Tag Archive: De ce oamenii buni savarsesc fapte rele



librarieEditura Trei va ofera la inceput de primavara 10 titluri noi in Pachetul Psihologului !
Prin aceasta oferta puteti cumpara anumite carti in pachete de cate trei, cinci sau zece bucati la preturi fixe, absolut speciale.
Cartile incluse in aceasta oferta pot fi usor identificate cand navigati prin colectiile noastre, deoarece sunt semnalizate printr-un triunghi verde.

Cautati triunghiul verde si puneti in cos trei, cinci sau zece carti si veti beneficia de reduceri deosebite, dupa cum urmeaza:

– pachetul de 10 carti costa 100 lei
– pachetul de 5 carti costa 70 lei
– pachetul de 3 carti costa 40 lei

Oferta este valabila pe site-ul www.edituratrei.ro si in cele doua librarii de psihologie coordonate de Editura Trei:

1. Libraria de psihologie de la sediul Colegiului Psihologilor din Romania (Str. Stoian Militaru, nr. 71, sector 4) – telefon 0725 346 088
2. Libraria de psihologie de la sediul Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei – Universitatea din Bucuresti (Soseaua Panduri, nr.90, etaj 1) – telefon 0722 322 942

PACHETUL PSIHOLOGULUI –  contine 49 de titluri dintre care primele 10 sunt noi!

TITLURI NOI
Citește în continuare


Se spune că am fost cândva un exhibiţionist. De la naştere până la vârsta de doisprezece ani am locuit în apropierea unei uzine de tractoare, Allis-Chalmers. La amiază, când secretarele treceau prin faţa casei noastre, în drum spre un local în care mâncau de prânz, se spune că mă dezbrăcam şi începeam să dansez şi să cânt în faţa lor. Când mama le auzea rasetele, ieşea în grabă, teribil de stânjenită şi mă trăgea de pe verandă înapoi în casă. Nu o stânjenea atât nuditatea, cât mai degrabă faptul că atrăgeam atenţia asupra mea, asupra noastră, asupra ei.

La scurt timp am învăţat să nu mai atrag atenţia asupra mea şi am devenit un introvertit patologic. Întreceam evident limita bunului simţ — nu expunându-mi corpul, nu cântând, ci pur şi simplu atrăgând atenţia asupra mea.

     

   

Astăzi înţeleg că traumele de o viaţă ale mamei mele o determinaseră să evite să fie văzută, să evite să atragă atenţia asupra ei. Aceste probleme ale mamei au devenit însă curand Umbra mea personală. În scurt timp am învăţat să-mi sabotez repetat şi reflex propriul potenţial, să-mi abandonez dorinţele şi să mă „ascund“. Umbra nu avea, în acest caz, legătură cu nuditatea sau cu exprimarea în public, ci cu simplul fapt de a fi văzut şi a deveni astfel vulnerabil la părerea altora.

O parte substanţială a Umbrei mele din adolescenţă s-a acumulat în urma procesului prin care am învăţat să nu fiu eu însumi — exprimarea exuberanţei fireşti a unui copil avea pur şi simplu un preţ prea ridicat în acel mediu. Pentru un copil, sau cel puţin pentru copilul care am fost eu, nevoia de a fi acceptat de către părinţi prevalează asupra oricărei dorinţe instinctive de a se exprima spontan.

Această întâmplare, cu mesajul ei, s-a repetat de multe ori. La vârsta de cinci ani, am venit acasă de la grădiniţă cântând un cântec pe care-l învăţasem la locul de joacă:

„I lost my arm in the army/ lost my leg in the navy/ lost my balls in Niagara Falls/ and found them in the gravy.“ (Mi-am pierdut braţul la armată/ mi-am pierdut piciorul la marină/ mi-am pierdut ouăle în cascada Niagara/ şi-acum le-am găsit într-un ”sos”).

Îmi plăcea pentru că rima şi avea antren. Desigur, la vremea aceea nu ştiam ce erau „balls“ („ouăle“), dar am aflat curând… şi s-a mai aşezat o cărămidă in zid, pentru a-i cita pe cei de la Pink Floyd. (După câteva zeci de ani, când mi-am publicat prima carte, prima reacţie a fost: „De ce ai făcut asta? Ce va zice lumea?“. Deşi eram un om in toată fi rea, ca să spun aşa, mesajul acesta a apelat la un vechi ungher al psihicului meu.) Acesta şi multe alte mesaje asemănătoare m-au făcut să mă inarmez impotriva mea insămi. Umbra mea nu era răul; era o formă de protecţie împotriva firii mele, a felului meu de a fi – aparent prea riscant, prea costisitor în acel mediu.

    

 

   

Amintiţi-vă că Umbra cuprinde tot ceea ce nu dorim să fim. Prin urmare, este foarte dificil să recunoaştem, să ne asumăm şi să analizăm conţinutul Umbrei. Cu cât este mai slab eul unei persoane, cu atât mai puţin probabil este ca acea persoană să înceapă această muncă analitică, iar energiile Umbrei devin patologice, în acest caz, prin împingerea lor în structuri tot mai profunde. Odată reprimate, ele vor ieşi la suprafaţă într-un moment neaşteptat sau pe o cale neaşteptată, fie că sunt proiectate asupra altor persoane, fie că pun subtil stăpanire pe noi şi se manifestă stânjenitor sau distructiv.

Oricine — în măsura în care reflectează la viaţa sa — îşi va aminti cu umilinţă de anumite momente în care a devenit prizonierul Umbrei, deşi la vremea respectivă se credea stăpan pe sine, credea că deţine controlul asupra sa. (Cand eram student în anul doi, m-a revoltat la un moment dat prostia unui coleg, care mi-a spus cu admiraţie: „Vreau să fiu şi eu ca tine… lipsit de sentimente.“ Voise să-mi facă un compliment. Din acea clipă am început să înţeleg cât de bine îmi însuşisem îndemnul de a mă ascunde.)

Fragment din volumul 

 De ce oamenii buni săvârșesc fapte rele? Cum să înţelegem aspectele mai întunecate ale psihicului 

din colecția Acum pentru viitor.  Autorul, James Hollis,  s-a format ca psihanalist la Jung Institute din Zurich, Elveţia, iar în prezent locuieşte la Houston, Texas, unde are un cabinet de psihiatrie şi este director executiv al Jung Educational Center.

 

%d blogeri au apreciat asta: