Tag Archive: dicționar



Dictionar critic de psihanalizaPsihanaliză lacaniană:

Ideile şi teoriile propuse de Jacques Lacan (1901-1981).

Lacan a devenit membru al Societăţii Psihanalitice din Paris (SPP) în 1934 şi a fost pentru scurt timp preşedintele acesteia în 1953. În acelaşi an a demisionat din SPP şi a renunţat la calitatea de membru al Asociaţiei Psihanalitice Internaţionale. De atunci a devenit persona non grata pentru mişcarea psihanalitică, deşi ajunsese un personaj recunoscut în cercurile intelectuale franceze.

Una dintre obiecţiile împotriva sa era scurtarea şedinţelor terapeutice după bunul său plac – o procedură mai mult decât evident capabilă de abuz. Ideile sale sunt „eretice” şi extravagante, fiindcă nu pot fi incluse sub nicio formă în niciunul dintre principalele curente ale gândirii psihanalitice – teoria clasică, psihologia Eului, teoria relaţiilor de obiect sau psihologia sinelui.

Lacan a respins toate conceptele biologice, evoluţioniste şi de dezvoltare şi a negat semnificaţia mediului şi a experienţei preverbale. Ideile sale cele mai cunoscute sunt:

1. Stadiul oglinzii. Conform lui Lacan, experienţa crucială a copilăriei, şi de fapt a vieţii, are loc atunci când un copil îşi vede pentru prima dată reflecţia într-o oglindă; el este captivat de „imaginea sa speculară”, înstrăinându-se pentru totdeauna de corpul său care, de atunci încolo, devine mai puţin real pentru el decât imaginea sa reflectată.

2. Inconştientul este „structurat cât se poate de radical ca un limbaj”. De vreme ce Lacan ignoră corpul şi experienţa preverbală, această idee nu este similară cu aceea susţinută de Sharpe (1937), potrivit căreia procesele primare ale lui Freud sunt analoage figurilor de stil (vezi metaforă).

3. Ideea că falusul (nu penisul) este semnificantul privilegiat al dorinţei. Pentru clarificare, vezi Bowie (1991, cap. 5).

Conceptele lacaniene nu se pretează unei definiţii de dicţionar întrucât, aşa cum arată Bowie (1991), Lacan „a pus mereu preţ pe ambiguitate”, gândindu-se că „cercetătorii psihicului inconştient, atunci când încep să scrie, sunt cumva obligaţi moral să fie dificili” şi s-a „felicitat într-un mod sfidător” pentru reputaţia sa de autor dificil.

Articolul ”Psihanaliză lacaniană” este extras din 

Dicţionarul critic de psihanaliză

al lui Charles Rycroft

  


Beneficiu, primar şi secundar (paranosic şi epinosic)

Beneficiul primar (paranosic) al unui simptom este eliberarea de anxietate şi de conflict, obţinută prin formarea sa. Beneficiul secundar (epinosic) este reprezentat de avantajele practice putând a fi obţinute atunci când simptomul este utilizat pentru influenţarea şi manipularea celorlalţi. De exemplu, beneficiul primar al agorafobiei este eliberarea de angoasa şi de conflictul rezultate din ambivalenţa faţă de figurile parentale, obţinut prin incapacitatea de a părăsi casa; beneficiul secundar este posibilitatea de a folosi simptomul pentru a evita sarcini neplăcute sau pentru a-i obliga pe ceilalţi să joace rolul de însoţitori. Rudele pacienţilor tind să fie extrem de conştiente de beneficiile secundare ale nevrozei, însă trec cu vederea beneficiile sale primare.

Termen explicat într-un nou (și actual) dicționar de psihanaliză:

Dictionar critic de psihanaliza


Gândiţi‑vă la cuvântul „agresiune“. Ce imagini evocă?

Huligani dezlănţuiţi, inamici ostili, război, atac? Primele cuvinte care apar pe ecranul computerului meu, atât ca sensuri, cât şi ca sinonime, sunt „violenţă“, urmată de „atac“ şi „ostilitate“. Acum adăugaţi acestui cuvânt termenul „sănătos“, agresiune sănătoasă — este aceasta o contradicţie în termeni? Meditaţi puţin asupra acestei idei.

Fondatorii terapiei gestalt, Perls, Hefferline şi Goodman recunosc că termenul „agresiune“ a fost utilizat de obicei pentru descrierea unui atac neprovocat, dar sensul lui mai larg, modul în care este utilizat în gestalt, include „tot ce face un organism pentru a iniţia contact cu mediul său”. Agresivitatea este necesară în procesul de contact pentru a destructura, în scopul asimilării; agresivitatea sănătoasă eliberatoare îi permite individului să trăiască spontan şi creativ.

Fragment din:

Terapia gestaltPrin agresivitate sănătoasă ne mobilizăm şi ne organizăm energia pentru a acţiona asupra câmpului nostru, în scopul de a ne satisface nevoia emergentă. Avem nevoie de agresivitate pentru a menţine un flux sănătos în raport cu situaţia noastră, a absorbi din mediul nostru când este necesar şi a ne „blinda“ atunci când condiţiile câmpului indică nevoia de autoprotecţie. Pentu a evita ceea ce este toxic, nesănătos ori nedorit din mediu este deseori necesar un act de agresiune.

Copilul care nu vrea să mănânce îşi încleştează maxilarul sau scuipă mâncarea; adultul „scuipă“ cererea nerezonabilă din partea celuilalt. Când o reacţie agresivă sănătoasă este nesusţinută de mediu, abilitatea noastră de a ne adapta creativ poate să conducă la rigidizarea limitei noastre de contact sau la o adaptare de tipul evitării conflictului prin intermediul confluenţei.

Fritz Perls a făcut o paralelă între abilitatea noastră de a agresa cu dinţii şi modul în care asimilăm informaţia, susţinând că un proces similar destructurator este necesar să aibă loc în asimilarea „hranei“ psihologice, tot la fel ca în asimilarea hranei propriu‑zise. Următorul exerciţiu este destinat să contracareze introiecţia*:

Exerciţiu experienţial:

Luaţi un singur paragraf dintr‑o carte dificilă de teorie, analizaţi‑l, disecaţi‑l, „mestecaţi‑l“ bine. Gândiţi‑vă la fiecare frază, fiecare cuvânt şi „dezasamblaţi‑le“ printr‑un demers critic. Decideţi ce sens au cuvintele acelea pentru dumneavoastră. Ce înţelegeţi din fragmentele pe care vă străduiţi să le înţelegeţi? Retroflectaţi (sunteţi agresiv cu dumneavoastră înşivă) în timpul acestui demers spunându‑vă că nu sunteţi deştept? S‑ar putea ca autorul să fi scris ceva de neînţeles.

(*) Procesul introiecţiei poate fi descris în termeni simpli ca procesul de a înghiţi mesaje întregi din partea mediului… În introiecţie, persoana acceptă necondiţionat o atitudine, o trăsătură sau un fel de a fi venite din mediu, ceea ce rezultă în construcţia unui set internalizat de reguli tip „ar trebui“, „este necesar“ şi alte asemenea precepte absolute.
%d blogeri au apreciat: