Fizicianul sau tămăduitorul? Despre cosmos, viață, creier și Dumnezeu

Cartea Războiul viziunilor asupra lumii (Editura Trei, 2012) este întâlnirea dintre două perspective diferite de înţelegere a lumii, dar în nici un caz disjuncte, deşi cel mai adesea aşa apar: ştiinţă şi spiritualitate.

Leonard Mlodinow este fizician şi profesor la California Institute of Technology (şi a publicat, printre altele, o carte alături de Stephen Hawking, The Grand Design), iar Deepak Chopra (născut în New Delhi) a studiat medicina, este fondator al Chopra Center for Wellbeing, prin care propune un mod alternativ de abordare a procesului vindecării, inclusiv prin tehnici de meditaţie. De asemenea, are intervenţii în diferite publicaţii, precum San Francisco Chronicle, şi este autor a peste şaizeci de cărţi, multe devenite bestselleruri.

Cunoscându-se în timpul unei dezbateri televizate cu tema „Care este viitorul lui Dumnezeu?”, cei doi autori şi-au dat seama cât de adâncă este diferenţa de opinii asupra lumii şi s-au gândit să se completeze unul pe altul, în această carte, aducând fiecare viziunea proprie: cunoaşterea lumii prin simţuri şi cunoaşterea prin conştiinţă, toate problemele fiind analizate pe trei niveluri: cum a luat naştere cosmosul; viaţa şi creierul uman; şi Dumnezeu, „misterul suprem”.

Apărător al primatului spiritualităţii, Deepak ţine să precizeze încă de la început că spiritualitatea nu trebuie înţeleasă ca fiind similară religiei. E de acord că religiile au eşuat tocmai în promisiunea lor, de a-ţi permite să vezi dincolo de simţuri, de a te lăsa să-ţi eliberezi conştiinţa de iluziile materialităţii.

„Cu toate că ochii nu văd decât piatră, munţi, copaci şi cer, acesta este doar un văl tras peste o realitate vastă, misterioasă, nevăzută.”

Deepak Chopra consideră că viitorul trasat de ştiinţă nu poate duce decât într-o fundătură, aşa că trebuie să redescoperim izvorul religiei, care nu este Dumnezeu, ci conştiinţa.

Leonard Mlodinow vede, dimpotrivă, în ştiinţă izvorul cunoaşterii variate, cea care ne-a arătat un univers plin de posibilităţi. Iar dacă Deepak vine cu argumentul că ştiinţa a produs numeroase dezastre, precum bomba atomică, Mlodinow îi dă replica pe măsură:

„Au fost măcelăriţi în numele religiei mai mulţi oameni decât toate victimele armelor atomice pe care fizica modernă le-a făcut posibile”.

Iar dacă până acum nu s-a dovedit legătura ştiinţei cu conştiinţa, asta nu înseamnă că sunt incompatibile, dimpotrivă, studiile arată o conexiune strânsă între gânduri, senzaţii etc. şi zone specifice de activitate ale creierului.

Una dintre cele mai mari întrebări ale umanităţii este cum a luat naştere universul. Leonard Mlodinow trece în revistă cele mai recente teorii, începând cu teoria Big Bangului, de la începutul secolului XX, când astronomul belgian Georges Lemaître a demonstrat că dacă pornim de la ideea universului în expansiune şi urmărim traiectoria inversă, ajungem la concluzia că universul se tot micşorează şi că deci a început de la un punct.

Teoria aceasta a fost apoi completată de teoria cunatică şi de cea a fluctuaţiilor cuantice, care au dus la structura existentă a universului, format din galaxii, stele etc.

Deepak, în schimb, propune o nouă poveste a creaţiei, care ar trebui să se sprijine pe următoarele elemente: plenitudine, ordonare, evoluţie, creativitate şi, în cele din urmă, elementul mantric pentru el, conştiinţa, susţinând că nu există creaţie fără conştiinţă, căci în acest caz s-ar ajunge la

„bine-cunoscuta cameră plină cu maimuţe care apasă la întâmplare tastele unei maşini de scris, până ajung, după milioane de ani, să scrie operele complete ale lui Shakespeare”.

  

Citiți continuarea cronicii Silviei Dumitrache pe Bookaholic.ro

…Altminteri oamenii îi vor cunoaște mânia.

Referitor la iubire… multor oameni li s-a spus că dorinţa lui Dumnezeu este ca iubirea să fie condiţionată. Dumnezeu s-a exprimat clar că îi iubeşte pe oameni numai dacă fac ce vrea El. Altminteri, oamenii îi vor cunoaşte mânia. Vor fi condamnaţi la chinuri eterne.

Unii spun că Dumnezeu acţionează cu iubire când îi condamnă pe oameni la tortura eternă şi nesfârşită. Cu această explicaţie, încearcă să păstreze imaginea şi concepţia de Dumnezeu iubitor.

Un rezultat al acestei învăţături: mulţi oameni sunt foarte confuzi cu privire la adevărata natură a iubirii. Fiinţele umane „pricep”, la un nivel profund intuitiv, că impunerea unei pedepse fără sfârşit nu este un lucru care să denote iubire. Însă li se spune că această pedeapsă este demonstraţia celei mai pure şi mai înalte iubiri. Este iubirea lui Dumnezeu în acţiune.

Ca urmare a acestui fapt, nu este nimic neobişnuit ca omul să se teamă de iubire chiar în condiţiile în care au fost făcuţi să se teamă de Dumnezeu, care este izvorul iubirii. Au fost învăţaţi că iubirea lui Dumnezeu se poate transforma în furie cât ai clipi, ducând la rezultate înfricoşătoare.

Fragment din:

Această combinare a iubirii şi fricii în teologia omenească nu a fost lipsită de consecinţe în privinţa comportamentului. Ca urmare, mulţi oameni se tem şi sunt atraşi în acelaşi timp, de iubire.

Adeseori, primul lor gând când trec la o relaţie de iubire mai apropiată cu o altă persoană este, „Acum ce o să vrea această persoană, ce o să-i trebuiască, ce o să aştepte din partea mea?” La urma urmelor, aceasta este natura relaţiei de iubire a omului cu atotputernicul Dumnezeu şi nu are niciun motiv să creadă că va fi altfel în relaţia cu o fiinţă omenească, mult mai slabă.

Mai există şi gândul corolar că partenerii dintr-o relaţie au dreptul să aştepte anumite lucruri în schimbul iubirii — că iubirea este o chestiune de dat şi primit, de qui pro quo.

Aceste aşteptări şi temeri subminează multe relaţii de iubire de la bun început.

Deoarece iubirea şi cea mai grea tortură imaginabilă au fost conectate în mintea omului ca fiind acţiuni naturale din partea lui Dumnezeu, majoritatea oamenilor cred că este drept şi potrivit să pedepsească alte fiinţe omeneşti pentru comportamentul lor — la fel cum face şi Dumnezeu.

În chipul celei mai dramatice demonstraţii a acestui fapt, mulţi oameni cred că este potrivit să omori oameni ca avertisment pentru alţii că nu este acceptabil să omori oameni.

Mulţi din oamenii din întreaga lume cred că aceasta este dorinţa lui Dumnezeu.

  

C.G. JUNG: Psihologia religiei vestice si estice

Teologii l-au acuzat de «psihologism», iar psihologii şi psihanaliştii de «misticism». Asemeni lui Freud, Jung consideră religia ca pe rezultatul proiecţiei în cer a psihismului inconştient. Spre deosebire de Freud, care deriva religia din inconştientul personal (complexul patern) şi o considera un fenomen trecător, o «iluzie», pe care ştiinţa o va risipi.

Jung atribuie religiei perenitatea pe care o au arhetipurile inconştientului colectiv din care derivă, adică eternitate. Funcţia religiei este nu numai perenă, ci şi vitală, în măsura în care asigură, într-o formă simbolică, legătura dintre inconştientul colectiv şi conştiinţă.

«Zeii sunt personificări ale conţinuturilor inconştiente, căci ei provin spontan din activitatea psihică inconştientă… Mă lovesc adesea de concepţia eronată că abordarea sau explicarea psihologică a lui Dumnezeu reduce totul la psihologie. De fapt, nu este vorba despre Dumnezeu, ci despre reprezentări ale lui Dumnezeu, aşa cum am subliniat întotdeauna. Astfel de reprezentări şi imagini sunt create de oameni şi aparţin, deci, psihologiei.»

«Crucea înseamnă ordinea opusă neordonatului, respectiv haoticului mulţimii amorfe. Ea este de fapt unul dintre simbolurile originare ale ordinii… În domeniul proceselor psihice, ea îndeplineşte funcţia unui punct central care generează ordine şi apare, de aceea, în stările de dezordine psihică, sub forma mandalei împărţită în patru.»

C.G. Jung