Tag Archive: dorin liviu-bitfoi



In acest weekend, atelierele Saptamanii Psi tintesc atat aspecte practice (somatizari, divort) ale vietii cotidiene, dar si momente esentiale din istoria psihologiei autohtone.

Toate intalnirile se vor desfasura in librariile retelei Carturesti, iar intrarea va fi libera. Workshopurile de vineri debuteaza la 18.30, iar atelierul de sambata de la Brasov incepe de la ora 11. Nu uitati: pana la finele acestei saptamani, cartile de psihologie ale Editurii Trei vor fi reduse cu 25% in toata reteaua Carturestilor. Iata si atelierele de vineri si sambata:

 

  • In cautarea sineluiBucuresti (Verona): Saptamana Psi se incheie in Capitala cu un eveniment special dedicat Psihanalizei si filosofiei.
 Psihanalistul (si directorul general al Ed. Trei) Vasile Dem. Zamfirescu va fi secondat de patru muschetari ai filosofiei: Leonid Dragomir (cel care l-a intervievat in recenta carte De la filosofie la psihanaliza si retur), Valentin Protopopescu si Dorin-Liviu Bitfoi (jurnalisti versati in psihanaliza aplicata) si Horia Patrascu, adept al Terapiei prin Cioran. Intalnirea va fi si un bun prilej de a discuta cartea profesorului Zamfirescu ÎN CĂUTAREA SINELUI, care tocmai a aparut intr-o a treia editie.
  • Cluj-Napoca (Iulius Mall): De ce dragostea este atat de grea?, se intreaba
 Adela Moldovan, psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentala. Tot din aceeasi bransa psihologica vine si celebrul Aaron Beck, tradus la Ed. Trei cu o carte ce ne vorbeste despre necesitatea tolerentei si compromisului in cuplu, Iubirea nu e de ajuns.
  • Constanta: Psihologii Iulia Ciorbea, Catalin Nedelcea, Nina Petre si Victoria Pana aduc in discutie un eveniment de viata care a devenit tot mai des odata cu occidentalizarea stilului nostru de viata: Divortul. Cine sufera mai mult?
  • Brasov (vineri): De la psihic la fizic si inapoi. Simptomele si boala din viata noastra vor fi aduse in discutie de Laura Teodora David, lector de psihologie la Universitatea ”Transilvania” și psihoterapeut cu formare in psihodrama.
  • Brasov (sambata, de la 11.00): O privire asupra Contributiilor la dezvoltarea psihologiei romanesti vor
 arunca doua personalitati ale psihologiei autohtone: Mihai Anitei, presedintele Colegiului Psihologilor din Romania și Marcela Rodica Luca, profesor universitar la Universitatea ”Transilvania”.

   


În 1913, Jung are 38 de ani şi tocmai s-a rupt de Freud, care l-a investit multă vreme drept moştenitorul său, moştenitorul noii ştiinţe ce tocmai se creează, sub ochii amândurora, şi care urmează să stăpânească lumea: psihanaliza…

  

    

   

Jung a fost “o mare pierdere”, îi va spune Freud unui apropiat, neconsolat încă de defecţiunea prinţului moştenitor din Zürich. În răstimp, Jung îşi caută drumul personal. Dar nu e uşor. Se află într-o perioadă a incertitudinii, a confuziei, a tatonărilor cele mai nesigure. Şi simte o presiune interioară care creşte, creşte… de la an la an, de la lună la lună devine tot mai puternică, mai compulsivă, mai apăsătoare. Începând cu ajunul Crăciunului 1912, are vise stranii, al căror înţeles îi scapă deocamdată, dar care îi indică, cum i se pare, o activare neobişnuită a inconştientului. (….)

  

     

    

Iniţial, îşi notează fantasmele cu acribie în şase volume în piele neagră, pe care le va intitula Cartea
neagră
(Schwarzes Buch), pentru a le transcrie ulterior într-un volum in-folio legat în piele roşie, iată şi Cartea roşie (Rotes Buch). Pe care o decorează cu imagini şi în care scrie cu litere gotice elaborate,
ceea o face să semene foarte mult cu un tom medieval. Aici sunt cele mai multe desene ale perioadei, multe fiind reprezentări de mandale (acum desenează pentru prima dată o mandală, ca mijloc – la origine oriental – de meditaţie şi concentrare; le va multiplica ulterior, desenându-le zilnic, ca adevărate radiografii ale Sinelui).

  

Fragmente din articolul lui Dorin-Liviu Bîtfoi, ”Reactorul nuclear al lui Jung”. Citiți întregul articol în Dilemateca de pe septembrie.

  


”Copilul funcţionează ca primul psihoterapeut al părintelui său”, observă Dorin Liviu-Bîtfoi într-o recenzie la volumul Dificultatea de a trăi al celebrei psihanaliste Françoise Dolto.

***

”Fiul meu, Jean, avea doi ani şi jumătate. Suntem invitaţi la cină la nişte prieteni, dar eu uit să notez invitaţia şi nu ne ducem. A doua zi, prietenii respectivi îmi telefonează. Jean se uită la mine şi îmi vede figura descumpănită când îmi dau seama că am uitat. Se agită preocupat şi se învârte supărat în jurul meu spunându-mi:

‘Mama, ai o figură «cam, cam»’.

Era expresia pe care o folosea când vedea o umbră pe chipul mamei, care pentru el reprezenta seninătatea olimpiană… Ceea ce însemna: ‘Ce se întâmplă?’ Îi spun:

‘Vezi şi tu, nu-mi place ce am făcut!’

El întreabă: ‘Şi tata, ce o să spună?’.

Îi răspund: ‘O să spună: «nu mă pot baza pe soţia mea. Ea trebuie să ţină minte că urmează să mergem în vizită sau că suntem invitaţi la masă…» şi aşa şi este. Gata! Ţi-am spus tot!’ şi chiar eram foarte supărată.

Jean pleacă, iar eu, foarte amărâtă, nu mă pot împiedica să nu întorc mai departe pe toate feţele cina ratată. Peste câteva clipe îl văd pe Jean că se întoarce cu o cască pe cap şi înarmat până-n dinţi cu un fel de puşcă, cu nişte arcuri cu săgeţi, centiroane, un soi de sabie, pe scurt, cu tot ce a găsit pe post de echipament reprezentativ, însemne ale autorităţii şi ale gloriei victorioase. Se aşează în faţa mea şi îmi spune pe un ton agresiv:

‘Păi, să ştii, dacă nu îţi place ce ai făcut, gata’, şi îşi azvârle pe jos casca, centironul, sabia…, ‘de-acum înainte am să fiu rău, am să fiu un băiat rău toată viaţa mea’, iar cu o voce tot mai puternică strigă: ‘Şi am să fiu un nimeni! Gata!’

Furioasă pe reacţia lui şi la fel de supărată pe ce făcusem eu, mă trezesc că dau un şut în tot acel arsenal şi îi spun:

‘Să ştii că nu o să-mi schimb mutra de dragul tău, lasă-mă-n pace!’.

Jean adună totul fără să mai scoată o vorbă şi pleacă. Iar eu îmi văd de treburile obişnuite în acea duminică dimineaţă şi încetul cu încetul mă liniştesc de tot. Peste o oră, Jean vine înapoi, se învârte pe lângă mine şi îmi spune:

‘Nu prea-ţi place ce ai făcut… dar mai încolo, diseară, când tata o să te certe puţin, o să-ţi placă ce-ai făcut.’ Îi răspund: ‘Bineînţeles! – Şi tata o să spună că eşti o soţie bună? – Bineînţeles! – Şi atunci ce o să faceţi? – Păi, o să le ducem flori prietenilor. – Şi pe urmă, gata, o să-ţi placă iar ce ai făcut? – Sigur. – Atunci eşti o mamă bună, pot să-mi pun iar puşca şi casca.’ „

Iată un exemplu de dependenţă a structurării unui copil în raport cu mama sa, în situaţia în care aceasta are o scădere în raport cu imaginea idealizată pe care o are copilul asupra ei şi raporturilor ei cu tata. Faptul că lucrurile sunt reparabile îi oferă copilului o siguranţă să creadă că mai există o soluţie pentru această scădere sau impas al mamei, care îl afectează direct, prin identificare, ca şi cum ar fi a lui. O nerecunoaştere a problemei, o evitare a ei printr-o minciună aparent liniştitoare, i-ar fi luat orice posibilitate de a reacţiona în faţa depresiei momentane a mamei.

Acest exemplu de psihanaliză sau interpretare ad-hoc, spontană a copilului e desprins din cartea Dificultatea de a trăi. Povestiri psihanalitice despre copii de Françoise Dolto, fiind chiar un caz inspirat de fiul celebrei psihanaliste franceze. Cartea a fost nu demult tradusă la Editura Trei şi are o dimensiune respectabilă de peste 600 de pagini, fiind alcătuită din diferite articole şi conferinţe ale lui Dolto. Aşa cum spune de altfel prefaţatorul francez, Gérard Guillerault, este cea mai diversă lucrare a lui Dolto. […]

Citește continuarea recenziei pe blogul Cafe Gradiva.

%d blogeri au apreciat: