Tag Archive: compulsie



A urmat o discuție cu C.G. Jung. A vorbit despre etapele vieții, deoarece menționasem cât de important e pentru generațiile tinere sa aibă bunici. El nu și-i cunoscuse. Spunea ca bunica lui murise în 1864.

A continuat vorbind despre persoanele obsesionale, spunând că întotdeauna se tem de moarte; doresc să rămână adolescenți și să nu se maturizeze niciodată.

Intalniri cu JungUnii pacienți (a citat un caz) pot chiar refuza să dea mâna cu medicul, care are de-a face cu moartea. Adolescenții au totul înaintea lor; deciziile lor vor fi luate în viitor. Iar persoana obsesională se ferește să ia vreo decizie. Nimic nu trebuie să fie e hotărât, deoarece asta ar însemna că viața merge mai departe, deci ezită în legătură cu orice decizie, care trebuie să se poată modifica, anula – este întotdeauna reversibilă. Prin simptomele lor, mențin o atitudine imatură și-și neglijează munca, îndatoririle vieții.

Fragment din:

A menționat cazul unei femei care simțea compulsia de a cânta fara încetare la pian, și de a cânta o melodie diferita cu fiecare mâna; așa făcea până leșina, apoi o lua de la capăt. A venit la el implorându-i ajutorul.

Răspunsul lui a fost că ea nu dorea să se facă bine și că i-o va demonstra, urmând sa vadă reacția ei. I-a cerut să se supuna unui experiment: timp de o zi să facă tot ce ar trebui să facă o soție – să-i servească soțului ei micul dejun, să-i aranjeze hainele și să se ocupe de treburile gospodărești – doar o singura zi.

Ea a revenit, solicitându-i în continuare ajutorul. „Ce s-a întâmplat cu experimentul nostru?“, a întrebat el. „Ai facut așa cum ți-am spus?“ „Da“, a răspuns ea. „Și ai avut vreun simptom?“ „Nu, niciunul.“ „Ei bine, asta e!“, a exclamat el. Replica ei a fost: „Dar a fost atât de plictisitor!“.

  

Reclame

În teorie, ”nevroticii” au capacitatea de a acționa eficient, creativ și liber, fără să fie copleșiți de anxietate și ostilitate.

Însă doar ”în teorie”, pentru că în realitate se ceartă și se critică tot timpul pe ei înșiși.

Își provoacă emoții dăunătoare, alimentate de presupuneri iraționale și nerealiste de tipul ”Trebuie să câștig acceptarea tutror”, ”Sunt o catastrofă dacă nu reușesc cutare lucru”, ”N-am voie să mă supăr și să mă simt frustrat”, după cum susține ”bunicul” terapiilor cognitiv-comportamentale Albert Ellis în volumul Cum să trăim alături de un ”nevrotic” acasă și la locul de muncă.

Cum recunoști însă un ”nevrotic”, o persoană cu afecte și comportamente perturbate? Iată o parte dintre criteriile oferite de terapeutul american (decedat acum trei ani la vârsta venerabilă de 93 de ani):

 

  • Indecizia/ezitarea. ”Nevroticii” doresc să facă ceva, dar se tem să nu comită o greșeală, așa că se resemnează și refuză să se mai implice. De pildă, o femeie își părăsește soțul, dar apoi este nemulțumită de amant și pendulează indecisă între cei doi, neștiind cu cine să rămână.

 

  • Frica și anxietatea. ”Am văzut bărbați puternici și mătăhăloși care scoteau țipete ascuțite la vederea unei gângănii”, rememorează cu umor Albert Ellis.

 

  • Sentimente de inadecvare. ”Nevroticii” consideră că orice greșeală serioasă îi transformă în niște ratați incurabili.

 

  • Vina și autoblamarea. Un comis-voiajor care vinde enciclopedii din ușă în ușă își reproșează tot mai mult că face afirmații exagerate cu privire la produsul său, ajungând să adauge tot felul de clarificări și rezerve care în cele din urmă îi alungă clienții. În terapie, reiese că teama de a spune jumătăți de adevăr apărea din perpetuarea celei mai mari frici a mamei sale: că va călca pe urmele tatălui și va trișa la cărți, devenind astfel un ”om rău”.

 

  • Lingușirile. ”Una dintre clientele mele își încurajează tatăl să o folosească pe post de preș de șters picioarele. Apoi mi se plânge ore întregi cât de urât se comportă acesta”, exemplifică terapeutul american.

 

  • Autoamăgirea. În loc să-și înfrunte cinstit frustrările sau să accepte fără să se plângă faptele aspre ale vieții, ”nevroticii” raționalizează, dau vina pe alții și creionează un tablou al lumii care conține mai multă poezie decât adevăr.

 

  • Rigiditate și compulsie. Apropo de superstiții: o studentă lua tot timpul la examen un set de șase creioane bine ascuțite, dar scria tot cu un pix. Credea că dacă uita la un moment dat ce învățase, rezerva de creioane o va ajuta în mod magic să-și amintească lecțiile repetate.

 

  • Timiditatea și caracterul retras. Cercul vicios nevrotic este cam așa: din cauză că se tem de contactul cu lumea, unii ”nevrotici” aleg activități solitare (singuri într-un laborator sau pădurari), dar retrăgându-se au și mai puține șanse să socializeze și devin și mai temători față de contactele sociale.

 

  • Incapacitatea de a se relaxa. ”Nevroticii”, spune Ellis, trăiesc experiența unui ”efort care nu este necesar: încordarea cauzată de fricile lor neîntemeiate ori grijile exagerate referitoare la ceea ce oamenii ar putea gândi despre ei”.

 

  • Autoflagelarea. E vorba despre ”nevroticii” care fac lucruri de la care spun că ”nu se pot abține”, după care, observând ”inevitabila” lor slăbiciune, recidivează cu ceva și mai rău, pentru ca apoi să-și spună că sunt demni de tot disprețul din lume.

Acesta este doar începutul procesului de învățare a modului în care se poate conviețui alături de un ”nevrotic”.

Cum să-l ajuți totuși pe nevrotic, cum să trăiești alături de el și cum să accepți că uneori nu poți să-l schimbi, află din cartea Cum să trăim alături de un ”nevrotic” acasă și la locul de muncă, semnată de Albert Ellis unul dintre cei mai influenți psihologi din lume, fondatorul terapiei comportamentale rațional-emotive.

%d blogeri au apreciat asta: