Tag Archive: femei



Coautoarea cărţii „Divorţată la 10 ani”, jurnalista Delphine Minoui, povesteşte pentru RL cum a ajuns să scrie despre Nojoud Ali. „N-am întrebat-o niciodată, în mod explicit, lucruri legate de prima noapte”, mărturiseşte autoarea. Nojoud Ali avea doar 10 ani când a cerut divorţul în faţa tribunalului din Sanaa, capitala Yemenului. Este cea mai tânără „divorţată” din lume şi a creat un precedent care ar putea schimba soarta multor fetiţe.

               

Când aţi auzit prima dată numele lui Nojoud Ali?

D.M.: Prima dată când am citit despre povestea lui Nojoud a fost într-un articol din ediţia yemenită a cotidianului Times, un ziar local destul de citit. Cum era posibil ca o fetiţă atât de tânără să fie deja măritată? De fapt, problema căsătoriei la vârste fragede e prezentă în mai multe ţări: Afganistan, Yemen, Egipt, Arabia Saudită. Dar, de obicei, oamenii nu vorbesc despre această problemă. Femeilor le e ruşine să se plângă în legătură cu acest subiect. Le e frică să se opună deciziei părinţilor care, de obicei, le mărită forţat. În astfel de ţări, dominate de o cultură eminamente patriarhală, bărbaţii au, de regulă, ultimul cuvânt. Aşa că poveştile de acest fel nu prea ţin prima pagină a ziarelor. Apoi, într-o bună zi, o fetiţă pe nume Nojoud a hotărât să spargă aceste tabuuri. Avea doar 10 ani, poate chiar mai puţin de-atât. Şi-a luat inima-n dinţi, a fugit de acasă într-o zi şi s-a dus direct la tribunal. De una singură. Şi ce e mai uimitor e că a şi câştigat această luptă pentru libertatea ei. Până la urmă, i s-a acordat divorţul datorită avocatei sale, Shada Nasser, şi a multor organizaţii nonguvernamentale locale. În ciuda criticilor, ameninţărilor şi a uriaşei presiuni din jurul acestei poveşti. Ea chiar este o eroină.

  

   

Când şi cum aţi cunoscut-o?

D.M.: Când am întâlnit-o în Sanaa tocmai îşi revenea din divorţ. Era în iunie 2008, la două luni după pronunţarea hotărârii de divorţ. Am stat de vorbă puţin în casa părinţilor ei şi mi-a spus povestea ei. Arăta ca o păpuşă şi, totuşi, avea un aer foarte matur atunci când povestea chinurile prin care a trecut. Am hotărât atunci să scriu un articol despre ea în ziarul la care scriu, Le Figaro. Apoi a apărut această idee de a scrie o carte despre ea, o carte care să atragă atenţia asupra problemei căsătoriei la vârste absurd de mici, dar şi s-o ajute pe Nojoud în viitor. Cea mai mare parte a drepturilor încasate din vânzarea cărţii merg la ea.

Cât de greu a fost să scrieţi o astfel de carte, tulburătoare, dar deloc patetică?

D.M.: A fost o adevărată provocare să lucrez la această carte. O experienţă unică. Ca jurnalist activ în tot Orientul Mijlociu, am făcut de multe ori reportaje din locuri periculoase. În Iran, le-am luat interviuri văduvelor celor ucişi de mercenari. În Iran, am întâlnit femei disidente închise în celule individuale, izolate, luni întregi. În Afganistan, am ascultat poveştile studentelor care au încetat să mai meargă la şcoală după ce fuseseră atacate de presupuşi terorişti. Dar s-o ascult pe Nojoud şi să-i scriu povestea a fost cel mai provocator proiect la care am participat.

         

       

Delphine Minoui și Nojoud Ali (Sursă foto: RL)

      

    

V-aţi apropiat de ea în timpul redactării cărţii? Aţi folosit reportofonul sau totul a fost mai informal?

D.M.: Cred că vă imaginaţi că n-am stat faţă-n faţă, ca la un interviu obişnuit, în care ea vorbea şi eu luam notiţe. Conversaţiile noastre erau mult mai informale, mult mai improvizate. În unele zile vorbeam câte 20 de minute şi în restul timpului mergeam în parc şi ne dădeam în balansoare. Am petrecut mult timp desenând împreună, de pildă, sau jucându-ne cu restul fraţilor şi surorilor ei. Era foarte important să-i respect ritmul de viaţă. Aveam cu mine întotdeauna un mic reportofon, dar nu-l afişam ostentativ. De câteva ori am făcut câteva fotografii, am făcut şi câteva filmuleţe. Erau şi subiecte foarte delicate pentru ea, evident, subiecte care o afectau. Ori de câte ori aminteam de soţul ei, se întuneca la faţă şi îl numea „monstru”. N-am întrebat-o niciodată, în mod explicit, lucruri legate de prima lor noapte împreună. Pur şi simplu, am lăsat-o să-mi spună ce simţea că poate să spună, cu propriile ei cuvinte. Pentru ea, toată această experienţă a fost un fel de „tornadă”. Am făcut tot posibilul să rămân fidelă gândurilor şi sentimentelor ei.

  

Citește mai departe interviul realizat de Florina Pîrjol pentru România Liberă.  

     


Barbatul traditional doreste ca femeia sa fie virgina pentru a o putea initia, a o face sa descopere placeri si a o invata el insusi rudimente de erotism. Aceasta dorinta de a fi primul se explica printr-o frica: daca este deja „formata″, s-ar putea sa fie „deformata″, adica prea ″fierbinte″, exigenta, iar el risca sa fie supus comparatiilor. Daca o vrea virgina, nu o vrea si inocenta, prostuta, ci mai degraba o buna eleva pentru a putea participa.

 

Teama de epuizare

Totusi eleva buna nu va trebui sa-si intreaca maestrul: sa nu fie prea activa, sa nu aiba initiative, nici sa ia decizii, sa nu prea avida, prea dornica. Barbatul stie prea bine ca are limite in privinta numarului de orgasme si a capacitatii de a avea erectie, in timp ce femeia este sexual nelimitata. Aici transpare spectrul femeii nesatule. Lucrul de care ii este teama barbatului este sa nu fie epuizat, ca nu va putea sa-si satisfaca partenera sau ca va deveni sclavul ei sexual. Mai mult ca orice, ii este teama ca va fi inselat sau abandonat daca femeia este prea avida iar el nesatisfacator.

  

Putina pudoare 

Barbatul modern vrea o femeie emancipata care sa aiba experienta si tot atata dorinta cat el, sa juiseze ca si el, sa reactioneze, sa-si exteriorizeze placerea, sa fie activa, intreprinzatoare, indrazneata, sa dea tot atat cat primeste, sa fie inventiva, sa inoveze, sa varieze, sa ceara lucruri pe care si le doreste, sa se straduiasca sa inteleaga ceea ce vrea barbatul, sa-i pese de placerea lui, sa nu aiba false pudori, ramanand totusi pudica.

Barbatul s-a saturat sa fie singurul activ, sa faca el totul, sa aiba initiative, sa conduca toate jocurile erotice. Este anxiogen, este epuizant. I-ar placea si lui sa se poata abandona. Vrea sa puna capat acestei conceptii occidentale, dupa care femeia trebuie sa fie pasiva si sa nu faca nimic, in timp ce barbatul este singur responsabil cu placerea, totul bazandu-se de fapt pe capacitatea lui erectila. Bineinteles, nu femeia este responsabila de inertia sa, barbatii timpurilor trecute i-au impus inertia, ei i-au impus imobilitatea si i-au interzis voluptatea. „O femeie cinstita nu are placeri!″ Miscarea, strigatul, este apanajul tarfelor.

 

Accidente erectile

Multe femei inca nu indraznesc sa faca niciun gest spre barbat, de frica de a nu fi luate drept stricate, multe nu indraznesc sa ceara ce le-ar placea, de teama sa nu-l supare pe barbat, multe se abtin sa nu tipe, pentru a nu-l speria pe barbat. Este adevarat ca o femeie cu initiativa ii mai poate infricosa pe unii barbati, frica provenind din nesiguranta ca el nu este la inaltime, frica nascuta din eventualitatea ca ea ar putea sa aleaga pe altul. Aceasta frica poate provoca inhibitii si unele accidente de erectie.

Dar cel mai adesea barbatul modern isi depaseste temerile si vrea ca femeia sa fie activa […]

Citeste continuarea in editia online a revistei Psychologies.

%d blogeri au apreciat: