Tag Archive: Cioran


TOP 10 – CĂRŢI MOTIVAŢIONALE


Cele mai bune cărţi motivaţionale.

În orice librărie intri, rafturile librăriilor sunt încărcate cu fel de fel cărţi motivaţionale, care de care mai colorate şi mai promiţătoare. Cum atingi extazul în 7 paşi, cum să fii mai persuasiv decât Houdini şi mai asertiv decât un general de armată – toate acestea sună bine, dar adevărul e că nu e chiar aşa de simplu să te schimbi peste noapte.

Sfat pentru a alege o carte de ”self-help”: preferaţi autorii care nu vă fac cu ochiul şi nu vă vând soluţii miraculoase, verificaţi-le (din textul de pe copertă) experienţa profesională şi răsfoiţi cartea, pentru a vedea dacă prezintă suficiente cazuri din propria practică şi dacă vor să vă vândă soluţii miraculoase sau vă avertizează că vă aşteaptă un drum deloc uşor. Acestea sunt şi criteriile după care am ales cele 10 cărţi de mai jos (din colecţia de ”Psihologie practică” a Editurii Trei), volume folositoare în dragoste, în parentaj sau la locul de muncă.

Cartea gesturilor1. Cartea gesturilor

A devenit repede un bestseller, nu doar pentru că te învaţă cum să-i ”ghiceşti” pe ceilalţi din gesturile şi fâstâcelile lor, dar şi pentru că oferă explicaţii psihologice lămuritoare şi punctează limitele oricărei interpretări a limbajului nonverbal. Autorul, Peter Collett, este profesor la Oxford de psihologie socială şi a colaborat nu o dată cu televiziunile britanice, pentru a descifra gesturile politicienilor.

Arta de a citi gandurile2. Arta de a citi gândurile

Vine oarecum pe aceeaşi linie, doar că suedezul Henrik Fexeus, psiholog specializat în programare neuro-lingvistică, te învaţă mai curând cum să-ţi utilizezi propriul limbaj nonverbal (ton, postură, expresie facială) pentru a fi mai convingător în dialogurile tale cu partenerul sau cu şeful de la serviciu. Unul dintre capitole va interesa cu siguranţă tinerii în căutare de aventuri amoroase. Se cheamă ”Arta agăţatului inconştient”…

Retete de jocuri3. Reţete de jocuri

Este mai mult decât pare. Nu e o listă cu jocuri de copii, ci o hartă de psihologie a copilului pusă la îndemâna părinţilor de psihoterapeutul american Lawrence J. Cohen. Prin joc (de la aruncatul copilului în aer până la jocul stând aşezat pe podea) şi mai ales prin crearea de scenarii, părintele îşi poate cunoaşte copilul mai bine, îi poate afla mai uşor grijile şi anxietăţile şi îl poate ajuta chiar (printr-un joc cu păpuşi sau figurine, de pildă) să găsească cele mai bune căi pentru a depăşi dificultăţile din viaţa de la grădiniţă ori problemele legate de frica de monştri sau de greutate în exprimarea emoţiile.

Parintele Eficient4. Părintele eficient

Nominalizat în mai multe rânduri la Premiul Nobel pentru Pace, Thomas Gordon are meritul de a fi preluat tehnici folosite în cabinetul psihoterapeutic, adaptându-le la relaţia părinte-copil. ”Oglindirea” sau ”ascultarea activă” sunt două exemple de procedee pornite din munca terapeutică, dar utilizabile foarte bine în dialogurile cu un copil care fie e prea mofturos, fie e prea interiorizat şi nu ştie cum să-şi spună păsul. Miza cărţii este de a găsi calea către o negociere ”reciproc avantajoasă” între cei mari şi odraselele lor.

Exercitii de meditatie5. Exerciţii de meditaţie pentru depăşirea depresiei

O mână de psihologi anglofoni (din SUA, dar şi din Anglia sau Canada) au testat eficienţa tehnicilor corporale orientale (zen-budiste, în speţă) pentru persoanele cu depresie şi au ales ce era cu adevărat folositor pentru pacienţii lor. Sigur, meditaţia (mindfulness) nu te face bine peste noapte şi nici nu e o tehnică de sine stătătoare. E un adjuvant al psihoterapiei şi, realizată constant şi corect, meditaţia dă realmente rezultate, arată cei patru autori ai cărţii (Williams, Teasdale, Segal, Kabat-Zinn). Nu vei afla cum să te ”integrezi în absolut”, ci cum să îţi uşurezi apăsările sufleteşti ,aplicând nişte tehnici orientale străvechi validate însă ştiinţific şi adaptate recent pentru stilul de viaţă occidental.

Imperfecti liberi si fericiti6. Imperfecţi, liberi şi fericiţi

Câţi autori de cărţi de autoajutorare credeţi că vor cita şi vor folosi reflecţiile lui Cioran. Extrem de puţini! În ciuda etichetei de „nihilism” date eseisticii filosofului român, psihiatrul francez Christophe Andre îl citează adesea pe Cioran în volumele sale motivaţionale. Asumare negativului şi a imperfecţiunii noastre, acceptarea minusurilor şi folosirea cum grano salis a ”gândirii pozitive” fac parte dintr-o strategie de viaţă sănătoasă pentru minte şi inimă, crede psihoterapeutul parizian. Printre întrebările la care răspunde această carte sunt: Cum scăpăm de teama de eşec? Până unde ne putem umili? sau Cum să evităm competiţiile inutile?

Minciunile adultilor7. Minciunile adulţilor

Sper că n-aţi pierdut excelentul serial de televiziune Lie to Me – Psihologia minciunii. Eroul filmului, profilerul interpretat de Tim Roth, ghiceşte minciunile celor mai versatili vorbitori, analizându-le cu atenţie ”microexpresiile”, adică gesturile pe care le facem automat când simţim atracţie, repulsie, furie, teamă etc. Tot serialul se bazează pe ideile psihologului american Paul Ekman, consilierul de specialitate pentru scenariu, dar şi autorul cărţii de faţă. Citiţi-o şi veţi deveni un poligraf în carne şi oase!

Citeşte întregul top realizat de Victor Popescu pentru ziarul Adevarul


Cartea lui Horia Pătraşcu explică într-o manieră convingătoare aproape inexplicabilul: cum îşi obţine gândirea negativă, reprezentată, printre alţii, de Cioran, efectul pozitiv, precum şi modul în care gândirea pozitivă, la modă astăzi, îşi ratează scopul de a învinge depresia, tot mai răspândită în lumea contemporană”, scrie Vasile Dem. Zamfirescu în prezentarea cărții din care redăm, mai jos, câteva pasaje:

Terapia prin CioranSentimentul reconfortant, tonic pe care-l încearcă cititorul lui Cioran (inexplicabil din punctul de vedere al unei gândiri pozitive pentru care negativul nu ne poate umple decât de gânduri negre, fiind natural respins de orice om normal) provine din faptul că se simte de la bun început acceptat, din faptul că nu mai este constrâns să-și schimbe lumea sau personalitatea sa, așa cum este ea constituită, în sfârșit din faptul că își vede exprimate — și prin aceasta validate ca sentimente general-umane! — sentimentele și gândurile taxate în mod obișnuit drept „pesimiste“, „nihiliste“ sau „mizantrope“.

Cititorul lui Cioran nu mai este constrâns să facă un transplant de personalitate pentru a putea trăi, nu mai este nevoit să-și schimbe conștiinţa sa asupra lumii pe una mai bună; el află, cu bucurie, că felul său de a resimţi lumea, de a se raporta la lume, este funcțional, este viabil și că tipul său de personalitate este înzestrat pentru o deschidere a fiinţei înspre sensul ei tot atât de bine, dacă nu chiar și mai bine, decât celelalte tipuri de personalitate. Însă lucrul cel mai de preţ pe care-l transmite Cioran este că omul poate fi fericit în chiar condiţiile conștiinţei sale lucide și tragice asupra vieţii, că bucuria nu presupune în mod necesar spălarea creierului, amputarea oricărui gând negativ sau îngroparea capului în faţa oricărei realităţi inconvenabile.

Trebuie să recunosc faptul că o asemenea „învăţătură“ cioraniană rămâne ascunsă, oricât de evident și explicit ar fi ea exprimată în cuprinsul scrierilor sale. M-a mirat să văd că ea nu a reușit să traverseze centura de prejudecăţi care înconjură — oricât de strălucite — minţile cititorilor și exegeţilor săi. Prejudecata de o redutabilă tradiţie conform căreia nu trebuie să gândești negativ, la limită să nu mai gândești deloc, pentru a fi fericit… „Fericiţi cei săraci cu duhul“ sau ecuaţia „conștiinţă — suferinţă“, ori „inima înţeleptului este casa tristeţii, a nerodului este casa veseliei“, ca și tehnicile actuale de așa-numită „dezvoltare personală“ bazate — precum injecţiile estetice practicate astăzi — pe efectul paralizant asupra activităţii cogitative, sunt doar câteva exemple de „informaţii“ prin care suntem condiţionaţi să respingem de plano asocierea gândire negativă–fericire. Suntem atât de convinși în acest sens, încât trecem cu vederea sau dăm repede uitării evidenţele care ne contrazicaceste prejudecăţi, așa cum se întâmplă în cazul lui Cioran.

O asemenea prejudecată ne face să nu vedem decât o jumătate a filosofi ei lui, aceea în care e vorba despre disperare, tristeţe, durere și suferinţă, și să rămânem orbi la cealaltă jumătate — în care vorbește despre fericire, bucurie și extaz, despre posibilitatea de a transfigura disperarea în beatitudine, despre modurile în care putem obţine cele mai mari bucurii spirituale. Din cauza acestor prejudecăţi nu vedem toată extazologia elaborată de Cioran, indenegabilă, clasificările extrem de nuanţate ale extazelor și trăirilor extatice.

De altfel, întreaga filosofie cioraniană poate fi pusă sub semnul unei întrebări majore: cum poate fi fericit cel care „s-a născut trist“, cel al cărui orizont afectiv și spiritual este astfel constituit încât să perceapă cu o luciditate deplină nimicnicia și zădărnicia lumii și a vieţii, prezenţa suferinţei, a bolii și a morţii? Cum poate fi fericit aici, în această lume, cel care este convins de nimicul ei?

  

 

Ura de sine la români



Nu cumva duhul rău care bântuie instituţiile şi viaţa privată din România este tocmai ura de sine?

Uneori, nu foarte des în trecut, dar din ce în ce mai des după 1990, românii exprimă deschis aprecierea negativă faţă de sine, aşa cum s-a întâmplat cu Emil Cioran în anii ’30, care, în Schimbarea la faţă a României, declara că îi este ruşine că este român. O astfel de asumare conduce adesea la acţiune. Emigrarea este una dintre ele, iar Cioran, unul dintre cei mai cunoscuţi emigranţi. Cu siguranţă, şi evenimentele din 1989 se vor fi alimentat în bună parte din nemulţumirea de sine şi au condus la redobândirea, odată cu libertatea, a demnităţii.

Alteori, şi acesta pare să fie cazul cel mai frecvent, ura de sine, dispreţul de sine sunt ascunse, inconştiente, şi produc efecte importante, fără ca autorii lor să le cunoască sursa. M-am întrebat dacă risipirea în orgolii mărunte a politicienilor români nu provine mai ales dintr-o profundă neîncredere în sine, dacă nivelul înalt al agresivităţii în România nu este cauzat de aceeaşi ură de sine, dacă incapacitatea noastră de solidarizare nu are aceeaşi sursă. Într-un cuvânt, m-am întrebat dacă nu cumva acea cultură a vidului, a distructivităţii şi a permanentei autodeprecieri, pe care André Green o numea narcisism mortifer, nu există la români ca fenomen al psihologiei sociale.

Dacă într-adevăr problematica narcisică inconştientă ar fi atât de importantă, atunci cunoaşterea ei prin psihanaliză poate contribui la exorcizarea duhului rău. 

(Fragment din Nevroză balcanică, de Vasile Dem. Zamfirescu)   

    

Sursă video: TVR

    

Self-help cu Cioran


Sau despre arta de a nu face nimic.

Dacă te uiți doar imaginea de pe copertă (unde în locul unui cap înflorește un lotus) și la titlu (Stările sufletești. Învățarea seninătății), o să spui că e încă o carte cu yoga și tot soiul de ciudățenii orientale pentru ființele serene. Lucrurile nu stau defel așa. În cartea sa, psihiatrul francez Christophe André, cu o deschidere culturală surprinzătoare, demonstrează că pe lângă tehnicile corporale orientale, și Occidentul poate oferi căi pentru a ne regăsi pacea interioară.

Dacă prima parte a cărții este dedicată nefericirilor, fragilităților și resentimentelor, urmează în a doua jumătate un traseu bogat în sfaturi și sugestii, în care Christophe André demonstrează că nu doar înțelepciunea asiatică, ci și dragostea antică de înțelepciune, exuberanțele romanticilor și crizele existențialiștilor pot oferi căi la fel de viabile pentru buna dispoziție.

O să zâmbiți poate, dar chiar și cinicul și sumbrul Cioran este invocat în acest sens. Într-un elogiu la lenea bine-venită în anumite momente, Christophe André își amintește cum trecând la un moment dat prin fața camerei fiicei sale, care nu-și lucra la temele de casă, a întrebat-o ce face de fapt. ”Nimic”, a răspuns ea. ”Nu faci nimic? Excelent”, a replicat tatăl făcând-o să râdă. ”Poate că am făcut-o să trăiască o experiență de trezire”, spune autorul, citând totodată din Caietele maestrului care l-a învățat filosofia leneviei, Cioran însuși:

Adevărata fericire este starea de conștiință fără referire la nimic, fără obiect, în care conștiința se bucură de imensa absență care-o umple.

Să ne oprim

Iată și alte ”ponturi” pentru o ”viață în deplină conștiință”:

  • Să învățăm să așteptăm: nu există timp pierdut, doar timp trăit. ”La coadă, în sala de așteptare, de acum înainte respir, simt ce se petrece în trupul meu. Pentru că nu pot să fac ceva, pot să fiu: să fiu aici, să fiu ceea ce sunt, să mă gândesc la Montaigne și la Goethe și încă la ceilalți care, de secole, au înțeles acest lucru”.
  • Să ne oprim. ”Atunci când sentimentul urgenței este cel mai puternic (trebuie să accelerez, să câștig timp), mă opresc. Mă forțez să respir, să-mi îndrept mintea către un detaliu important: cerul, norii, respirația, chipul cuiva pe care îl iubesc. Mă smulg urgenței ca să iau o gură de important.
  • Să ne întrebăm dacă avem într-adevăr poftă. O cafea? O emisiune la televizor? O țigară? Sunt pofte sau doar automatisme ori nevoi pentru a rezolva o altă problemă – o tristețe sau o lipsă de iubire?
  • Să provocăm mici decalaje în viața de zi cu zi. Exemple: ”să rămânem în picioare respirând liniștit, în ușă, pe unde nu facem decât să trecem” sau ”să ne întindem în patul copiilor ca să vedem ce văd ei pe tavan sau în jurul lor atunci când se culcă”.

Am citat doar o parte din sfaturile lui Christophe André din capitolul dedicat stării de conștiință deplină. Vă așteaptă noi provocări în capitolele dedicate fericirilor, calmului și energiei sau înțelepciunilor și compătimirii.

Din cărțile lui Christophe André, la Editura Trei au mai apărut:

Cum să ne purtăm cu personalităţile dificile,

Cum să te iubeşti pentru a te înţelege mai bine cu ceilalţi,

Cum să ne exprimăm emoţiile şi sentimentele (împreună cu François Lelord),

Cum să ne eliberăm de frica de ceilalţi (împreună cu Patrick Légeron).

%d blogeri au apreciat: