Tag Archive: experiment



V-aţi oferi voluntar să înghiţiţi un tub de cauciuc, iar acesta să vă ajungă până în stomac? Iar mai apoi cineva să toarne pe el apă caldă? Iar după aceea apă rece ca gheaţa, totul spre slava cercetării psihologice? Aveţi nevoie de un răgaz mai mare să vă decideţi?

   

   Fragment din:

O istorie a psihologiei  

  

Dacă aţi fi făcut studii postuniversitare de psihologie la Universitatea Cornell, de lângă New York, pe la începutul secolului al XX-lea, vi s-ar fi cerut, ba chiar impus să faceţi exact asta. Iar profesorul Edward Bradford Titchener, psihologul responsabil de experiment era o fiinţă atât de formidabilă, că aproape toţi studenţii consimţeau la lucrurile adesea cumplite pe care le cerea în numele ştiinţei. Studenţii furnizau date pentru sistemul psihologic pe care îl dezvolta. Cum? Luau asupra lor sarcina câte unei forme de introspecţie.

Introspecţia era o întreprindere serioasă la Cornell în acele vremuri, iar studenţii lui Titchener aflaţi la studii postuniversitare erau devotaţi muncii lor. Să ne gândim la tubul pentru stomac, bunăoară; li se cerea să înghită tubul, pentru a li se studia sensibilitatea organelor interne. Studenţii înghiţeau tuburile dimineaţa, şi rămâneau cu ele toată ziua.

Vă puteţi închipui că nu era uşor să-ţi duci la capăt activităţile de zi cu zi cu un astfel de tub introdus pe gât. Mulţi studenţi vomitau înainte de a fi în măsură să păstreze tubul introdus. În momente dinainte stabilite ale zilei, studenţii se duceau în laborator, ca să li se toarne apă caldă prin tub. După care făceau o descriere a senzaţiilor pe care le avuseseră. Ulterior, repetau procedeul cu apă rece. (…)

Titchener a preluat de la Külpe denumirea de introspecţie experimentală sistematică pentru a-şi descrie metoda. Ca şi Külpe, Titchener a recurs la relatări detaliate, calitative şi subiective ale activităţilor mentale din timpul actului de introspecţie. El s-a opus abordării lui Wundt, care favoriza măsurările obiective, cantitative, întrucât credea că nu e utilă în vederea descoperirii senzaţiilor şi imaginilor elementare ale conştiinţei care constituiau nucleul psihologiei sale.

  

  


Maeştrii stilului de viaţă au, și ei, de-a face cu povestea efectului placebo, sub forma unui studiu elegant care a examinat efectul simplului fapt de a ţi se spune că faci ceva sănătos.

Optzeci şi patru de cameriste din diferite hoteluri au fost împărţite în două grupuri: unui grup i s‑a spus că menajul e „un bun exerciţiu“ şi că „este conform cu recomandările medicale pentru un stil de viaţă activ“, împreună cu explicaţii elaborate despre cum şi de ce, în vreme ce „grupul de control“ nu a primit aceste informaţii înveselitoare, membrele sale continuând să facă aceeaşi muncă.

Patru săptămâni mai târziu, grupul „informat“ se percepea pe sine însuşi ca făcând semnificativ mai mult exerciţiu fizic decât înainte şi dovedea o scădere semnificativă în greutate, grăsime corporală, proporţia talie‑şold şi index de masă corporală, cu toate că, uimitor, ambele grupuri desfăşurau în continuare acelaşi nivel de activitate.

În ce fel se poate folosi efectul placebo ca adjuvant în tratament? Află mai jos de la Ben Goldacre, autorul cărții Pseudoștiința:

  

  

%d blogeri au apreciat: