Tag Archive: cosmologie



La începutul acestei săptămâni, site-ul revistei Știință și tehnică relata despre ”o știre importantă despre începutul universului”. Este vorba despre niște măsurători care ”confirmă încă o dată teoria Big Bang-ului inflaționar”, măsurători bazate pe analiza fondului cosmologic de radiații.

În ce constă mai precis această măsurare a ”rămășițelor” Big Bangului? Aflați dintr-un fragment din cartea ”Universul din nimic”, un story cosmologic despre cele mai noi ipoteze și descoperiri din astrofizică.

***

Universul din nimicMăsurătorile radiaţiei cosmice de fond din domeniul microundelor, sau RCFM, reprezintă cel  mai important set de observaţii din întreaga cosmologie.

RCFM nu este altceva decât efectul remanent al Big Bangului. Ea oferă o altă dovadă directă, în cazul în care ar mai fi nevoie, că Big Bang a avut loc cu adevărat, deoarece ne permite să privim direct în urmă şi să detectăm natura universului foarte tânăr şi fierbinte din care au apărut ulterior toate structurile pe care le vedem astăzi.

Unul dintre numeroasele lucruri remarcabile legate de radiaţia cosmică de fond este că a fost descoperită în New Jersey, dintre toate locurile, de doi oameni de ştiinţă care habar n-aveau ce caută.

Celălalt lucru este că a existat practic sub nasurile noastre vreme de decenii, potenţial observabilă, dar nimeni n-a sesizat-o. De fapt, s-ar putea să fiţi îndeajuns de vârstnici ca să-i fi văzut efectele fără să vă daţi seama, dacă vă amintiţi de zilele de dinaintea televiziunii prin cablu, când posturile îşi încheiau ziua de transmisie la orele mici ale nopţii şi nu transmiteau reclame până-n zori. Când transmisia se încheia, mai întâi apărea „mira”, după care ecranul se umplea de „purici”, de fapt un „zgomot de fond”. Cam 1% din acel zgomot de fond pe care-l vedeaţi pe ecranele televizoarelor era radiaţia remanentă de la Big Bang.

Originea radiaţiei cosmice de fond este relativ simplu de determinat. Dat fiind că universul are o vârstă finită (să ne amintim că este de 13,72 miliarde de ani), şi când ne uităm la obiecte tot mai depărtate, privim înapoi în timp (deoarece lumina de la aceste obiecte are nevoie de mai mult timp ca să ajungă la noi), şi am putea să ne imaginăm că, dacă ne uităm îndeajuns de departe, am putea să vedem Big Bang-ul însuşi. În principiu, acest lucru nu este imposibil, dar, în practică, între noi şi acea perioadă de început se înalţă un zid. Nu unul fizic, ca zidurile din camera în care scriu aceste rânduri, dar unul care, în mare măsură, are acelaşi efect.

Nu pot să văd dincolo de zidurile din camera mea deoarece sunt opace. Absorb lumina. Acum, când mă uit la cer tot mai mult înapoi în timp, mă uit la univers aşa cum era când era mai tânăr şi tot mai tânăr, dar şi tot mai fierbinte, pentru că el se răceşte începând cu momentul Big Bang-ului. Dacă privesc suficient de departe înapoi, la un moment când universul avea cam 300 000 de ani, temperatura universului era cam de 3000 de grade (pe scara Kelvin) deasupra lui zero absolut. La această temperatură radiaţia ambientală avea o energie atât de mare încât era capabilă să divizeze atomii dominanţi din univers, cei de hidrogen, în constituenţii lor, protonii şi electronii. Înainte de asta, materia neutră nu exista. Materia normală din univers, alcătuită din nuclee atomice şi electroni, consta dintr-o „plasmă” densă de particule încărcate electric, care interacţiona cu radiaţia.

Totuşi, plasma poate fi opacă la radiaţii. Particulele încărcate din compoziţia plasmei absorb fotonii şi îi reemit astfel încât radiaţia nu poate să treacă uşor şi neîntrerupt printr-un astfel de material. Ca urmare, dacă încerc să privesc înapoi în timp, nu pot să văd dincolo de timpul în care materia din univers era în mare parte compusă dintr-o astfel de plasmă.

 


Cartea Războiul viziunilor asupra lumii (Editura Trei, 2012) este întâlnirea dintre două perspective diferite de înţelegere a lumii, dar în nici un caz disjuncte, deşi cel mai adesea aşa apar: ştiinţă şi spiritualitate.

Leonard Mlodinow este fizician şi profesor la California Institute of Technology (şi a publicat, printre altele, o carte alături de Stephen HawkingThe Grand Design), iar Deepak Chopra (născut în New Delhi) a studiat medicina, este fondator al Chopra Center for Wellbeing, prin care propune un mod alternativ de abordare a procesului vindecării, inclusiv prin tehnici de meditaţie. De asemenea, are intervenţii în diferite publicaţii, precum San Francisco Chronicle, şi este autor a peste şaizeci de cărţi, multe devenite bestselleruri.

Cunoscându-se în timpul unei dezbateri televizate cu tema „Care este viitorul lui Dumnezeu?”, cei doi autori şi-au dat seama cât de adâncă este diferenţa de opinii asupra lumii şi s-au gândit să se completeze unul pe altul, în această carte, aducând fiecare viziunea proprie: cunoaşterea lumii prin simţuri şi cunoaşterea prin conştiinţă, toate problemele fiind analizate pe trei niveluri: cum a luat naştere cosmosulviaţa şi creierul uman; şi Dumnezeu, „misterul suprem”.

Razboiul viziunilorApărător al primatului spiritualităţii, Deepak ţine să precizeze încă de la început că spiritualitatea nu trebuie înţeleasă ca fiind similară religiei. E de acord că religiile au eşuat tocmai în promisiunea lor, de a-ţi permite să vezi dincolo de simţuri, de a te lăsa să-ţi eliberezi conştiinţa de iluziile materialităţii.

„Cu toate că ochii nu văd decât piatră, munţi, copaci şi cer, acesta este doar un văl tras peste o realitate vastă, misterioasă, nevăzută.”

Deepak Chopra consideră că viitorul trasat de ştiinţă nu poate duce decât într-o fundătură, aşa că trebuie să redescoperim izvorul religiei, care nu este Dumnezeu, ci conştiinţa.

Leonard Mlodinow vede, dimpotrivă, în ştiinţă izvorul cunoaşterii variate, cea care ne-a arătat un univers plin de posibilităţi. Iar dacă Deepak vine cu argumentul că ştiinţa a produs numeroase dezastre, precum bomba atomică, Mlodinow îi dă replica pe măsură:

„Au fost măcelăriţi în numele religiei mai mulţi oameni decât toate victimele armelor atomice pe care fizica modernă le-a făcut posibile”.

Iar dacă până acum nu s-a dovedit legătura ştiinţei cu conştiinţa, asta nu înseamnă că sunt incompatibile, dimpotrivă, studiile arată o conexiune strânsă între gânduri, senzaţii etc. şi zone specifice de activitate ale creierului.

Una dintre cele mai mari întrebări ale umanităţii este cum a luat naştere universul. Leonard Mlodinow trece în revistă cele mai recente teorii, începând cu teoria Big Bangului, de la începutul secolului XX, când astronomul belgian Georges Lemaître a demonstrat că dacă pornim de la ideea universului în expansiune şi urmărim traiectoria inversă, ajungem la concluzia că universul se tot micşorează şi că deci a început de la un punct.

Teoria aceasta a fost apoi completată de teoria cunatică şi de cea a fluctuaţiilor cuantice, care au dus la structura existentă a universului, format din galaxii, stele etc.

Deepak, în schimb, propune o nouă poveste a creaţiei, care ar trebui să se sprijine pe următoarele elemente: plenitudine, ordonare, evoluţie, creativitate şi, în cele din urmă, elementul mantric pentru el, conştiinţa, susţinând că nu există creaţie fără conştiinţă, căci în acest caz s-ar ajunge la

„bine-cunoscuta cameră plină cu maimuţe care apasă la întâmplare tastele unei maşini de scris, până ajung, după milioane de ani, să scrie operele complete ale lui Shakespeare”.

  

Citiți continuarea cronicii Silviei Dumitrache pe Bookaholic.ro

%d blogeri au apreciat: