Tag Archive: Cum întâmpinăm copilul



Psihanalista Speranța Farca, autoare a trei cărți publicate la Editura Trei, vorbește într-un interviu plin de miez despre construirea relației dintre proaspăta mamă și bebeluș. Temă pe care o regăsiți și în cartea sa Cum întâmpinăm copilul ca părinţi, bunici, medici şi educatori.

Iată două fragmente din interviul realizat de TotulDespreMame.ro:

    

Mi-a plăcut mult observația legată de fragilitatea lăuzei, dar și despre tăria de spirit a mămicilor de la noi, care primesc prea puțin din ajutorul necesar:

Prezentul vine şi el cu mediul în care mama trăieşte: găseşte ea suficientă susţinere în soţul său, în familia extinsă, în comunitate, în mediul medical ce o asistă? Având în vedere regresia pe care o presupune naşterea, mama devine atât de sensibilă încât orice mică nesusţinere se poate transforma în traumă. Iar, din câte ştiu eu despre maternităţile noastre, mamele românce chiar sunt prea puternice după câte pot să îndure…

Și despre identificarea mamă-copil care conduce la depresia postpartum:

Relaţia mamei cu nou-născutul ei are o caracteristică esenţială: funcţionează prin identificare. (…) Aşa se explică de ce, după euforia primelor zile cu nou-născutul, se declanşează ceea ce numim depresie postpartum. Aceasta nu este altceva decât o demonstraţie a faptului că mama simte pe pielea ei depresia copilului care se vede pierdut în lumea asta, nepregătit pentru ea şi copleşit. De asemenea, mama face doliul pierderii copilului pe care l-a avut în uter şi care era cu totul altfel decât cel născut. Tot aşa putem explica şi unele sentimente de furie ale mamei şi de teamă să nu i se fi dat un alt copil decât al ei. Este un fel de a simţi în oglindă acuzaţia copilului: “Nu eşti tu mama mea, mama mea din uter era mai bună, cu ea nu simţeam foamea, frigul, zgomotul, nu trebuia să fac nici un efort. Vreau la mama mea de când eram în uter!”

    


Sambata dupa-masa la Romexpo va asteptam cu trei trufe: ”Nu-stiu-cate-zile” (va fi o lansare glamuroasa), ”Raport de politie” (vine si autoarea franceza, care va da autografe!) si ”Cum intampinam copilul ca parinti, bunici, medici si educatori” (o carte adaptata la psihologia si prejudecatile romanilor).

 

Sambata 20 noiembrie, ora 15.00, va asteptam la standul Editurii TREI la evenimentul de lansare a volumului „Nu-stiu-cate-zile” de Stoian G. Bogdan. Nu vor lipsi glam-ul monden, interventiile neconventionale si invitatii-surpriza (va destainui doar doua nume: Florin Calinescu si Dan-Silviu Boerescu). Se anunta o altfel de lansare.

       

     

     

Editura Pandora M (parte a grupului editorial Trei) lanseaza un volum-eveniment in prezenta autoarei, prozatoarea si eseista Marie Darrieussecq. „Raport de politie” este o carte despre acuzatiile de plagiat care au fost aduse unor mari figuri ale culturii universale: Zola, Freud, Mandelstam, Daphe Du Maurier, Paul Celan.

  

Musai să citești și: Top 10 noutăți la târgul Gaudeamus. Update: +2   

  

Autoarea va fi prezenta la Targul International Gaudeamus, sambata 20 noiembrie, ora 16.00, in cadrul unei mese rotunde cu tema „Acuzatia de plagiat, o strategie literara?”, care se va desfasura la standul Ambasadei Frantei/ BIEF. De la ora 17.30 va avea loc tot la standul Ambasadei Frantei/ BIEF lansarea versiunii romanesti a volumului „Raport de politie”, urmata de o sesiune de autografe.

    

   

    

Tot sambata, va invitam, de ora 15.00, la evenimentul de lansare a cartii „Cum intampinam copilul ca parinti, bunici, medici si educatori”, care va avea loc la sala Cupola (nivel 0), in cadrul Targului International Gaudeamus – carte de invatatura de la Romexpo.

Vor vorbi: Prof. univ. dr. Viorel Nicolescu,  Alexandrina Neagu – director al Gradinitei nr.111 din Bucuresti, Brenda Petre – director artistic al grupului Contrapunct, Ana Maria Oancea – consilier scolar, Victor Popescu – redactor Editura Trei, Speranta Farca – doctor in stiintele educatiei.

  

   

   

Reducere de Gaudeamus: cartile Grupului Editorial Trei vor avea reduceri de 30%!

    


Editura TREI vă aşteaptă sâmbăta asta (20 noiembrie) de la orele 15.00 la lansarea cărţii

Cum întâmpinăm copilul ca părinţi, bunici, medici şi educatori

 

Evenimentul va avea loc la sala Cupola (nivel 0) în cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus de la Romexpo. Vor vorbi prof. univ. dr. Viorel Nicolescu, Alexandrina Neagu – director al grădinţei nr. 111, Brenda Petre – director artistic al grupului Contrapunct, Ana Maria Oancea – consilier şcolar, Victor Popescu – redactor Editura Trei şi, desigur, autoarea cărţii dr. Speranţa Farca, psihanalist specializat în relaţia mamă-copil.

Este vorba despre un volum despre dezvoltarea copilului, dar mai ales despre relaţia părinţi-copii, o carte scrisă fără morga lucrărilor academice de psihologie şi educaţie, adresată către toţi – părinţi, medici, profesori, psihologi şi … bunici -, cu exemple adaptate la cultura şi prejudecăţile românilor, un volum scris cu lejeritatea cu care Dolto şi Winnicott au popularizat psihologia şi psihanaliza copilului. (Dacă nu mă credeţi, citiţi fragmentul de mai jos despre educaţia ca dresaj.)

      

      

         

Prin analiza recompenselor putem vedea cât de adânc inserat în sistemul de educaţie este dresajul, cum a ajuns de fapt să-l definească, să-l fundamenteze.

Dresajul porneşte de la premisa lipsei de respect pentru natura umană şi de aceea nu poate avea efecte formatoare (poate doar deformatoare). Se pot obţine rezultate adesea spectaculoase, dar nu şi creşteri ale personalităţii, iar copilul plăteşte cu libertatea şi individualitatea sa aceste impregnări.

Copilul este în postura executantului, iar adultul în poziţia celui ce comandă paşii de execuţie. Unui copil crescut astfel îi va fi foarte greu să poată deveni independent şi creator, iar accesul lui la sublimarea culturală e limitat. De asemenea, copilul se va apăra de postura în care este pus şi cu care, din fericire, nu se poate acomoda niciodată. El va avea comportamente de refuz, sfidare, neacceptare, va face viaţa grea educatorilor săi, se va revolta în faţa acceptării autorităţii şi instituţiilor sociale, ale statului — îşi va plăti libertatea cu dezadaptarea, provocându-şi sieşi neplăceri, iar societăţii pagube.(…)

Notele şi calificativele de la şcoală (ca pedeapsă şi recompensă) reprezintă „biciul şi bombonica“ primite în cursul dresajului. Notele deviază cursul firesc al copilului de la plăcerea de a şti, de a-şi satisface curiozitatea, de a se juca, spre dorinţa de a avea note mari, indiferent cum ar fi obţinute.

Una dintre fetele mele a venit odată de la grădiniţă foarte mândră, avea lipită pe rochiţă o mare faţă surâzătoare:

Ia uite, mami, ce am primit la engleză“.

Am întrebat-o dacă i-a plăcut ce a învăţat, dacă a descoperit ceva interesant, mi-a răspuns că nu ştie, dar îi place engleza pentru că primeşte abţibilduri. Tot interesul pentru engleză era drenat către dorinţa de a se împopoţona cu „feţe vesele“.

Fragment din volumul Cum întâmpinăm copilul ca părinţi, bunici, medici şi educatori de Speranţa Farca

   

Psihanaliza domnului Goe


Copilul răsfăţat este nevoit să suporte o lipsă în satisfacerea nevoilor sale de către părinte.

Tocmai părinţii care se feresc de răsfăţ sunt cei ce răsfaţă. Ei nu răspund nevoilor fireşti ale copilului şi de aceea sunt tentaţi să supraliciteze în cazul dorinţelor.

De pildă, unii părinţii pot să nu răspundă nevoii normale a bebeluşului de a fi ţinut în braţe pentru a „nu-l răsfăţa“. În schimb, ei se pot preocupa prea mult de aspectul alimentar, de curăţenie sau de jucării tocmai pentru a compensa absenţa apropierii fizice (abia acum răsfaţă).

 

Adulţii pot considera a fi răsfăţ sau mofturi acele cerinţe incomode sau pe care nu le înţeleg, deşi acestea pot exprima nevoi ale copilului ce trebuie satisfăcute. Orice copil are nevoie să fie ţinut în braţe, să fie dezmierdat, să se simtă iubit. Orice copil are dreptul să plângă, să refuze, să ţipe, să sară, să nu înţeleagă, să nu vrea, să încerce, să testeze, să experimenteze.

     

   

    

Răspunsul natural la nevoile copilului şi toleranţa faţă de manifestările sale nu înseamnă răsfăţ. A satisface dorinţele copilului sau a supralicita unele nevoi în detrimentul satisfacerii altora duce la răsfăţ. Dacă mediul familial este unul echilibrat şi securizant, relaţiile părinţilor cu copilul sunt sănătoase, dacă există hotare asiguratoare — copilul nu poate fi răsfăţat.

Răsfăţul veritabil este un simptom ce relevă o disfuncţie a mediului parental în care trăieşte copilul. Este o formă specifică de manifestare a copilului deznădăjduit ce se împotriveşte depresiei de a nu fi înţeles, de a nu i se răspunde nevoilor sale. Cerinţele numeroase şi iraţionale ale copilului arată că are nevoi cărora nimeni nu le răspunde (cu timpul, nici el nu le mai poate numi ca atare). Copilul răsfăţat se confruntă în mod dureros cu o lipsă în relaţia sa cu părinţii, pe care aceştia vor să o compenseze prin supralicitarea altor aspecte (asemeni omului ce-şi ascunde chelia cu firele de păr dintr-o altă parte a capului).

O fetiţă de 3 ani i-a cerut mamei brânză. Mama, cu treabă multă, i-a propus fetei să mănânce nişte prune scuturate prin iarbă până când va putea să-i dea de mâncare. Fetiţa atunci a fost nedumerită: „Eu îţi cer brânză şi tu îmi dai prune?“ Pornind de la acest exemplu, un copil răsfăţat atunci când ar vrea „brânză“ ar cere „prune“ şi ar fi nemulţumit când le primeşte.

 

Este un exemplu tipic de încercare a înlocuirii a ceva cerut cu altceva ce poate fi oferit mai lesne: timpul cu bani, afecţiunea cu mâncare, grija cu angoasă, limitele cu interdicţii. Incapacitatea părinţilor de a satisface nevoile reale ale copilului duce la încercări de compensare încărcate de vinovăţie. Astfel, părinţi cu preocupări acaparante, ce nu-i oferă copilului suficient timp, îi propun compensaţii materiale (jucării, haine). Părinţi care nu pot oferi afecţiune oferă angoasă sub forma respectabilă a grijii exagerate.

  

  

  

Lipsa copilului şi vinovăţia părintelui generează o relaţie de dependenţă unde primul nu-şi mai conştientizează nevoile, iar cel de-al doilea satisface doar dorinţe (nu şi nevoi). Dorinţele copilului curg în avalanşă, iar împlinirea lor generează nemulţumire şi formularea imediată a unei dorinţe noi.

 Adesea, un părinte dependent are un copil răsfăţat. Aici, exemplul lui Caragiale în „Domnu’ Goe“ este remarcabil. Ţaţa, mamiţa şi mamare sunt trei segmente ce doar împreună formează o unitate androgină şi autosuficientă: mama cu bebeluşele ei. Pentru aceasta, copilul real nu este decât o fantasmă, o păpuşă fără nevoi reale, dar ideală ca spaţiu de proiecţie pentru dorinţe. Ele se joacă cu o păpuşă numită Goe, o sărută, o costumează în „marinel“, îi atribuie, când rol de bărbat, când de căţeluş de companie gratulat cu „ciucalată“. O păpuşă uneori uitată şi alteori supraînvestită afectiv. Ca orice păpuşă, Goe, indiferent ce ar face în real, nu reuşeşte să iasă din cadrul fantasmatic al mamelor sale: orice semnal de alarmă ar trage nu le poate tulbura liniştita visare.

Fragment din volumul

Cum întâmpinăm copilul ca părinţi, bunici, medici şi educatori

de Speranța Farca

%d blogeri au apreciat: