Tag Archive: consiliere



Săptămâna PSI vă propune marți în 5 orașe universitare discuții despre parentingul rațional, psihanaliză, curiozitate, fericirea în cuplu și diferența dintre sfătuire și psihoterapie.

Toate prezentările au loc la Librăriile Cărturești, de la ora 18. În întreaga săptămână aveți reduceri de 25% la cărțile de psihologie de la Trei în toată rețeaua Cărtureștilor.

   

  • CuriosBucurești (Verona): Psihanalistul Cătălin Popescu discută despre Psihanaliza în era informației. (Unul dintre pretexte va fi cartea de psihanaliză aplicată Psihologia jocurilor video de Serge Tisseron.)
  • Cluj-Napoca (Iulius Mall): Oana David va explica pe înțelesul tuturor în ce fel unele tehnici din psihoterapia cognitivă pot fi aplicate în educarea celor mici. Tema: Parenting rațional pentru gestionarea comportamentului dificil al copiilor. 
  • Iași (Palas): Specialistă în psihologia creativității, profesoara universitară Mariana Caluschi va discuta despre Cum să dai sens unei vieți monotone. Cartea-pretext este o nouă și simpatică apariție: Curios?
  • Brașov: Formată în terapia adleriană și în cea experiențială, Laura Elena Năstasă va explica de ce Fericirea în cuplu se construiește în doi și să trăiește în prezent.
  • Arad: Psihologul Radiana Marcu va lămuri câteva diferențe esențiale între diversele tehnici ”psi”, discutând despre Sfătuire, consiliere, psihoterapie. 

  

Filosofii în acţiune


Mă gândeam acum câţiva ani la o… utopie – şi anume ca, aşa cum există (sau ar trebui să existe, şi la noi!) consilieri psihologici în întreprinderi, instituţii, fabrici ori şcoli, tot astfel să aflăm, în aceste locuri, şi o branşă a consilierilor filosofici, care să peripatetizeze printre strunguri şi bancurile de lucru, sub privirile – etern chiorâşe – ale muncitorilor (Noi muncim, nu gândim, nu-i aşa?), dar ajutând totodată, prin sfaturi, imbolduri şi exemple filosofice la creşterea productivităţii muncii.

Ei bine, iată că aşa ceva chiar există! Ceea ce mi se părea a fi o idee extravagantă şi de luat nu fără o linguriţă de umor, este, în fapt, o realitate. Înghite Platon, nu Prozac, se intitulează volumul masiv al lui Lou Marinoff tradus anul trecut la Editura Trei (fiind una dintre cărţile care au inaugurat colecţia “Acum pentru viitor” a editurii). Aflăm de la autor că în lume există astăzi consilieri filosofici, a căror activitate cu scop terapeutic este practica filosofică. Un domeniu destul de nou al filosofiei, dar în plină dezvoltare, un domeniu ale cărui origini pot fi aflate în anii ’80 în Europa, odată cu activitatea lui Gerd Achenbach, răspândindu-se în anii ’90 şi pe continentul nord-american.

Cine credea că filosofia este un domeniu ermetic, al sferelor înalte, mult prea înalte pentru marea majoritate a oamenilor? Că este o discuţie plictisitoare despre nimic concret? Că nu foloseşte la ceva anume şi e o pierdere de vreme? Nu e inaccesibilă, nu e plictisitoare şi, iată, foloseşte, aşa cum ne încredinţează Lou Marinoff (cartea sa fiind dedicată, de altfel, “Celor care au ştiut că filosofia este bună la ceva, dar n-au putut niciodată spune cu exactitate la ce anume”). Foloseşte – sub forma consilierii filosofice, definită de consilierul canadian Peter March ca “terapie pentru cei sănătoşi la minte”. În opinia consilierilor filosofici, multe discipline psihologice şi psihiatrice au mers către patologizarea (medicalizarea) clienţilor, tinzând să le descopere acestora diferite disfuncţii ori sindromuri…

Citeste aici  intreaga recenzie scrisa de Dorin-Liviu Bîtfoi pe blogul Cafe Gradiva.


Acceptarea necondiţionată este câteodată greşit interpretată drept a fi „amabil“ cu clientul, dar nu este deloc vorba despre asta, ci înseamnă a valoriza profund clientul fără a-i solicita nimic în schimb.

 

  

  

  • „A fi amabil“ este o mască de socializare – este faţa pe care o arătăm lumii ca să ascundem ce simţim în realitate sau pentru a preîntâmpina orice judecată potrivnică din partea altora.
  • A fi amabil nu-l ajută pe client să înţeleagă şi să aibă încredere în necondiţionarea noastră.
  • A fi amabil nu-i oferă clientului experienţa căldurii umane – cum amabilitatea este des folosită pentru a camufla alte reacţii, îl poate face pe acesta să simtă incontestabila răceală afectivă.
  • A fi amabil are mai degrabă legătură cu superficialitatea relaţiei decât cu profunzimea ei.

 

Una dintre cele mai timpurii sarcini în formarea în terapia centrată pe persoană este provocarea cursantului „amabil“ să găsească ce este autentic şi ce nu în răspunsurile sale adresate celorlalţi. Câteodată oamenii sunt amabili în mod autentic. La ei nu este vorba de aparenţe – pur şi simplu, aşa sunt în majoritatea situaţiilor. Oricum, faptul că ei sunt congruenţi în amabilitatea lor nu le va reduce dificultăţile pe care le vor avea de înfruntat. Unii dintre clienţi se vor simţi bine în mediul cald şi securizant ce le-a fost oferit şi vor fi şocaţi când acest consilier amabil va aduce schimbări în relaţie. Pentru alţi clienţi va fi dificil să creadă în sinceritatea unui consilier amabil – au văzut suficient de multe persoane „amabile“.

Iată trei enunţuri adresate de o consilieră centrată pe persoană clientului său — afirmaţii pe care mulţi le-ar considera „lipsite de amabilitate“. Şi totuşi, fiecare dintre ele, în relaţia specifică în care au apărut, arătau profunda valorizare a clientului.

  • ”Simt că mă enervezi.”
  • ”Simt că iar m-ai lăsat baltă!”
  • ”Deci asta e: acum te aştepţi de la mine să-mi fac bagajul şi să plec?”

 

Când citim asemenea afirmaţii specifice ale consilierei este important să nu le transpunem în alte contexte şi să ne imaginăm că le folosim cu clienţii noştri. Indiferent care ar fi natura afirmaţiilor, acestea funcţionează rareori şi pentru alte contexte pentru că fiecare afirmaţie specifică a apărut într-o anumită relaţie, iar semnificaţia ei nu poate fi înţeleasă dacă replica este spusă în alt context. În orice caz, ce poate fi transpus este intenţia pe care consiliera o comunică în spatele acestor afirmaţii. Cele trei fraze de mai sus sunt toate din timpul lucrului consilierei cu clientul, John. În spatele tuturor acestor fraze a stat dubla intenţie a consilierei:

   

  1. De a intra în contact cu John – să se întâlnească cu el la un nivel mai profund decât pattern-ul normal al lui John de a-i ţine pe ceilalţi la distanţă.
  2. Să-i arate lui John că ei (consilierei) îi pasă cu adevărat de el şi de munca lor – ceea ce lui John îi era dificil să-şi dea seama.

   

  

       

Consiliera lui John comentează:  

”John are o fire cu adevărat alunecoasă — înaintează puţin în relaţii, apoi se sperie şi se retrage. Dar are un pattern sofisticat de a fi pentru că, de obicei, poate să determine cealaltă persoană să se simtă frustrată, iritată şi furioasă şi să-l respingă. Şi eu am fost frustrată, iritată şi nervoasă, dar nu l-am respins. Când i-am spus:

  • „Simt că mă enervezi“,
  • „Simt că iar m-ai lăsat baltă“ sau
  • „Deci asta e: acum te aştepţi de la mine să-mi fac bagajul şi să plec?“

îmi exprimam acceptarea mea pozitivă şi nu-i puneam condiții.

Ştie că eu nu-i spun: „Nu face lucrurile astea“. Ce îi spun eu este:

  • „John, ştiu că trebuie să faci lucrurile astea, dar uite cum se simte o altă fiinţă umană în relaţie cu tine“.
  • „Tu contezi pentru mine“;
  • „Relaţia dintre noi contează pentru mine“;
  • „Voi lupta pentru relaţia noastră“;
  • „Da, poţi să te închizi în tine şi să te retragi, accept că faci asta, ştiu că asta faci, şi ştiu că ştii că ştiu că asta faci“.
  • „Dar chiar dacă accept asta la tine, nu mă complac în asta — nu voi diminua ceea ce îţi ofer pentru că tu simţi nevoia să te retragi!“

Expresia mea iritată „Simt că mă enervezi!“ este versiunea iniţială, prescurtată, a tuturor acestor elemente. Probabil că cel puţin o parte a lui John va şti că toate astea sunt adevărate – şi dacă nu, i-o voi spune eu.”

  

fragment din volumul

Consilierea centrată pe persoană în acţiune

  

Citește și:

Focul pasiunii în psihoterapie sau cât de tandri pot fi consilierii centrați pe persoană

”Clientul este cel care ştie ce-l doare”

        


Acum doi ani, Editura Trei a publicat prima traducere din Carl Rogers, A deveni o persoană. Plin de intuiții și observații profunde, volumul conține de toate: de la o autobiografie la elemnte de psihoterapie, de la filosofia persoanei la critica științelor comportamentale.

Noul volum de inspirație rogersiană, Consilierea centrată pe persoană în acțiune, vine să nuanțeze și să ordoneze metodic principalele concepte propuse de Rogers (”congruență”, ”acceptare necondiționată”, ”evaluare organismică” sau ”oglindire”). În plus, cei doi autori (scoțianul Dave Mearns și englezul Brian Thorne) propun noi concepte-cheie (ex.: ”profunzime relațională”) și clarifică miza consilierii centrate pe client/persoană:

Pentru Rogers, adevărul central era că cel care ştie cel mai bine cum ar trebui să funcţioneze procesul terapeutic este însuşi clientul. Clientul este cel care ştie ce-l doare şi unde se află durerea şi tot clientul este cel care, în ultimă instanţă, va descoperi calea cea mai bună. Sarcina consilierului este să fie un companion care să poată relaţiona cu clientul, în aşa fel încât acesta să îşi poată accesa propria înţelepciune şi să îşi poată regăsi reperele în viaţă.

Față de multe alte tratate de psihoterapie/psihologie/consiliere preocupate de CUM să vindeci, cum să aplici tehnicile terapeutice, cum să stabilești și să urmezi niște obiective terapeutice, volumul de față are ceva în plus: vorbește pe larg despre RELAȚIE și mai ales despre CINE este (și nu este) consilierul. Accentul pus pe ”virtuțile”, pe calitățile consilierului face ca acest volum să fie un ghid excelent pentru orice consilier/terapeut în formare, indiferent de orientare.

Echivalența (în cazul calităților umane, cel puțin) dintre consilier și psihoteraeput este susțintă de Dave Mearns în prefața la limba română pornind de la o anecdotă grăitoare:

Rogers s-a confruntat cu o problemă considerabilă într-o instituţie unde psihiatrii au obiectat faţă de utilizarea termenului de „psihoterapeut“ de către echipa lui, motivând că doar persoanele cu o pregătire medicală şi cunoştinţe de psihanaliză ar putea utiliza acea denumire — în niciun caz un simplu psiholog! Rogers a rezolvat până la urmă problema venind într-o dimineaţă mai devreme, însoţit de un tâmplar. Au desprins de pe uşi toate tăbliţele pe care scria „psihoterapeut“ şi le-au înlocuit cu altele pe care scria „consilier“. Apoi întregul personal a continuat să facă ceea ce făcuse de la bun început! Poate că această relatare ilustrează motivul pentru care, în practica centrată pe persoană, nu facem vreo distincţie între „consiliere“ şi “psihoterapie“!


%d blogeri au apreciat: