Tag Archive: Darwin



OARECUM, răspunde și nuanțează Deepak Chopra, indian practicant al medicinei ayurvedice.

Evoluţionismul a deschis o cale de evadare din capcana păcatului oferind speranţă pentru progres în toate aspectele vieţii, cu toate că a durat foarte mult pentru ca această implicare omenească să-şi atingă ţinta. La început oamenii şi-au însuşit un alt aspect al teoriei lui Darwin: lupta violentă pentru supravieţuire, din care scapă numai cel mai bine adaptat. Industriaşii de genul masculului alfa puteau să abuzeze de muncitorii lor în temeiul faptului că Natura a intenţionat ca acela mai puternic să îl stăpânească pe cel mai slab. Tiranii au putut să se justifice în acelaşi fel. Însă în zilele noastre este in interesul spiritualităţii să promovăm evoluţia în detrimentul materialismului. Aspectul în care Darwin a greşit a fost acela că a considerat evoluţia un mecanism lipsit de raţiune. Spiritualitatea poate să o reinstituie ca mijloc plin de raţiune, pentru a face viaţa mai bună printr-o conştiinţă superioară. Trezeşte-te şi evoluează.

    Fragmente din:

Razboiul viziunilor

   

NICIDECUM, răspunde Leonard Mlodinow, profesor de fizică la California Institute of Technology

Răspunsul este un nu categoric. Cu excepţia câtorva creaţionişti motivaţi de credinţele lor religioase, niciun om de ştiinţă nu pune la îndoială ideea de bază a evoluţionismului darwinian sau faptul că selecţia naturală este mecanismul din spatele acesteia. Iată de ce oamenii de ştiinţă activi nu îşi spun „evoluţionişti” sau „darwinişti”. Aceşti termeni sunt întâlniţi mai mult printre creaţionişti (de care Deepak doreşte, pe bună dreptate, să se distanţeze), pentru că folosirea lor ar crea impresia greşită că printre biologi ar exista unii care cred în evoluţie şi alţii care nu cred. Să numeşti un biolog „evoluţionist” sau „darwinist” ar fi ca şi cum i-ai zice unui fizician „pământ rotundist“ sau „columbist“. Există, desigur, controverse cu privire la contribuţiile relative la selecţia naturală aduse de gene, indivizi sau grupuri de indivizi, şi este adevărat că înţelegerea modelelor evoluţioniste la diferite specii este complicată, dar ideea fundamentală a selecţiei naturale şi rolul esenţial al întâmplării în cadrul acestui proces nu sunt puse în discuţie.

Freud, profet sau şarlatan?


De curând a apărut o excelentă biografie a celui numit chiar de biograful său „evreul fără Dumnezeu”, cel care prin cartea sa de interpretare a viselor a dat lumii coşmaruri, genialul şi intens diabolizatul Sigmund Freud.

În lucrarea „Freud, o viaţă pentru timpul nostru„, apărută în româneşte la Editura Trei, istoricul american Peter Gay îl compară pe Freud cu Darwin făcând referire la modul în care ambii savanţi au scandalizat întreaga lume prin teoriile lor. Dar, dacă în ceea ce-l priveşte pe Darwin omenirea s-a mai liniştit, Freud încă naşte controverse de-a dreptul pătimaşe, fiind fie pus la stâlpul infamiei, fie adulat de-a dreptul.

  

Între mit şi blasfemie

„După o perioadă de controverse ascuţite, chiar şi bunii creştini s-au împăcat cu explicaţia deloc pioasă asupra felului în care omul a devenit om. În zilele noastre, Darwin şi-a câştigat un loc sigur în biologie”, scrie Peter Gay. „Pe de altă parte, cu totul altfel stau lucrurile în privinţa lui Freud”, spune biograful său. „Susţinătorii lui îl privesc nu doar ca pe un interesant cercetător al minţii care a adus câteva contribuţii folositoare, dar şi ca pe un profet de excepţie, ca pe un erou cultural. Opozanţii fervenţi ai lui Freud îl văd, în schimb, nu doar ca pe un psiholog dezorientat, ci şi ca pe un dictator, un mincinos, un înşelător – pe scurt, un şarlatan.”

Peter Gay recunoaşte că nu este deloc uşor să fii biograful lui Freud, aceasta şi pentru că „obiectul” cercetării, Freud însuşi, ura până şi ideea de biografie. El şi-a distrus sistematic bună parte din corespondenţă şi chiar din lucrări tocmai pentru a le pune beţe-n roate celor ce şi-ar fi dorit după moartea lui să facă un ban cinstit de pe urma vieţii sale. Într-o scrisoare către logodnica sa datând din aprilie 1885, el nota nu fără umor: „Mi-am distrus  toate notele ultimilor 14 ani, scrisorile, extrasele ştiinţifice şi manuscrisele lucrărilor mele. Dintre scrisori, numai cele de familie au fost cruţate”, nota el. „O să-i las pe biografi să-şi bată capul cu asta. De ce le-aş uşura eu munca?„, scria el, fără milă faţă de cei pe care-i numea „nişte oameni nenăscuţi încă, dar sortiţi deja eşecului.”

   

Citiți continuarea recenziei în România Liberă

    

%d blogeri au apreciat: