Tag Archive: Cupa Davis



Fostul component al echipei de Cupa Davis a României a emigrat în 1972 în Franța. Acum și-a publicat memoriile.

A fost o vreme în care echipa de Cupa Davis a României a jucat de 3 ori cu Salatiera pe masă. Prima aventură a fost la Cleveland, SUA, în 1969. Ion Țiriac, Ilie Năstase, Petre Mărmureanu și Sever Dron. Asta era componența. Ultimul dintre acești „patru mușchetari” ai tenisului și-a publicat memoriile.

Am ales sa fiu nimeniSao Paolo – București – Londra

„Am ales să fiu «Nimeni»”. Așa se intitulează volumul apărut la Editura Trei și pe care Sever Dron l-a lansat marți seară, la Librăria Bastilia din București. I-au fost alături, dintre personalități, marea gimnastă Andreea Răducan, veteranul antrenor de tenis Aurel Segărceanu și fostul șef al sportului românesc dinainte de 1990, generalul Nicolae Stan.

”Este o carte scrisă pe drumul Sao Paolo – București – Londra”, a spus autorul, dezvăluind traseul vieții sale în ultimii ani, cel puțin. Andreea Răducan, autoarea la rândul ei a unei autobiografii tulburătoare, a punctat:

„Am răsfoit cartea domnului Dron și am citit că ar fi putut să meargă la fotbal. Har Domnului că a ajuns să facă tenis”.

Autobiografia lui Sever Dron nu e o înșiruire de lung de linie, forehand sau rever, procedeele obișnuite ale sportului cu mingea galbenă. E o poveste despre un mare tenisman român care în anul 1972 n-a mai suportat grumajii regimului comunist și a cerut azil politic în Franța.

A înjurat-o pe Elena Ceaușescu!

„Futu-ți Dumnezeii mă-tii! Ce baftă ai!”, a rostit Sever Dron într-o zi banală. Uitând însă că de partea cealaltă a fileului se afla Valentin. Valentin Ceaușescu. Fiul cuplului care stăpânea România a luat înjurătura ca pe ceva normal.

„Dar Prima Doamnă a luat acea nevinovată și legitimă înjurătură ca pe un afront personal…. Din acel moment, mi-a fost anulat pașaportul, am fost eliminat din Cupa Davis, totul a intrat în ceață pentru mine…”, scrie Sever Dron în „Am ales să fiu «Nimeni»”.

Articol preluat din Evenimentul Zilei 

   

Reclame

Am ales sa fiu nimeniÎn ciuda aparentelor, „Am ales sa fiu «nimeni». Memoriile unui tenismen“ nu este un volum dedicat confruntarii atletice – sau este infinit mai mult decât atât.

La fel ca în cazul autobiografiei semnate de Andre Agassi, „Open“, cartea fostului mare tenismen român ilustreaza un dureros si sofisticat proces al cautarii si gasirii de sine, unul sincopat, marcat de numeroase poticneli, esecuri si suferinte. Ceea ce impresioneaza peste toate este viziunea pozitiva, optimismul si chiar inocenta cu care Sever Dron a stiut sa întâmpine, în ton cu motto-ul gravat pe frontispiciul de la Wimbledon si decupat din poemul „If“ al britanicului Rudyard Kipling, atât triumful, cât si dezastrul.

Construita cronologic, în ciuda unei deschideri datate „mai 1968“ si prilejuita de episodul dialogului cu oglinda din vestiarul Roland Garros-ului, ritual deprins de la Ken Rosewall, cartea curge linistita aidoma unui blând si nepasator fluviu african, avansând prin acumulari biografice sinonime diferitelor etape de maturizare depasite de eroul-narator. Prin fata ochilor nostri uimiti defileaza anecdote legate de originile familiei Dron, povestiri ce ritmeaza o copilarie dificila, apasata de delirul comunist specific „obsedantului deceniu“, apoi o adolescenta „adaptata“, împartita între competitiile tenisistice si pasiunea pentru carte, o tinerete dedicata tenisului de înalt nivel, punctata de apogeul atins prin Challenge Round-ul Cupei Davis de la Cleveland, urmata de o maturitate coincidenta cu o „noua nastere“, dupa refugiul politic în Franta, alegerea unei alte profesiuni si întemeierea unei noi familii, pentru ca într-un final deschis (naratiunea se opreste în vremea Revolutiei din decembrie 1989) sa asistam la reflectiile despre istorie, viata si sport ale unui întelept septuagenar.

Sever Dron, mare povestitor, dupa cum releva si comentariile sale de la Eurosport TV, a stiut sa extraga nucleul narativ din acele întâmplari si clipe ce l-au impresionat de-a lungul unei vieti asupra careia a reflectat cu încapatânare, refuzând sa uite si mai ales sa ignore. Ca a descoperit istoria Taj Mahalului profitând de o accidentare survenita pe un teren de balegar din India sau ca a fost aproape de a genera un incident diplomatic la Casa Alba atunci când a cerut, neîndemânatec, o cutie de chibrituri drept suvenir, ca l-a dracuit de mama pe Valentin Ceausescu, riscând punitia cabinetului doi sau ca l-a parasit pe Henri Leconte când francezul o luase razna în viata privata – toate acestea au fost „pepite de aur“ pe care fostul mare tenismen le-a transformat, în urma unui elaborat proces alchimic si scriptural, în materia prima a unei constructii memorialistice si inspirate, si pedagogice. Adica, excelent asezata în pagina si îndeosebi pilduitoare pentru cititorii tineri, aflati pe calea formarii.

   

Fragmente din cronica publicată de revista Cultura și semnată de Valentin Protopopescu

    


Sever Dron a fost component al echipei de Cupa Davis a României şi apoi antrenor. A trăit 17 ani în Franţa cu un paşaport special, cu coperţi de pînză albastră: cel de apatrid. Povestea lui este o combinaţie fascinantă de muncă, întîmplări incredibile şi întîlniri providenţiale.

  

Ajuns la vîrsta rotundei experienţe, „aproape septuagenar”, cum singur se descrie, Sever Dron ne trece prin începuturile sale în tenis, un sport la care a ajuns, pînă la urmă, în pofida pasiunii sale pentru fotbal şi mingea cu petice. Arzînd etapele, savuros e episodul primei întîlniri directe cu Ilie Năstase, în 1957, pe cînd erau amîndoi doar nişte copii.

Cronică la volumul:

Am ales sa fiu nimeni

Sever este un om care s-a născut pentru tenis – Guy Forget

Atît de îndrăgostiţi de sfera galbenă şi de meciul lor încît nu-şi mai doreau să se termine. Aproape că au reuşit să joace şi al treilea set şi asta doar pentru a prelungi micul şi complexul show pe care îl făceau cei doi puşti peteren.

Etapele se succed repede, rezultatele se înghesuie, prezenţa în echipa României de Cupa Davis e un bun cîştigat pe merit. Anul 1969 rămîne unul memorabil pentru Dron, care joacă finala, challenge round, cum se numea pe atunci, alături de Ilie Năstase, Ion Ţiriac şi Petre Mărmureanu, contra americanilor, la Cleveland. Apoi vine perioada cînd devine „necorespunzător”, motivele nefiind clare nici pînă-n ziua de azi.

Sever Dron şi-a făcut apoi propriul destin, alegînd să solicite azil politic în Franţa, în 1972. Viaţa i-a surîs o dată cu propunerea de a fi antrenor şi jucător la clubul din Melun, chiar dacă a trebuit să doarmă pe mocheta din sală, învelit cu fileurile, pînă i-a fost gata locuinţa. Acolo a rămas mulţi ani şi oamenii l-au iubit, l-au apreciat şi, mai ales, l-au înţeles cînd a venit momentul să treacă la o altă etapă.

Ca antrenor, a lucrat, la solicitarea lui Ion Ţiriac, cu Guillermo Vilas cînd argentinianul a disputat a patra sa finală la Roland Garros, pierdută la Mats Wilander în 1982. I-a fost sfătuitor Virginiei Ruzici, singura noastră campioană de Mare Şlem. L-a pregătit pe talentatul şi capriciosul Henri Leconte, care avea să urce pînă pe locul 5 în ierarhia mondială. De asemenea, i-a fost alături într-o „colaborare scurtă, dar intensă”, cum o descrie în carte, lui Julie Halard, care a ajuns a 7-a jucătoare a lumii.

Emoţionante sînt paginile în care Sever descrie cum a primit acel paşaport atît de special, „care semăna mai mult cu o agendă acoperită cu pînză albastră”. La rubrica cetăţenie scria „apatrid„, categorisire care, credea Sever Dron, însemna un fel de nimeni, că nu aparţii de nicăieri. Abia în 1989, după 17 ani de aşteptare, a fost declarat cetăţean francez. Între timp însă, poate nici nu mai avea nevoie de asta. Devenise cineva. De fapt, fusese întotdeauna. Fusese şi este Sever Dron.

Fragment din cronica apărută în Gazeta Sporturilor

   

%d blogeri au apreciat asta: