Micuța zână comunistă: despre caznele corpului

Nu credeam că acest volum va ascunde o așa poveste minunată, capabilă să producă emoții intense. Eram de părere că va fi un chin să o citesc. Total greșit. Mi-ar fi părut rău cu singuranța dacă aș fi trecut-o cu vederea, scrie Roxana Rosebud în recenzia sa de pe Bookblog.

 

Câteva fragmente din această cronică a cărții FETIȚA CARE NU ZÂMBEA NICIODATĂ:

Dacă vă aşteptaţi ca romanul Lolei Lafon să prezinte doar o biografie a Nadiei Comăneci, vă înşelaţi amarnic. Această carte este plină de emoţie şi atinge subiecte şi detalii şocante din viaţa Nadiei. Este o carte despre sacrificii, despre efectele acestora asupra fiinţei umane, despre puterea şi forţa de care o mică gimnastă trebuie să dea dovadă pentru a avea succes, despre durerile pe care trebuie să le îndure cu capul sus. Nu în ultimul rând, este o carte care se raportează foarte mult la corpul feminin, la promovarea acestuia de către mass-media, la favorizarea dimensiunilor ideale.

Chiar dacă Lola Lafon prezintă un dialog imaginar între Nadia şi autoare, datele, locurile şi evenimentele au fost respectate, reuşind astfel să construiescă o atmosferă autentică cu cea de la Jocurile Olimpice din 1976, de la antrenamente, din timpul călătoriilor. (…)

După o rapidă ascensiune urmează și punctul de cotitură: Zâna începe să ia proporții… Ți-ar plăcea să spui că știi ce urmează, că totul are o continuitate clară, ți-ar plăcea să privești cu satisfacție traseul evident al unei fetițe încântătoare. Dar corpul Nadiei se opune acestei fantezii și urmează firul natural al dezvolatarii, se îngrașă, ia în înălțime, îi cresc sânii, formele încep să se vadă prin costum, și… vraja dispare. Ajunsă domnișoară, își pierde farmecul plăpând și firav al unei fetițe de 40 de kg, nu mai este o păpușă grațioasă și suplă, care plutea ca un fir de mătase. De aici pornesc și eșecurile, iar revenirile acesteia la concursurile de gimnastică, nu au egalat niciodată acea zi magică din 1976…

 

 

NICIODATĂ nu se trezește de două ori în același trup…

Cartea lui David Levithan descrie un fenomen de o improbabilitate maximă: un suflet rătăcitor, care nu poate sălășlui mai mult de o zi în corpul unui om.

Așa încât, în fiecare dimineață, o altă persoană își va ceda trupul pentru ca acest suflet să aibă parte de încă o zi de viață. „În fiecare zi sunt altcineva. Sunt eu însumi – știu că sunt eu însumi – dar sunt și altcineva. Întotdeauna a fost așa.”

La prima vedere, subiectul pare numai bun pentru o poveste siropoasă de dragoste. Abordat ceva mai în profunzime însă, el devine o adevărată provocare. Cum se integrează respectivul suflet în societatea din care face parte trupul? De unde știe pe cine să salute și de cine să se ferească? De unde știe că ceea ce face va fi privit ca fiind normal de către cunoscuți? Și multe alte probleme…

Și apoi, o problemă care are potențialul de a revolta o seamă de oameni: nicio regulă nu spune că acest suflet trebuie să se trezească în fiecare dimineață neapărat într-un trup de bărbat – respectiv de băiat, pentru că vârsta lui este de aproximativ 6 000 de zile, adică în jur de 16 ani – sau neapărat într-unul de fată. Pur și simplu, într-o zi e fată, în două sau trei zile băiat, apoi iar fată câteva zile, însă niciodată – NICIODATĂ – nu se trezește de două ori în același trup. Dar Levithan găsește soluții pentru fiecare din aceste provocări. „Informația există. Mă trezesc, deschid ochii, înțeleg că e o nouă dimineață, un loc nou. Intervine apoi prompt biografia, un dar de bun venit de la partea ne-eu a minții.” Cu alte cuvinte, A – acesta este numele pe care și l-a ales sufletul – poate „accesa” memoria trupului pe care îl posedă.

Apoi apare întrebarea: bine, și cum concepi o poveste de dragoste într-un asemenea haos? Pentru că A se poate îndrăgosti ușor, e drept, dar persoana de care se îndrăgostește, cum îi poate răspunde, chiar dacă dragostea e reciprocă?

Citiți întreaga recenzie pe BOOKBLOG

 

Marți: dependenții de stres și corpul nostru cel de toate zilele

A doua zi a ediției de toamnă a Săptămânii Psi vă invită să trăiți din plin, să vă iubiți și îngrijiți corpul, dar să nu cădeți în patima adicției la adrenalină. Trei prezentări, toate cu începere de la orele 18, vă așteaptă în Librăriile Cărturești din orașele de mai jos:

• București (Verona): Psihiatrul Florin Tudose va discuta despre DEPENDENȚA DE STRES – da, chiar exista așa ceva: în vreme ce mulți dintre noi se plâng cât de stresați sunt, alții caută adrenalina cu lumânarea… (Profesorul Tudose a publicat acum doi ani la Ed. Trei un tratat de psihopatologie și psihiatrie pentru uzul psihologilor.)
• Iași (Palas): Sexologul Bebe Mihăescu vă invită la o discuție sinceră, fără pudibonderii, despre CORP – ÎNTRE FICȚIUNE ȘI REALITATE SEXUALĂ. (Apropo de asta, tocmai ce am publicat o carte dedicată părinților care vor să afle cum să discute cu odraslele lor despre unele subiecte-tabu: Adolescenţii şi sexul. Un ghid pentru părinţi)
• Brașov: Psihologul Ana-Maria Cazan vine cu o temă generoasă: CUM SĂ TRĂIM DIN PLIN, AVÂND GRJĂ DE NOI ÎNȘINE (titlul prezentării este, în parte, inspirat de volumul nostru despre cele 27 de stiluri de apărare: Cum să fii tu însuţi ca să trăieşti din plin).

  

Patru plăceri pe zi… cel puţin!

Vă propun un început de săptămână hedonist.

Chiar dacă nu sunteți în vacanță și agenda vă e plină până la refuz, luați o pauză și completați-vă lista de plăceri personale (ghid vă va fi coach-ul Evelyne Bissone Jeufroy, autoarea volumului Patru plăceri pe zi. Binefacerile plăcerii asupra corpului și spiritului):

   

***

      

Stabilim mai întâi o listă de 25 până la 30 de plăceri personale din care extragem apoi cele minimum patru plăceri pe zi (am putea bineînţeles să ne oferim zece sau douăzeci sau mai multe), gândindu‑ne „când?”, „unde?” şi „cu cine?” să le realizăm.

Această listă trebuie afişată într‑un loc la vedere, pentru a nu uita de ea în perioadele de stres sau supărare. Atunci când corpul a deprins obiceiul de a primi plăcerea zilnic, patru, cinci sau chiar zece ori pe zi, el nu uită şi simte lipsa atunci când aceasta nu se întâmplă. Însă va dura două săptămâni sau chiar o lună până când aceasta se va instala.

Este vorba de un contract cu sine care permite locuirea propriului corp şi ancorarea în clipa prezentă. A învăţa cum să primește un surâs, să te bucuri primăvara de înflorirea unui arbore, de mişcarea şi transparenţa unei frunze în vânt, de pasul ritmat al unui dansator, de parfumul ce izvorăşte din flori cum sunt crinul sau iasomia, de voluptatea unui trandafir care se deschide şi înfloreşte.

Capacitatea de resimți plăcerea se citeşte în expresia feţei, strălucirea privirii, amploarea respiraţiei şi postura corpului.

(…)

Un număr mare de persoane traversează viaţa în mod mecanic, fără a avea conştiinţa a ceea ce fac.

Unul dintre prietenii mei, celibatar, şi‑a dat seama de exemplu, după ce a discutat cu mine, că îşi oferea, în fiecare dimineaţă, înainte de începerea programului de muncă, cinci plăceri:

• o baie cu sare nerafinată de mare;
• o cafea în bistroul situat la parterul locuinţei lui;
• o convorbire telefonică cu naşa lui, la care ţine foarte mult şi cu care îi place să râdă;
• sudokul zilei;
• un joc de „solitaire” pe calculator.

În acest fel nişte activităţi de rutină, automate chiar, au fost transformate într‑o succesiune de plăceri pe care acest om a învăţat să le resimtă şi să le savureze.

Încetinindu‑şi gesturile şi găsind timp pentru a se bucura de aceste momente, el a devenit atent la o multitudine de detalii care dau naştere emoţiilor, senzaţiilor şi conştientizează starea de bine care s‑a instalat în corpul său.

Puţin câte puţin, el învaţă astfel să cultive obişnuinţa de a asculta, de a observa şi primi mesajele de plăcere pe care corpul său, prin cele cinci simţuri, le trimite creierului.

Fragmente din volumul Patru plăceri pe zi. Binefacerile plăcerii asupra corpului și spiritului