Tag Archive: chimia mortii



În timp ce am scris primele patru romane, lucram ca jurnalist freelancer pentru o serie de publicaţii din Marea Britanie. În 2002, am fost însărcinat de cotidianul „Daily Telegraph” să scriu un articol despre un program de instrucţie care li se face ofiţerilor de poliţie americani, într-un spaţiu care simulează perfect locul crimei şi toate detaliile aferente. Vreme de o săptămână am participat, împreună cu ei, la mai multe activităţi, desfăşurate la Body Farm, în Knoxville, Tennessee. Numele oficial este, de fapt, Institutul de Cercetare Antropologică al Universităţii din Tennessee şi, la vremea aceea, era singurul loc din lume care folosea cadavre umane pentru cercetări legate de procesul de descompunere.

A fost înfiinţat în anii ’80 de un faimos antropolog medico-legist pe nume William Bass care şi-a dat seama că, studiind modul în care se descompun cadavrele umane, poţi afla lucruri esenţiale într-o investigaţie, cum ar fi cauza morţii sau felul în care victima a murit. Această „instituţie” se întinde pe o suprafaţă de peste patru kilometri, cu dealuri împădurite şi, la orice oră din zi sau din noapte, poţi găsi acolo mai multe cadavre umane, aflate în diverse grade de descompunere, gata să fie descoperite şi analizate.

Când am ajuns eu acolo, câteva cadavre fuseseră îngropate cu şase luni în urmă special pentru acest program de instruire. Poliţiştii trebuiau să descopere mormintele şi să recupereze rămăşiţele ca şi cum s-ar fi aflat cu la adevăratul loc al unor crime. A fost o experienţă hiperrealistă şi destul de înspăimântătoare. Dar şi extrem de fascinantă. Şi din ea s-a născut primul roman al seriei care-l are ca protagonist pe David Hunter, intitulat „Chimia morţii”.

Fragment din interviul acordat de Simon Beckett cotidianului Romania liberă. Citește întregul interviu aici:

Tratat de descompunere. Varianta lui Beckett


Simon Beckett a vândut peste 7 milioane de exemplare din cărţile sale în ultimii ani, iar în 2009 a fost cel mai bine vândut autor britanic în Europa. Elefant.ro publică un interviu cu autorul romanului ”Chimia morții”, tradus recent la Trei. Întrebările îi aparțin colegei mele Florina  Pîrjol.

***

Scrieţi în fiecare zi?

Scriu aproape în fiecare zi, deşi, probabil ar fi mai onest să spun că, de fapt, stau în biroul meu şi încerc să scriu. Nu întotdeauna se întâmplă să şi pun ceva pe hârtie, mai ales când sunt la începutul unei cărţi, dar îmi fac scheme şi planuri şi încerc să lucrez în mod constant cu ideile care-mi vin.

Aţi avut şi nişte experienţe de viaţă memorabile: participarea la nişte raiduri ale poliţiei pentru depistarea unor traficanţi de droguri, infiltrarea sub acoperire în mai multe bordeluri în cadrul unei echipe de poliţie de la Moravuri etc. V-au fost folositoare aceste experienţe pentru scris?

Sigur că au fost, deşi nu întotdeauna în mod explicit. Experienţa care mi-a marcat scrisul în mod real a fost vizitarea unui loc numit Body Farm, un Institut de Cercetare Antropologică afiliat Universităţii din Tennessee, unde se studiază felul în care se descompune un cadavru direct pe exemplare umane. Acest tip de studiu a ajutat enorm de-a lungul timpului la progresul criminalisticii. În lipsa acestui eveniment, n-aş fi putut crea personajul David Hunter. Însă, până la urmă, toate aceste experienţe m-au ajutat – fiecare în felul ei – să înţeleg şi să aprofundez nişte aspecte ale vieţii pe care majoritatea oamenilor le ignoră din varii motive. Şi pentru mine acest lucru este cu adevărat de nepreţuit.

Cât timp aţi petrecut făcând documentarea pentru acest roman? E important să fii verosimil în literatura poliţistă sau în literatură, în general?

Depinde întotdeauna de tipul de literatură pe care-l scrii. Dacă e o literatură sentimentală sau comică, atunci probabil că nu e atât de important ca faptele să fie verosimile. Dar eu mi-am dorit ca romanele din Seria David Hunter să fie cât se poate de realiste şi de exacte în detaliile de specialitate, aşa că am petrecut mult timp documentându-mă. Pentru Chimia morţii am intrat în legătură cu un cunoscut antropolog criminalist din Marea Britanie şi cu unul dintre cercetătorii pe care i-am cunoscut la Body Farm. (…)

   

Citește continuarea interviului pe elefant.ro

  


Dacă aţi crezut că aţi citit toate cărţile (poliţiste) şi carnea înca nu (vă) e tristă (adică pielea nu s-a făcut ca de găină), vă invit să descoperiţi un romancier cu forţă, englez sadea, cel mai bine vândut autor brit de gen din 2009. Ironic sau nu, îl cheamă Beckett. Nu Samuel, ci Simon. A scris un roman intitulat CHIMIA MORŢII care va intra în librării în câteva zile. Nu-l rataţi, e un page turner garantat.

În timp ce-mi colectam mostrele, bâzâitul monoton al muștelor asigura zgomotul de fundal. Când m-am ridicat, aveam articulațiile și mușchii înțepeniți de cât stătusem ghemuit.

Ați terminat?

Cam așa ceva.

M-am dat înapoi. Următoarea etapă nu era niciodată plăcută. Tot ceea ce se putea face fără ca trupul să fie mișcat se făcuse deja; se făcuseră fotografii și măsurători. Acum, urma să vedem ce zăcea dedesubt. Ofițerii de la locul crimei au început să răsucească trupul. Perturbate, muștele și-au amplificat zumzetul.

Oh, Dumnezeule!

Nu știu cine a vorbit. Toată lumea de acolo avea experiență în meseria asta, dar nu cred că vreunul dintre noi mai văzuse așa ceva înainte. Plăcerea mutilării fusese rezervată pentru piept. Abdomenul fusese despicat și câteva obiecte au căzut din rana deschisă, în timp ce cadavrul era răsturnat cu fața în sus. Unul dintre ofițeri s-a îndepărtat rapid, vomitând. O clipă, nimeni nu s-a mișcat. Apoi, atitudinea profesionistă a revenit pe fețele tuturor.

Ce naiba sunt astea? a întrebat Mackenzie, cu o voce pierită, șocată.

Fața lui, de obicei roșie de la soare, se albise. M-am uitat la ele, dar tot nu mă puteam pronunța. Era ceva ce-mi depășea experiența.

Primul care și-a dat seama a fost unul dintre ofițerii de la locul crimei.

Sunt iepuri, a spus el. Pui de iepuri.

Fragment din romanul „Chimia morţii” de Simon Beckett, Editura Trei, Colecţia Fiction Connection, 2011

%d blogeri au apreciat: