Generația ”Facebook”: nu contează dacă eşti iubit sau detestat, totul e să nu laşi pe nimeni indiferent

Nu atât internetul, dar şi telefonul mobil sau televizorul pot fi considerate vicii ale societăţii actuale, care se interpun autenticităţii relaţiilor interpersonale: izolarea fiecăruia în faţa canalului preferat, comunicarea cu un celălalt virtual, plonjarea într-o lume virtuală a identităţilor multiple, de avatar.

De fiecare dată, ne aflăm faţă în faţă cu un alt reality show, asistăm la negarea despărţirii de interlocutorul invizibil (întrebările cel mai adesea întâlnite în comunicarea prin telefon sunt ”Ce faci?/Unde eşti?/Eşti singur/ă?”) şi ne conectăm la o lume aflată la limita dintre ficţiune şi realitate, nici una, nici alta, dar cu posibilităţi multiple de a deveni reală sau, în egală măsură, de a rămâne virtuală: o punere în scenă de imagini (de exemplu, fotografii instagram) şi filme/ videoclipuri, nici adevărate şi nici false.

Identitatea interlocutorului devine sinonimă cu pluralitatea, cu schimbarea, cu absenţa proximităţii, până la atingerea următorului paradox: ”Cel de departe devine apropiat, iar aproapele devine străin” (p. 9). Cartea lui Tisseron îşi propune să exploreze aspectele unui nou stil de a fi împreună, când străinul ajunge să ne devină apropiat… În acelaşi timp, este pusă problema dependenţei de internet, sentimentul că deschizi computerul pentru zece minute, sfârşind prin a rămâne ţintuit în faţa ecranului timp de câteva ore (în cazul cel mai fericit).

De aici reies o serie de aspecte:

• în spaţiul virtual ”extimul” şi ”intimul” sunt complementare;
• mottoul noii generaţii a ecranelor este acela că nu contează dacă eşti iubit sau detestat, totul e să nu laşi pe nimeni indiferent (a obţine cât mai multe comentarii, fie ele şi negative, nu numai like-uri, un exemplu pe care îl dau strict referitor la facebook);
• avatarurile alese de jucători reflectă personalitatea şi preocupările acestora, rolurile nefiind măşti ale identităţii, ci faţete multiple.

Autorul mai trece în revistă problema vieţilor paralele (parteneri reali şi virtuali) și, de asemenea, a pericolului de a înlocui familia în sens tradiţional prin ”prietenii” din cyberspace; a modificării spaţiului şi a timpului – ”ubicuitatea” (a fi prezent în mai multe locuri în acelaşi timp, a face/a fi mai multe lucruri în acelaşi timp, corpul aici, vocea dincolo, intervenţia în spaţii virtuale paralele) devine posibilă, dar într-un sens negativ; la fel, prin jocurile video se ”trăieşte” într-un ”prezent etern”, cu posibile întoarceri în trecut sau cu salturi în viitor (aş exemplifica şi prin ideea de timeline, în cazul facebook).

  

Citește întreaga recenzie a cărții Lumea Virtuală: Avataruri şi fantome, de Serge Tisseron, în ZIARUL DE IAȘI.

  

Uitări și acte ratate

Problema actelor ratate este una dintre cele mai interesante ale psihanalizei lui Freud. Acesta constituie tema cărții de față, tradusă din limba germană la Editura Trei. Volumul cuprinde douăsprezece capitole, fiecare analizînd dintr-un anume unghi fenomenul extrem de complex al actelor ratate:

 

• Uitarea unor nume proprii,
• Uitarea unor cuvinte din limbi străine,
• Uitarea unor nume și grupuri de cuvinte,
• Amintiri din copilărie și amintiri-ecran,
• Greșeala de vorbire,
• Greșeala de lectură și greșeala de scriere,
• Uitarea unor impresii și a unor intenții,
• Apucarea greșită a unui obiect,
• Acțiuni simptomatice și întîmplătoare,
• Erori,
• Acte ratate combinate,
• Determinism – credința în coincidență și superstiție – puncte de vedere.

 

Cu toții ne amintim truisme ale psihologiei de bază: uitarea este un fenomen necesar, fără de care nu am putea trăi sau am trăi foarte greu, întrucît e bine să scăpăm de balastul de date pe care nu le mai utilizăm, ori de acele elemente care ne fac rău (uităm mai degrabă evenimentele neplăcute decît pe cele plăcute). Dar care este cauza uitării? Unul dintre cele mai pertinente răspunsuri la acestă întrebare rămîne, fără îndoială, cel al psihanalizei, mai exact al lui Sigmund Freud.     

   
   

  

        
Ni se întîmplă în viața de zi cu zi să uităm lucruri (nume, evenimente, ocazii) de care aparent avem nevoie. În acest caz, există un motiv ascuns pentru care uităm și prin intermediul psihanalizei trebuie să îl aflăm. Uităm în acest mod numele unei persoane care tocmai ne-a fost prezentată (semn că poate nu o simpatizăm pe noua noastră cunoștință) sau uităm că aveam de mers undeva (semn că nu doream să facem respectivul drum) etc. În același timp, omitem silabe în rostirea unor cuvinte, litere în scrierea acestora, obținînd un cu totul alt sens decît am intenționat (semn că avem altceva în gînd decît am vrea să arătăm interlocutorului).

Cartea abundă în exemple sugestive din viața autorului ei, a unor cunoscuți sau chiar pacienți, astfel că toată problematica expusă este pe îndelete valorificată și explicitată cititorului. De cele mai multe ori, actele ratate, să zicem uitarea unui cuvînt, ne trimit la un conținut refulat. Faptul că ne amintim un cu totul alt nume decît cel pe care dorim să-l comunicăm interlocutorului (să zicem, numele unui oraș ori al unui sculptor) ne poate duce la un eveniment anterior, care ne-a marcat și pe care am dori să-l ștergem din memorie. Uneori amintiri întregi, numite de Freud amintiri-ecran, substituie amintiri reale din copilărie legate de anumite traume suferite, în orice caz evenimente neplăcute și, de aceea, refulate.

În mod evident, potrivit lui Freud nu există hazard la nivelul mecanismelor care constituie viața noastră psihică, el fiind adeptul determinismului. La cauzele care determină uitarea unui nume ori rostirea lui eronată putem ajunge doar cu ajutorul psihanalizei. Inconștientul este fără îndoială real și nu știm în care ipostază ar trebui să ne temem mai mult: că ne-ar rămîne iremediabil străin ori că se manifestă indirect, prin vise, acte ratate, gesturi inexplicabile.

În viața psihică nimic nu e arbitrar, nedeterminat (p. 288). Chiar atunci cînd ne gîndim la un număr foarte mare, primul care ne vine în minte, la întîmplare, la o analiză mai atentă vom descoperi că acesta are o profundă semnificație pentru noi, pentru viața noastră, chiar dacă nu l-am ales în mod deliberat. Deși aruncat neintenționat, acesta este, de fapt, determinat din inconștient (p. 289). La fel atunci cînd greșim un nume ori în cazul oricărui alt act ratat, există o motivație inconștientă pentru care am folosit acel nume și nu un altul. (…)

 

Citește aici continuarea recenziei semnată de Dana Țabrea pe blogul Facultății de Filosofie al Univ. ”Al.-I. Cuza” din Iași

     

Dragoste sau dependență?

Cărțile de psihologie practică ne surprind prin promisiunile pe care titlurile acestor texte ni le fac indirect, creînd în cititor așteptări uneori exagerate, nemotivate ori imposibil de implinit: cum să fii fericit, cum să dai un sens vieții și profesiei, cum să te căsătotești, cum să-ți găsești jumătatea pe internet, cum să faci impresie bună, cum să-ți crești stima de sine, cum să-ți protejezi căsătoria, cum să îți educi bine copiii, cum înveți să asculți, cum poți deveni senin, cum să comunici eficient cu ceilalți, cum să faci față dezamăgirilor, etc.

Regula de la care trebuie să plecăm atunci cînd deschidem o asemenea carte este aceea că nu e indicat să credem că vom găsi acolo răspunsuri definitive, soluții miraculoase la problemele care ne preocupă și care ne fac, poate, să ne îndreptăm înspre o carte de acest gen. De cele mai multe ori, avem de a face cu lucrări ale unor specialiști în psihoterapie, care, pe lîngă dezbaterea unor chestiuni teoretice într-un limbaj ușor accesibil publicului larg, fac totodată apel la exemple din diverse cazuri reale.

  

 

   

Cartea autoarei americane, Brenda Schaffer, psiholog, psihoterapeut specializat pe probleme de comunicare, își propune să clarifice foarte serios modalitățile prin care putem separa o relație matură, bazată pe dragostea benefică, de una imatură, adictivă, obsesivă, bazată pe atașament și dependență. Trăsăturile iubirii adictive (sentimentul de mistuire, dificultăți în a stabili granițele Eului, tendințe masochiste, dificultăți de a renunța, teama de risc, schimbare, necunoscut, creștere individuală insuficientă, dificultăți în experimetarea intimității reale, jocurile psihologice pentru putere, a dărui pentru a primi ceva în schimb, încercarea de a-i schimba pe ceilalți, nevoia de ceilalți pentru a se simți împliniți, căutarea unor soluții în exterior, pretinderea și așteptarea dragostei necondiționate, refuzul implicării sau abuzul de implicare, așteptarea ca recunoașterea și aprecierea să vină de la alții, teama de abandon, recrearea unor sentimente familiare negative, aspirația către apropiere, dar și teama de apropiere, încercarea de a –și asuma sentimentele negative ale altora, p. 90) fac parte din firea umană și trebuie exersat un efort pentru a realiza saltul de la o formă imperfectă și deloc rodnică spiritual de iubire la o alta împlinitoare, care să ne permită să ne dezvoltăm liber alături de partener, permițindu-i și acestuia același lucru. (…)

Citește aici continuarea recenziei cărții Dragoste sau dependență?, cronică semnată de Dana Țabrea în revista online Boomlit.