Tag Archive: Dan Silviu Boerescu



Ingrediente: 1 pepene galben de 0,5 kg, 2 cepe, 3 linguri unt, 1 linguriţă sare, 1 lingură piper alb.

Preparare: O delicatesă cu care ne întoarcem în timp: Deschide pepenele şi taie‑i miezul în bucăţele pe care le pui în apa care e pe foc. Curăţă două cepe, taie‑le în rotocoale şi rumeneşte‑le în unt fierbinte. Amestecă cu o lingură de lemn şi când bucăţelele sunt bine aurite, adaugă pepenele strivit în piure. Sare şi mult piper. Lasă pe foc să se încălzească. Sfărâmă în castronul de servit o mare bucată de pâine şi toarnă piureul deasupra.

Mai multe rețete insolite și sănătoase găsiți în:


   

        

 

Poveste: Supa rece spaniolă (GAZPACHO) este una de inspiraţie arăbească, originară din sudul Andaluziei. Maurii foloseau şi pâine înmuiată (astăzi, ingredient opţional), roşiile fiind adăugate reţetei după ce Columb a descoperit America, în 1492.

Descriere: Supa răcoroasă de legume, servită mai ales în lunile călduroase de vară, cunoaşte mai multe variaţiuni, adăugându-i-se felurite ingrediente, cum ar fi frunzele de ţelină sau măslinele fără sâmburi. În zona La Mancha, de pildă, se transformă într-o tocană uşoară de iepure cu ciuperci de pădure.

Calităţi: Legumele fiind folosite în stare crudă, vitaminele nu se mai pierd prin fierbere, supa fiind un veritabil cocktail energetic.

    

          

     

GAZPACHO SIMPLĂ

Ingrediente: 1 căţel de usturoi, 2 cepe, 1 kg de roşii coapte, 1 castravete curăţat de coajă şi de seminţe, 3 ardei verzi curăţaţi de cotor şi seminţe, 5 linguri de ulei de măsline, 3 linguri de oţet, sare, piper, ierburi de gust, avocado, crutoane de pâine.

Preparare: Usturoiul se pisează în mojar cu sarea, apoi se adaugă în blender cu legumele şi uleiul, până ce supa capătă o consistenţă fină, cremoasă. Se toarnă, apoi, într-un castron, în care se toarnă oţetul şi se asezonează cu sare şi piper. Se acoperă castronul cu folie şi se pune la rece minimum 3 ore. Se serveşte rece (uneori, chiar, cu cuburi de gheaţă!), garnisită cu cubuleţe de avocado, ierburi de gust proaspete şi crutoane.

Mai multe rețete delicioase găsiți în cartea lui

Dan-Silviu Boerescu,

Alfabetul mâncării sănătoase și gustoase.  

  


Rebecca, acum când vorbim, tu eşti la Londra, unde încă savurezi ecourile unei petreceri simandicoase organizate în onoarea ta. Un eveniment de campanie publicitară, la care sunt invitaţi editori, agenţi literari, factori de influenţă din industria cărţii. Toate aceste preparative au fost făcute pentru o autoare din Australia aflată la debut! Cum te simţi în Europa?

– Absolut fabulos! Este minunat să ajung din nou în Europa după vreo douăzeci de ani. Uitasem cât de vie este Europa. Am mai avut parte de asemenea evenimente cu editorii în Italia (la Roma şi la Milano) şi în Germania. Nici nu-mi vine să cred ce mi se întâmplă!

În câte ţări a apărut primul şi, deocamdată, singurul tău roman?

– 38! Îţi vine să crezi? Mie nu!

Gloria făcea parte din scenariul tău personal? Ai scris cartea visând cu ochii deschişi la un posibil succes?

– Nici pe departe! Aş fi fost fericită fie şi numai dacă reuşeam să public cartea în Australia, nu-mi imaginam deloc un bestseller internaţional.

Cum s-a întâmplat până la urmă?

– Am avut şansa să am un agent bun la Londra. A fost, dacă vrei, o reacţie în lanţ. Întâi, agentul literar mi-a găsit un editor în Australia, apoi unul în Marea Britanie, apoi în Germania s-a organizat o mică licitaţie pentru obţinerea drepturilor de publicare. Cred că esenţială în cariera volumului a fost emoţia pe care a stârnit-o la Târgul de Carte de la Frankfurt. Acolo, s-au stabilit numeroase contacte, de acolo au venit, deodată, multe contracte.

Lumea pare a fi în căutarea unor autoare de succes. Eşti, adesea, comparată cu nume ca Stephanie Meyer, autoarea unei saga precum „Amurg”, sau J.K. Rowling, care a devenit superstar cu „Harry Potter”…

– Comparaţia este onorantă, chiar flatantă, însă este una nedreaptă faţă de ilustrele mele contemporane şi înşelătoare în raport cu ceea ce scriu eu. Suntem total diferite, aş îndrăzni să spun! Eu nu scriu serii de romane (a doua carte, intitulată deocamdată „Cooper” şi aflată în lucru, nu are absolut nicio conexiune cu Beautiful Malice), nu abordez genul fantasy şi nici nu înregistrez succesul lor fenomenal. Iar ca gen, suntem destul de departe. Am fost încadrată la secţiunea numită „thriller psihologic pentru tineri adulţi”, punându-se, adesea, „tineri” între paranteze. Eu scriu pentru orice adolescent, băiat sau fată, care a împlinit deja 15 ani, fără a mă limita la teenager-i. Am şi destui cititori care au trecut de vârsta de 20 de ani!

Scene de sex, viol colectiv, crimă… Au contat toate astea în ecuaţia succesului?

– Bineînţeles. De ce aş fi ipocrită şi nu aş recunoaşte ceva de domeniul evidenţei?!? Dar cred că ai remarcat că romanul nu excelează la acest capitol, unul nu de mare întindere în economia narativă. N-am vrut să-i încarc pe cititorii mei cu toată tensiunea derivată din aceste teme. Aici, nu aş mai pune deloc între paranteze „tinereţea” adulţilor care mă citesc…

Ai scris după o schemă: atâta sex, atâta violenţă, atâta furie?

– Deloc. Nu scriu după un plan prestabilit. Când m-am apucat de scris, m-am aşezat şi am înşirat câteva cuvinte sub forma unei propoziţii simple – „Nu m-am dus la înmormântarea lui Alice”. În clipa aceea, nu ştiam continuarea. De fapt, habar n-aveam cine era Alice…

În ce context s-a întâmplat scrierea primei propoziţii din carte? Ştiu că te-ai apucat destul de târziu de scris!

– Corect, târziu! S-a întâmplat acum vreo şase ani, după ce născusem cel de-al patrulea copil. (Am patru băieţi: unul de 10 ani, doi de 9 ani – gemenii – şi pe cel mic, de 6 ani.) Voiam să îmi umplu cu ceva timpul care îmi rămânea după ce-l adormeam pe mezin. Probabil, în subconştient, încercam să ies din rutina domestică a maternităţii, fiindcă, având toţi aceşti copii, fusesem nevoită să rămân acasă, să-i şterg la fund, să le fac de mâncare, să-i cresc…

Copiii tăi nu sunt, încă, în targetul cărţii. Bănuiesc, însă, că aud tot timpul vorbindu-se despre ea. Ce reacţie au avut prima oară când au aflat despre ceea ce ţi se întâmplă în plan literar?

– „Mami, ai câştigat mulţi bani? Ne iei şi nouă o piscină?”

Cum le-ai explica romanul dacă te-ar întreba la un moment dat?

– Deocamdată, subiectul îi cam plictiseşte. Le-aş spune că este o poveste despre crimă, iubire şi trădare, dar o poveste care nu e încă potrivită pentru ei, fiindcă-s prea mici.

… Dar când vor fi mai mari?

– Le-aş spune că întotdeauna există pericolul unei prietenii seducătoare, dar disfuncţionale şi că nu e bine să inventăm la nesfârşit scuze pentru a nu ne smulge din mrejele ei.

… Acum, mai ai timp să stai cu copiii, ca pe vremuri?

– (râde) Cândva, eu stăteam acasă şi, printre picături, în timp ce îmi supravegheam copiii, desenam mobilier pentru bucătărie, iar soţul meu îl executa, apoi încerca să-l vândă. Acum, el stă acasă cu copiii, iar eu umblu prin lume, pe la târguri de carte, lansări, întâlniri cu editorii…

Ştiu că ai anunţat răspicat că nu va exista o continuare la Beautiful Malice. Dar, totuşi, având în vedere succesul internaţional de care se bucură cartea şi tema, nu te vei răzgândi?

– Nu prea cred. Pentru mine, Alice e moartă şi aşa rămâne!

Interviul face parte din PS-ul volumului „Adevarul despre fete”, Editura Pandora M, 2010, realizat de Dan Silviu Boerescu

Vinuri oneste, vinuri subțirele


Tocmai când piața vinurilor începuse să arate bine, bate vântul rece al crizei. Iarăși se amestecă în vârtejuri rapide vinurile bune cu vinuri subțirele, iarăși nu se mai văd  prin ceață etichetele cuminți, iarăși se simte mirosul acru al făcăturilor.

Singura veste bună e că adevărații iubitori ai vinurilor nu mai sunt dispuși la compromisuri. Poate vor fi mai atenți la preț, dar în niciun caz nu cred că se vor mai apropia de vinurile „sărăcuțe“. Pașii uriași care s-au făcut în ultimul deceniu în domeniul producției, schimbarea tiparului de consum a celor care-și doresc vinul nu doar ca simplu produs alcoolic, descoperirea bucuriei de a împleti gusturile, parcurgerea unor experiențe unice de cunoaștere — toate acestea alcătuiesc reperele unui nou mod de viață. (…)

         

   

      

Ne-am străduit ca între coperțile acestui ghid să păstrăm vinurile care au ceva de spus, vinurile oneste, selectate din ofertele stufoase ale producătorilor și importatorilor. Au dispărut vinurile care nu au confirmat la noile recolte, au apărut altele și, recunosc, unele au beneficiat și de șansa „noutății“; nu sunt listate vinuri care nu au nicio vină decât că în fața lor și-au făcut loc altele mai deosebite.

       

     

      

Există și vinuri pe care o bună parte dintre noi nu și le permit. Cu toate acestea, identificarea și cunoașterea „campionilor“ reprezintă un demers normal, care ne familiarizează cu criteriile de ierarhizare.

Sper că Ghidul vinurilor 2010 este un instrument ușor de folosit, prietenos și care ajută, deopotrivă, pe începător și pe connaisseur.

Fragmente din Prefața lui Cătălin Păduraru la volumul Ghidul vinurilor 2010 (Ed. Lifestyle, parte din grupul editorial Trei)


În 1841 apare o carte, pentru gastronomii din noi, fundamentală: 200 reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti. (o parte din rețete se regăsesc în antologia Mâncăruri de altă dată)

Pe-atunci era un volum epocal – nu doar pentru că purta semnătura a doi din iluştri noştri cărturari, ci şi pentru că înmagazina, involuntar, o bogăţie documentară. Azi, cu tristeţe constată Pierrotul cu bonetă din mine, nu se mai pot prepara (lesne) nici jumătate din indimenticabilele nestemate bucătăreşti!

     

  

   

Cuvinte rare străbat reţetele, făcîndu-le, nu o dată, criptice ; dar cît de apetisant/molcom rămîne, peste un secol şi jumătate, ”mijlocul de a face brînză din cartoafe”!

  

„…după ce au fiert bine şi s-au răcit, le scoate pieliţa (cartoafelor -n.n.) şi le freacă bine într-o doniţă, pînă cînd se face un fel de aluat. La 5 ocă  (oca , din turcescul okka, adică circa 1,3 kg., n.n.) de acest aluat se pune o ocă de smîntînă şi sarea trebuincioasă, pe urmă se amestecă şi se freacă bine. Cînd se socoate că-s destul de frecate, amestecătura se acoperă şi se lasă la odihnă trei sau patru zile (întotdeauna mi s-a părut această sintagmă, o minune a personificării! – n.n.). Amestecătura iar se freacă şi brînza se pune în panere sau în coşerce mici, ca să se scurgă ume zeala. Pe urmă se pune să se usuce la umbră şi apoi să aşază  în oale mari sau în putini, unde rămîne cincisprezece zile. Brînza atunce este gata şi bună de mîncat, dar cu cît această brînză este mai veche, cu atîta e mai bună”.

   

Ce ziceţi? Pe lîngă valoarea & frumuseţea reţetei , există o liniştitoare conduită a expresiei , un plăcut son al termenilor, o candoare a imaginii stârnită în minte! Desigur, azi când prozaici şi temători de indigestie, nu ne vine să hăpăim smântâna care a zăcut… 2 zile în frigider, o să privim chiorâş la cea care a stat peste trei săptămâni într-o putină (oricât de la răcoare s-ar afla polobocul!). Dar uite că strămoşii noştri nu se speriau de vechimea alimentelor: or fi fost ei mai robuşti ? Or fi fost barabulele şi derivatele din lapte mai de bună calitate ? Certamente!

Dar ce nu înveţi din cartea paşoptiştilor!? Ce slove rare şi pline de mister nu îţi apar în faţa ochilor pofticioşi (şi filologic)!

  

  • Chitonag de gutăi (banala dulceaţă) ,
  • vişinap (tradiţionala vi şinată) ,
  • castale îngheţate (un desert minunat , din castane care se prăjesc în „frigarea ce de café” , apoi se scot pe beţisoare şi se dau prin zahăr),
  • Meridon de orez („pui şi puţin omăt de la două al buşuri”),
  • glas (o glazură simplă din albuş, lămâie şi zahăr),
  • orjadă (băutură care e din migdale bine pisate),
  • coriabele (corăbioarele de pe vremea copilăriei mele , azi dispărute),
  • gratii de fran zelă (budincă din friganele , dar mult mai cu fantezie complicată!),
  • cum se face tremură (un fel de gelatină sau şerbet, aspic aromat),
  • hamutul (cordoane de cocă pe care le poţi prelucra sub di ferite forme) ş.a.m.d.

  

Fiindcă tot am pomenit de deliciile lexicale, un bucătar, un curios laic, un cercetător, un student cu fixaţii culinare, dacă ar dori să decripteze cartea marilor doi înaintaşi studiaţi şi-n manuale , ar trăi o cumplită deziluzie! Trei sferturi din arhaisme (turcisme , franţuzisme , grecisme , slavisme , regionalisme) nu figurează în dicţionarele mari ale României!

Citește mai departe cronica lui Bogdan Ulmu pe bucatarescu.ro.


Dacă e sâmbătă, e bucătăreală!

Acum o săptămână v-am propus un meniu mai pretențios (raci cu vin). De data asta, vin cu ceva mai la îndemână, dar nu mai puțin delicios: mușchi înfășat cu slănină și un vin roșu pe gustul Kaiserului…

  

 

MUŞCHI SPANIOL

Pui într‑o cratiţă o bucată de muşchi împănat şi înfăşat cu slănină. Umpli cu zeamă de carne şi vin alb pe jumătate. Adaugi foaie de dafin, sare, piper, nucşoară rasă şi scorţişoară pisată. Să fiarbă domol un ceas şi jumătate.

După acest timp, mai adaugi stafide şi să mai fiarbă cam 30 de minute.

Pui friptura pe farfurie caldă şi torni sosul peste el.

(rețetă din Constantin Bacalbașa, Dictatura gastronomică. 1501 de feluri de mâncări din 1935)

 

Wine Princess — Cadarcă 2005

Producător: Wine Princess

Podgorie: Miniș / Alcool: 13% / Tip vin: Sec

Descriere: Vin foarte plăcut, echilibrat, cu intensitate coloristică bună, bătând în rubiniu. Gust echilibrat, corpolent, fără caracter specific de soi, dar cu o astringență plăcută.

Poveste: Vinul preferat al curții imperiale de la Viena e un soi cu origine destul de controversată, unii susținând că ar proveni din Albania, iar alții din Ungaria. Se cultivă de foarte mult timp la Miniș, unde se obțin cele mai bune vinuri din acest soi din întreaga Europă.

Gastronomie: Se servește împreună cu preparatele de curcan, dar și cu grătarele copioase de porc sau vită.

Temperatură de servire: 17 grade Celsius.

(descriere din Ghidul vinurilor 2010, întocmit de Cătălin Păduraru și Dan-Silviu Boerescu)

  

  


Ați auzit de cafeaua de cartofi? Știați cum se gătește berbecele cu sardele? Dar de pesmeții de sacâz sau de puii umpluți cu raci ce spuneți? ”Există și o rețeta pentru bragă și cred că am să mi-o fabric singur”, povestește Dan C. Mihăilescu, într-0 recentă gastrorecenzie de la Pro TV pe care am putea-o numi mai bine ”Omul care-ți lasă gura apă”.

   

      

679 de reţete de demult, plus 79 de vinuri și alte băuturi vechi, culese din cărţi de gastronomie rare și manuscrise unicat sunt cuprinse în volumul Mâncăruri de altădată (Lifestyle – Trei), prezentat la emisiunea ”Omul care aduce cartea”. 

  

  

Pe lângă rețetele extinse și pe lângă observația că deși ne plângem de sărăcie, ne place la nebunie să mâncăm bine, mi-a mai plăcut și înțepătura adresată de Dan C. Mihăilescu unuia dintre cei trei coautori ai cărții. ”Avem, spune criticul literar, un tezaur gastronomic alcătuit de Dan-Silviu Boerescu, cândva campion la Playboy, dar probabil că în timp, odată ce sexul a trecut mai în laterale, mâncarea a trecut în prim-plan”. (Și vinul așișderea, aș completa eu, cu gândul la Ghdiul vinurilor pe 2010.)

       

Sursa: protv.ro

%d blogeri au apreciat: