”Sunteţi gay, domnule Grey?”

Trei va relansa vol. 1 cu o copertă actualizată, ce include afişul filmului.

Mă aşez, îmi scot foile cu întrebările din rucsac şi trec prin ele, înjurând-o în gând pe Kate că nu mi-a dat şi o scurtă biografie. Nu ştiu nimic despre omul pe care urmează să-l intervievez.

(….)

— Aveţi o filozofie? Dacă da, care este ea?

— Nu am o filozofie ca atare. Poate un principiu călăuzitor — cel enunţat de Carnegie: „Un om care dobândeşte capacitatea de intra în deplina posesie a propriei sale minţi poate să ia posesia oricărui alt lucru, pe care este îndreptăţit să-l posede.” Sunt un tip neobişnuit, motivat. Îmi place să exercit control: asupra mea şi asupra celor din jurul meu.

— Deci, vreţi să posedaţi lucruri?

Eşti un maniac al controlului.

— Vreau să merit să le posed, dar da, în esenţă, vreau.

(…)

Tulburată, trec rapid mai departe.

— De dragul muncii, trebuie să vă sacrificaţi viaţa de familie.

— Asta nu e o întrebare, răspunde el scurt şi la obiect.

— Scuze.

Mă simt jenată; mă face să mă simt ca un copil neastâmpărat. Încerc din nou.

— Aţi fost nevoit să vă sacrificaţi viaţa de familie din cauza muncii dumneavoastră?

— Am o familie. Am un frate şi o soră, şi doi părinţi iubitori. Nu mă interesează să-mi lărgesc familia mai mult de-atât.

— Sunteţi gay, domnule Grey?

El trage adânc aer în piept, iar eu bat în retragere, moartă de ruşine. La naiba! Oare de ce n-am folosit un soi de filtru înainte să citesc asta cu glas tare? Cum să-i spun că nu fac decât să citesc întrebările? Afurisita de Kate şi curiozitatea ei.

— Nu, Anastasia, nu sunt.

Ridică din sprâncene, cu o sclipire rece în ochi. Nu pare încântat.

— Îmi cer scuze. E… ăă, scris aici.

E pentru prima oară când mi-a zis pe nume. Pulsul mi s-a accelerat şi simt cum iar mi se încing obrajii. Cuprinsă de agitaţie, îmi aranjez părul pe după ureche.

El îşi lasă capul într-o parte.

— Astea nu sunt întrebările tale?

 

  

În România filmul ”Cincizeci de umbre ale lui Grey” are premiera pe 13 februarie.

 

Simt cum mi se scurge sângele din corp.

— Ăă… nu. Kate — domnişoara Kavanagh — ea a formulat întrebările.

— Sunteţi colege de redacţie la ziar?

Oh, nu. Nu am nicio legătură cu ziarul studenţesc. E activitatea ei extracuriculară, nu a mea. Simt că faţa m-a luat foc.

— Nu, e colega mea de cameră.

Îşi freacă bărbia şi face înadins, evaluându-mă cu ochii lui cenuşii.

— Te-ai oferit tu să faci acest interviu? întreabă, iar tonul lui calm mă sperie.

Ia stai un pic, cine trebuie să ia interviu cui? Ochii lui mă ard şi mă simt obligată să-i spun adevărul.

— N-am avut încotro. Nu se simte bine, răspund cu o voce firavă şi parcă încercând să mă justific.

— Asta explică multe.

Se aude o bătaie în uşă şi Blonda numărul doi intră.

— Domnule Grey, scuzaţi-mă de întrerupere, dar aveţi programată următoarea întâlnire în două minute.

— Nu am terminat aici, Andreea. Te rog să anulezi următoarea întâlnire.

Andreea ezită, uitându-se la el înmărmurită. Pare pierdută. El îşi întoarce încet capul spre ea şi ridică din sprâncene. Tipa se face roz la faţă. Oh, e bine. Deci nu e vorba doar de mine.

— Prea bine, domnule Grey, bâiguie fata şi iese.

El se încruntă, după care îşi îndreaptă din nou atenţia spre mine.

— Unde rămăseserăm, domnişoară Steele?

Oh, acum ne-am întors la „domnişoară Steele”.

— Vă rog, nu vreau să vă întrerup de la nimic.

— Aş dori să aflu lucruri despre tine. Mi se pare că aşa e corect.

Are o privire curioasă. Mama mă-sii. Unde vrea să ajungă cu asta? Îşi aşază coatele pe braţele fotoliului şi-şi împreunează degetele în faţa gurii. Are o gură foarte… tulburătoare. Înghit în sec.

 Fragment din 

Cincizeci de umbre ale lui Grey,

de E L James

 

DUBLĂ EXPUNERE, joi la Cărturești: cu Dumitru Gorzo și Thomas Ciulei

   

Joi, 22 ianuarie, de la ora 19.00, Editura Trei și Kontakt Art organizează la Cafeneaua Cărturești Verona evenimentul „Dublă expunere cu Dumitru Gorzo”. Invitat: Thomas Ciulei.

Evenimentul pleacă de la cartea-album Dublă expunere, lansată la sfârșitul anului trecut. De fapt, ”Dublă expunere” este mai mult decât o carte – este un moment de tensiune, un punct de întâlnire și, mai ales, o platformă generatoare de dialog, acțiuni, proiecte și evenimente culturale, toate având drept scop apropierea și familiarizarea publicului din România cu literatura și arta contemporană.

În urmă cu mai bine de jumătate de an, Roxana Gamarţ, coordonatoarea proiectului Dublă expunere, a provocat câţiva autori contemporani să scrie fiecare câte o proză scurtă, având ca punct de plecare lucrarea unui artist vizual contemporan. 

Rezultatul este această antologie, un hibrid între o carte de literatură şi un album de artă contemporană. O invitaţie la un alt gen de dialog decât cel cu care ne-am obişnuit.

Scriitorii care au acceptat provocarea au parcurs portofoliile celor zece artişti prezenţi în proiect şi fiecare dintre ei şi-a ales reproducerea unei lucrări, imagine ce avea să joace rolul de declanşator al demersului lor narativ. Prozatorii au avut libertate totală – de la alegerea artistului şi a lucrării, până la modalitatea în care aceştia au decis să conecteze proza lor cu imaginea care i-a inspirat.

Dublă expunere reprezintă întâlnirea dintre vârste creative diferite, provocarea constând în găsirea unui limbaj comun între cei doi, deşi au fost cazuri în care afinităţile la nivel de percepţie s-au dovedit a fi surprinzător de mari. În același timp, este și întâlnirea dintre două tipuri diferite de consumatori de cultură – publicul pe care îl întâlneşti de obicei la licitaţii de artă, vernisaje sau alte tipuri de evenimente expoziţionale şi cel pe care îl găsim de cele mai multe ori în compania cărţilor.

Zece autori + zece artişti vizuali + zece proze scurte + zece lucrări de artă = un experiment cultural inedit, la care au luat parte:

Ștefan Agopian – Roman Tolici, Bogdan Coșa – Zoltan Bela, Augustin Cupșa – Ion Grigorescu, Philip O ‘Ceallaigh – Gili Mocanu, Filip Florian – Sandor Szasz, Adela Greceanu – Dan Perjovschi, Nora Iuga – Andrei Gamarț, Marin Mălaicu-Hondrari – Mircea Cantor, Mitoș Micleușanu – Tara von Neudorf, Radu Paraschivescu – Dumitru Gorzo.

Mai multe despre cartea-proiect pe dublaexpunere.wordpress.com

Aflați de aici sensul tehnic/fotografic al ”dublei expuneri”

 

 

 

 

 

Fiica actorilor Melanie Griffith şi Don Johnson, protagonista filmului „50 de umbre ale lui Grey”

Dakota Johnson, fiica actorilor Melanie Griffith şi Don Johnson, o va interpreta pe naiva Anastasia Steele în ecranizarea romanului erotic „50 de umbre ale lui Grey„, alături de actorul britanic Charlie Hunnam, care va juca rolul manipulatorului magnat Christian Grey.

Anunţul a fost făcut luni de scriitoarea britanică E.L. James, autoarea romanelor din trilogia „Fifty Shades of Grey”. Primul film din franciza „Fifty Shades of Grey” va fi regizat de Sam Taylor-Johnson şi va fi lansat pe marile ecrane pe 1 august 2014. 

   

   

Dakota Johnson, în vârstă de 23 de ani, actriţă şi model, este fiica actorului Don Johnson, starul serialului „Miami Vice”, şi a actriţei Melanie Griffith. Ea s-a remarcat în filmul de acţiune cu accente comice „21 Jump Street – O adresă de pomină” (2012) şi în comedia romantică „Te mai măriţi cu mine?/ The Five-Year Engagement” (2012).

Charlie Hunnam, în vârstă de 33 de ani, s-a remarcat de curând în thrillerul SF „Pacific Rim” (2013), în care interpretează rolul unui pilot robot care luptă contra unei invazii extraterestre.

În romanele din seria „Fifty Shades of Grey”, un bestseller erotic, personajul principal Christian Grey mânuieşte la perfecţie biciul, cravaşa şi cătuşele şi o iniţiază pe tânăra studentă Anastacia Steele în arta sadomasochismului.

Recent, „Fifty Shades of Grey” a devenit volumul pentru adulţi care a ajuns cel mai repede la pragul de 1 milion de copii vândute în format paperback.

Citește întreaga știre pe Gândul.info

  

Târgul Internaţional de Carte şi Muzică- Braşov

Editura TREI va fi prezentă în perioada 24-27 martie la Târgul Internaţional de Carte şi Muzică desfăşurat la Braşov.  Târgul aflat la a VIII – a ediţie se va desfăşura în Aula Sergiu T. Chiriacescu, Universitatea Transilvania.

Vă aşteptăm cu drag !

Te pui cu cinefilii?

— Să nu crezi că în­cerc să te cu­plez, pen­tru că te aşez lân­gă el, mi-a şop­tit Sara, într-un colţ al li­vin­gu­lui, îna­in­te să in­trăm în su­fra­ge­ria imen­să, unde urma să fim ser­viţi de doi os­pă­tari în li­vrea. Dar îţi pro­mit că ală­turi de Theo vei avea o sea­ră mult mai dis­trac­ti­vă de­cât dacă te-aş fi pus lân­gă Clif­ford Clayton — care ţi-ar pre­zen­ta în de­ta­liu ar­bo­re­le său ge­nea­lo­gic şi te-ar bate la cap cu pia­ţa de­ri­va­ti­ve­lor.

Sara a avut drep­ta­te. Deşi a tre­buit să-mi re­a­jus­tez pro­ce­sul de gân­di­re, pen­tru a face faţă dis­cur­su­lui său ca un ră­păit de mi­tra­lie­ră, Theo Mor­gan s-a do­ve­dit un co­me­sean ex­ce­lent.

 

 

 

— Ştii de ce îmi amin­teş­te lo­cul ăsta? m-a în­tre­bat tare, când s-a aşe­zat lân­gă mine. De Mag­ni­fi­ca familie Am­ber­son.

— Nu ştiam că se mai ci­teş­te Bo­oth Tar­kin­gton în zi­le­le noas­tre, am co­men­tat.

— Fil­mul e mai bun de­cât car­tea — care e un soi de te­le­no­ve­lă pen­tru in­te­lec­tu­ali.

— Ra­re­ori fil­mul e mai bun de­cât ro­ma­nul, am spus.

— Vrei să spui că Na­şul lui Ma­rio Puzo este o ca­po­do­pe­ră, iar fil­mul terci?

— Mda…

— Şi cum ră­mâ­ne cu Co­moa­ra din Sier­ra Ma­dre? Ro­ma­nul lui B. Tra­ven nu se nu­mă­ră prin­tre cele mai rele de pe lume, însă fil­mul lui Hus­ton…

— Amin­teş­te-mi să nu te mai pro­voc nici­o­da­tă cu vreo în­tre­ba­re le­ga­tă de fil­me.

Mi-a zâm­bit rău­tă­cios.

— Dar mie îmi plac pro­vo­că­ri­le, a spus el.

 

 

După cum aveam să des­co­păr foar­te ra­pid, şi mie îmi plă­cea pro­vo­ca­rea de a fi îm­pre­u­nă cu Theo. La sfâr­şi­tul ci­nei, m-a ru­gat să-mi scriu nu­mă­rul de te­le­fon într-o agen­dă mică şi nea­gră pe care a scos-o din bu­zu­na­rul de la gea­că. Sin­cer, nu mă aş­tep­tam să mă sune după sea­ra aceea. Dar m-a luat prin sur­prin­de­re, şi luni am pri­mit un te­le­fon de la el.

— Sper că eşti de acord cu Ho­ward Hawks.

Şi m-a in­vi­tat să ur­mă­rim Nu­mai în­ge­rii au aripi în sea­ra ur­mă­toa­re, la ci­ne­ma­to­gra­ful Brat­tle din Cam­brid­ge. Ne-am dus la o piz­za după aceea, unde ne-am în­ce­put ri­tu­a­lul pri­mei în­tâl­niri prin a po­vesti câte ceva de­spre noi. Aşa am aflat de­spre co­pi­lă­ria lui nu toc­mai fe­ri­ci­tă din In­dia­na­po­lis, iar el a aflat de­spre co­pi­lă­ria mea nu toc­mai fe­ri­ci­tă din Con­nec­ti­cut. Când i-am măr­tu­ri­sit că tata era în pre­zent un pro­scris, a fă­cut ochii mari.

— Eh, uite asta nu­mesc eu să dai cla­să, mi-a zis.

— Nu mi-am pus nici­o­da­tă pro­ble­ma aşa, am co­men­tat uşor de­fen­siv.

— Oh, hai­de, a spus el. Un tată pro­scris. Ar tre­bui să scrii po­ves­tea asta, nu s-o re­la­tezi. Pe bune, e o ches­tie ire­zis­ti­bi­lă, mai ales că pro­ba­bil îl iu­beşti cu atâ­ta căl­du­ră şi gin­gă­şie.

— Ştii, mama fo­lo­seş­te în­tot­dea­u­na cu­vin­te­le as­tea, „căl­du­ră şi gin­gă­şie“.

— Bă­nuiesc însă că nu mar­ca­te de aceeaşi iro­nie ne­su­fe­ri­tă, nu?

 

  

Ne-am vă­zut din nou în we­e­ken­dul ace­la — un fes­tin Bo­gart (Şoi­mul mal­tez şi Co­moa­ra din Sier­ra Ma­dre) — şi am luat cina la un fast-fo­od ief­tin. La a tre­ia în­tâl­ni­re — după două fil­me ex­tra­va­gan­te în re­gia lui Roh­mer şi o cină la un res­ta­u­rant chi­ne­zesc oa­re­ca­re, dar cu mân­ca­re bună —, m-a in­vi­tat la el aca­să. Am ac­cep­tat fără să ezit.

Nor­mal că am fost emoționată. Şi Theo la fel. Dar când a fă­cut în sfâr­şit pri­mul pas, ne-am pur­tat amân­doi cu o fer­voa­re ui­mi­toa­re.

După aceea, a pus la com­bi­nă un al­bum al lui Mi­les Da­vis — „mu­zi­că postcoi­ta­lă bes­tia­lă“. A adus o sti­clă de vin de­cent şi m-a in­for­mat că s-a în­dră­gos­tit se­rios de mine.

    

 

(Fragment din romanul lui Douglas Kennedy, Nu pleca…)

    

Antidot deștept la microbul ”Twilight”

Cunoscutul critic de film Peter Travers de la revista Rolling Stone a găsit un antidot inteligent la seria de cărți (și filme) Twilight. Într-o vară nădușită de la atâtea pelicule proaste, criticul recomandă un film plin de suspans, un film pentru ”non-stupid” people (vezi primele 2 minute din cronica lui săptămânală ”At the Movies”).

Ca să nu mai lungim vorba, este vorba despre proaspăta adaptare a celui de-al doilea volum din trilogia Millenium a lui Stieg Larsson, Fata care s-a jucat cu focul (continuarea primei adaptări, The Girl With The Dragon Tattoo (2009), peliculă care era anunțată să ajungă la începutul lui iulie pe marile ecrane românești, dar se pare că, nu știu din ce motive, distribuitorii mai stau încă pe gânduri): 

James Bond va juca într-o nouă ecranizare a trilogiei ”Millenium”

Sursă: thewrap.com

Cel mai proaspăt James Bond, actorul britanic Daniel Craig, se pare că a bătut palma pentru a juca într-o adaptare hollywoodiană a trilogiei Millenium a lui Stieg Larsson. Știrea lansată de un site american de știri din lumea showbizului n-are încă o confirmare oficială, însă ce știm sigur este că thrillerul francizat de Sony și-a găsit deja un regizor pe măsură, David Fincher, autorul filmelor Fight Club, Alien 3 și Strania poveste a lui Benjamin Button.

Dacă știrea se adeverește, Craig va urmă să-l joace pe jurnalistul Mikael Blomkvist. Cât despre colaboratoarea sa, hackerița punk Lisbeth Salandar, pe lista scurtă a eventualelor actrițe se alfă Carrey Mulligan (a fost nominalizată la Oscar pentru recentul rol din An Education), Keira Knightley și Natalie Portman. Eu, unul, aș vota pentru ultima dintre ele, dar deja e chestie de gust. Cu sau fără distribuția asta, primul film din trilogia hollywodiană, adaptarea romanului Bărbați care urăsc femeile, va fi lansat în decembrie 2011)

Până atunci, nu pierdeți o altă adaptare cinematografică, una suedeză, a primului volum din trilogia Millenium a lui Stieg Larsson, care va rula de pe 9 iulie și pe marile ecrane românești. Este vorba despre ecranizarea cunoscută sub titlul englez The Girl With the Dragon Tattoo. Suedezii vor mai lansa în toamnă, în SUA, și celelalte două filme, adaptări ale romanelor Fata care s-a jucat cu focul și Castelul din nori s-a sfărâmat.