Tag Archive: Charisma



Unii dintre liderii promițători pe care i-am studiat erau în mod evident simpatizați de congenerii lor, care le căutau compania încă din copilărie.

Dar mulți alții avuseseră o copilărie marcată de singurătate, de izolare sau de un comportament fățiș antisocial (dacă nu cumva chiar infracțional). Churchill își petrecea mare parte din timp singur, iar Mussolini a fost exmatriculat de două ori din școală după ce și-a înjunghiat colegii. Unii viitori lideri de domeniu, cum ar fi Freud, și-a mărturisit fascinația timpurie față de putere și strategie, pe când alții, ca Einstein, au manifestat în general o completă lipsă de interes față de lumea altor ființe umane.

Și totuși, au fost avansate câteva generalizări care par convingătoare.

Viitorii lideri și-au pierdut adeseori tatăl de la o vârstă fragedă. Conform unui studiu, peste 60 la sută din marii lideri politici britanici și-au pierdut un părinte în copilărie, cel mai adesea tatăl. Foarte posibil, copiii care cresc cu ambii părinți își iau indiciile sociale din comportamentul și atitudinile acestora, pe când cei care au fost de timpuriu privați de prezența unui părinte se prea poate să fie stimulați (sau să se simtă constrânși) să-și formuleze propriile reguli și practici, în ceea ce privește chestiunile sociale și cele morale. Bizuiala lor precoce pe propriile forțe e posibil să-i plaseze într-o poziție favorabilă pentru dirijarea comportamentului altora.

Minti conducatoareAlt tipar recurent printre viitorii lideri este un set contradictoriu de relații cu părinții. Conform istoricului James McGregor Burns, atât Gandhi, cât și Lenin și Hitler s-au bucurat de o relație pozitivă cu unul dintre părinți și au avut o relație negativă cu celălalt părinte. Stalin a fost răsfățat de mama lui, în timp ce tatăl bețiv îl bătea cu sălbăticie. Predomină deci sentimentele ambivalente, și, se deduce de aici, imboldul de a avea pe mână puterea reprezintă o încercare de a rezolva acest conflict anxiogen. Totul ne face să credem că, în cazul președintelui Bill Clinton, copilăria i-a fost dominată de tensiune parentală: nu și-a cunoscut niciodată tatăl biologic, nu s-a înțeles deloc cu violentul său tată vitreg și a fost din ce în ce mai des chemat să medieze între adulții din casa unde a crescut.

Fragment din:

Unii indivizi posedă trăsături care îi fac să iasă în evidență de foarte devreme. Cel puțin unii lideri charismatici, cum ar fi Charles de Gaulle și John F. Kennedy, sunt binecuvântați cu o înfățișare frapantă, care îi atrage pe ceilalți spre ei. Alții, ca Gandhi sau Hitler, par oameni obișnuiți sau chiar cam urâței. Charisma lor e posibil să-și aibă originea în personalitatea neobișnuită, în felul cum arată sau în cursul remarcabil al vieții lor de până atunci.

Oamenii de știință au sesizat în rândul liderilor o anume înclinație, încă din copilărie, spre asumarea riscurilor, și o voință de a nu precupeți niciun efort – adeseori în ciuda celorlalți, inclusiv persoane aflate în poziții de autoritate – pentru a-și atinge scopurile. Invariabil prezentă este dorința de a obține puterea – fie de dragul puterii în sine, fie ca mijloc de îndeplinire a unui scop concret. Capacitatea de asumare a riscurilor denotă o încredere că măcar câteodată reușești în ce ți-ai propus.

Apoi, liderii par să se fi deosebit izbitor, încă din copilărie, de congenerii lor de aceeași vârstă. Ei au simțit că sunt altfel, și, cel puțin în unele cazuri, că sunt capabili de realizări care le depășeau pe cele ale oamenilor normali. În cazurile în care acest sentiment al deosebirii, al caracterului special, nu a fost un atribut timpuriu, putem identifica momente în care s-a confirmat percepția individului că ar fi fost „ales”. Pentru Martin Luther, momentul s-a petrecut atunci când s-a simțit copleșit de abuzurile flagrante ale bisericii; pentru Martin Luther King Jr., atunci când a descoperit că e capabil să conducă boicotul autobuzelor din Montgomery, statul Alabama.

Teoria mea privind inteligențele multiple atrage atenția asupra unei piese lipsă din tabloul general al enigmei leadershipului, care s-ar putea să fie și foarte importantă. În mod evident, majoritatea liderilor sunt înzestrați în sfera inteligenței interumane – știu foarte multe despre cum să ajungă la alte ființe umane și să aibă efect asupra lor. Știința aceasta, însă, e în pericol să rămână prizonieră înlăuntru, dacă nu există un mod de exprimare a ei. Așa cum voi ilustra în capitolele următoare, mai toți liderii sunt elocvenți în discurs, iar mulți dintre ei și în scris.

Nu doar că au o poveste promițătoare; ei pot s-o spună în mod convingător. Un semn distinctiv al viitorului lider este un grad generos de inteligență lingvistică – altfel spus, capacitatea și înclinația de a folosi bine cuvintele. Când o asemenea inteligență lingvistică este înhămată la jugul unei considerabile inteligențe interumane, avem în față pe cineva cu stofă de comunicator eficace și, poate, un lider promițător.

 


Miercuri este cea mai bogată zi a Săptămânii Psi, în care va fi vorba despre rușine, inteligență emoțională, psihologia familiei și charismă. Vă așteptăm, de la orele 18, în librăriile Cărturești, împreună cu următorii invitați:

  • Arta de a fauri oameniBucurești (Verona): Președinta Institutului Român de Psihoterapie Integrativă Mara Priceputu va aduce în discuție o temă care nu este pentru cei pudici: RUȘINEA LA ROMÂNI (vedeți mai jos un rezumat al prezentării).
  • Brașov: Tot despre rușine va discuta și asistentul universitar de la Facultatea din Psihologie a Universității ”Transilvania” din Brașov Camelia Truță. Tema ei vă va da cu siguranță de gândit: DINCOLO DE MASA TĂCERII.
  • Cluj (Iulius Mall): Specializată în psihodramă și interesată de felul în care ne jucăm rolurile pe scena vieții, Adriana Oachiș va discuta despre ATRACȚIE, CHARISMĂ ȘI INFLUENȚĂ. (O carte interesantă despre charismă găsiți aici.)
  • Timișoara (Mercy): Profesor universitar și titulară a cursului de psihologia familiei, Mona Vintilă vă propune o temă care parafrazează o frumoasă carte a Virginiei Satir. Tema este: ARTA DE A FĂURI OAMENI – PSIHOLOGIA FAMILIEI.
  • Iași (Palas): Președintă a Asociației de Psihoterapie Integrativă și Psihologie Clinică din Iași, Magda Luchian va discuta DESPRE INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ. (Despre istoria conceptului de ”inteligență” – de la IQ la inteligența multiplă -, aflați mai multe de aici.)

***

 

RusineaRUȘINEA LA ROMÂNI. (București, 6 nov., Cărturești Verona)

Moderatori: Psih. dr. Mara Priceputu, psih. Andrei Hosciuc, psih. Sabina Strugariu

Titul cărții lui Borys Cyrulnik Mai bine mor decât să spun! Rușinea, publicată de Editura Trei în 2012, surprinde foarte bine încărcătura copleșitoare pe care o aduce rușinea. Toată lumea o simte, însă prea puțină lume vorbește despre ea. Ne propunem ca, împreună, să creeăm un spațiu în care să dezbrăcăm emoția rușinii de tabu. Vom explora partea văzută și nevăzută a rușinii, atât la nivel individual, cât și la nivel relațional și social și vom vorbi despre originea, evoluția și mecanismele pe care le declanșează rușinea cu iluzia de a ne proteja Sinele, blocându-ne, de fapt, resursele de a fi cine suntem și capacitatea de a ne împlini potențialul.

Cum apare rușinea?

Cum și când se dezvoltă emoția rușinii?

Când vorbim despre funcționalitate și disfuncționalitate?

Cum să îți regăsești libertatea și demnitatea, fără să cazi în capcana lipsei de rușine, care este, totodată indiferența față de ceilalți?

Există antidot împotriva rușinii?

„Emoția împărtășită domolește suferința celui rănit, dar îi antrenează pe cei pe care acesta îi iubește în abisul durerii. E vorba despre o legătură, nu-i așa? Cu ce drept îi atragem pe cei apropiați în nenorocirea noastră?”

– Boris Cyrulnik

 


Editura Trei și Gazeta Sporturilor lansează pe 15 iunie cartea ”Charisma”, ultima din Top 10 cărţi care te ajută să evoluezi.

    

Ultimul volum din serie este scris de britanicul Andrew Leigh, specialist în dezvoltare personală și psihologia resurselor umane. Cartea „Charisma” te învaţă cum poţi face o impresie de durată, chiar dacă n-ai avere, n-ai un fizic admirabil şi nici forţa de promovare a unei Lady Gaga.

Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, Leigh vorbeşte şi despre sport. Şi pe terenul de joc şi în afara lui, poţi „face valuri” dacă înveţi cum să transmiţi încredere, interes şi degajare.

Cum pot să fiu fascinant dacă n-am „gena charismei”?
Există o diferenţă între a fascina şi a avea charismă. Fascinaţia înseamnă seducţie şi este mai superficială decât charisma. Actorul Cary Grant, care pe marele ecran era întruparea fascinaţiei, se plângea cu năduf:  „Şi eu aş vrea să fiu precum acel Cary Grant”. Problema cu cei ce vor să fascineze este că nu vor reuşi tot timpul să fie şi charismatici. A fi charismatic presupune să-i încânţi pe ceilalţi, să revigorezi atmosfera şi să pui lumea în mişcare. Când un ins charismatic iese din cameră, rămîne un vădit gol emoţional: ceilalţi îi duc dorul, ceea ce înseamnă că a avut efect asupra lor. Pe cînd, dacă o persoană „fascinantă” dispare, şi influenţa sa păleşte imediat.

    

Dar cum pot să-i impresionez pe ceilalţi când n-am nici fizic, nici bani? 
A avea charisma înseamnă să laşi o impresie îndelungată asupra oamenilor. Nu ţine nici de formele corpului, nici de bogăţie. Ce-i drept, oamenii înalţi şi arătoşi tind să facă mai repede o impresie bună. Dar mulţi alţii, fără trăsături fizice impresionante şi fără avere, au reuşit să se impună. Gândiţi-vă la tot şirul de persoane de la Napoleon la unii dintre antreprenorii de succes ai zilelor noastre. De fapt, ce te trage în jos sunt slaba stimă de sine şi lipsa de încredere în tine. Dacă, în schimb, transmiţi încredere, energie şi un puternic angajament faţă de ce-ţi propui să realizezi, atunci e foarte probabil să obţii efectul charismatic dorit. Nu uita, o postură neadecvată şi un mers care sugerează lipsa de încredere şi dezinteresul te vor împiedica să faci o impresie bună!

În cartea dvs. sugeraţi diverse exerciţii pentru îmbunătăţirea „efectului charismatic”. Care este preferatul dvs.?
Fiecare persoană e unică şi, desigur, alegerea va fi extrem de subiectivă. Dar cum cartea se axează foarte mult pe a fi conştient de tine şi de ce se întîmplă în jurul tău, unul dintre favoritele mele este exerciţiul în faţa oglinzii, în care petreci cinci minute privindu-ţi reflexia şi analizînd ceea ce vezi. Cinci minute nu par mare scofală, dar este mai dificil decât aţi crede.

Care este cel mai charismatic individ pe care l-aţi întâlnit în carne şi oase?
Cu ceva ani în urmă, am fost la una din conferinţele anuale ale Institutului Tavistock, de la Leicester. Era dedicată celor care doreau să-şi îmbunătăţească abilităţile de lider şi manager. La conferinţă a participat şi un indian care a avut un impact formidabil. Era extrem de degajat, cu o personalitate care îi cucerea pe toţi cei pe care-i întîlnea. S-a simţit bine în mediul acela academic, dar cînd s-a plictisit, pur şi simplu ne-a părăsit şi s-a dus să se plimbe. Nu i-a păsat de criticile şi murmurul celorlalţi. Era pe de-a-ntregul el însuşi. Unul dintre secretele sale consta în a fi acolo, în a fi complet imersat în tot ceea ce se întîmpla în prezent, iar asta îi dădea o forţă nemaipomenită.

Ce sfat aţi da unui jucător de fotbal care ar dori să se impună printre colegii săi de echipă?
Să faci o impresie durabilă înseamnă mai mult decît să-ţi „promovezi brandul”, aşa cum face Lady Gaga. Dacă vrei ca tovarăşii tăi de echipă să te vadă ca pe o persoană cu charismă, atunci va trebui să înnozi relaţii strînse cu ei. De exemplu, îţi poţi folosi personalitatea pentru a crea nişte lianturi personale, fiind empatic şi atent la coechipieri atît pe teren, cât şi în afara lui. Fiind mai grijuliu faţă de colegii tăi, vei înţelege cum poţi să contribui la spiritul de echipă. Acesta este, până la urmă, lucrul care te va face charismatic printre tovarăşii de joc.

   

Andrew Leigh este director fondator al serviciului de dezvoltare şi consultanţă Maynard Leigh Associates, a cărui misiune este deblocarea potenţialului uman, și colaborator al publicaţiei „The Observer”.

 

Lecții de spontaneitate


Charisma nu e un har cu care te naști sau nu, un talent dăruit doar marilor politicieni și starurilor de cinema. Charisma se învață, la fel cum și una dintre cărămizile sale, spontaneitatea, poate fi exersată și perfecționată, ne spune psihologul britanic Andrew Leigh în volumul Charisma. Cum să faci o impresie puternică și durabilă.

Iată mai jos câteva trucuri pentru un discurs ”spontan”:

***

Când acţionezi în mod deschis, cu spontaneitate, este foarte probabil să creezi o atmosferă echilibrată și onestă. Dacă oamenii te văd vorbind din inimă, nu numai din cap, poate fi molipsitor, adesea stimulându-i să acţioneze în aceeași direcţie. Cât de confortabil te simţi în situaţia în care trebuie să gândești liber și spontan și să reacţionezi prompt la tot ceea ce se întâmplă? Te simţi nesigur, preferând să respecţi îndeaproape scenariul scris sau mental pe care l-ai ales?

 

 

Lipsa practicii este unul dintre cele mai frecvente motive pentru a-ţi fi frică de situaţia în care ţi se cere să gândești spontan. În cazul în care nu ai o diplomă în fizică avansată, dacă cineva ţi-ar cere să vorbești fără pregătire în faţa a 500 de oameni, timp de 15 minute, despre teoria relativităţii a lui Einstein, s-ar putea să fii pus în dificultate. Totuși, adesea lipsa cunoștinţelor este cea care face din discursul liber o provocare.

Sau poate crezi că gândirea spontană reclamă un răspuns fulminant, un creier sclipitor cu intuiţii profunde imediate? Ar putea fi adevărat în cazul în care vrei să fii un performer de stand-up comedy, sau cineva care dă numai replici spirituale. În general, acest tip de gândire spontană îţi cere să rămâi legat de lucrurile la care ţii cel mai mult și astfel îţi permite să-ţi accesezi resursele interne fără restricţii.

   

  

Chiar dacă, prin definiţie, spontaneitatea nu poate fi planificată, poţi fertiliza terenul pe care ea înflorește, prin anticipare, ascultare, gândire de ansamblu și câștigând timp de gândire.

Anticiparea: Există multe situaţii în care știi că va trebui să acţionezi în mod spontan, fără a avea o hartă care să te ghideze. De exemplu, ai putea fi solicitat să susţii un discurs spontan, să vorbești fără un text pregătit dinainte. Umoristul Mark Twain se lăuda că are nevoie întotdeauna de câteva săptămâni pentru a pregăti un discurs spontan bun, dorind să spună prin asta că el era întotdeauna pregătit într-un fel pentru aceste provocări.

Ascultarea: Oamenii îţi vor furniza adesea indicii și informaţii legate de ceea ce gândesc și simt. Ascultând și privind cu atenţie, poţi adesea să le culegi, astfel încât să devii pregătit pentru a răspunde atunci când este necesar.

Gândirea de ansamblu: Indiferent de subiectul care se discută, încearcă să-l vezi cu alţi ochi, extinde-ţi gândirea. De exemplu, când cauţi un răspuns încearcă să te întrebi pe tine: „Despre ce este vorba cu adevărat aici?“, „Ce ar putea să lipsească aici?“, „Despre ce îmi amintește acest subiect?“, „Cum se leagă acesta de experienţa mea proprie?“, „Ce îmi spune acest subiect despre situaţia cu care mă confrunt acum?“

Câștigând timp de gândire: Oferă-ţi un moment de respiro pentru a fi spontan încercând să câștigi mai mult timp de gândire până să dai răspunsul:

  • Așteaptă ca un vorbitor să termine complet ce are de spus înainte de a încerca să oferi un răspuns.
  • Formulează și tu o întrebare.
  • Cere timp de gândire.
  • Scoate sunete cum ar fi „hmmm“, pentru a arăta că ești atent, dar te gândești încă.
  • Folosește fraze de umplutură cum ar fi „Iată o idee bună“, „Acest lucru ar putea avea multe implicaţii“, „Trebuie să vorbim mai mult despre asta.“
  • Revino pentru a reflecta la ceva ce tocmai a spus vorbitorul, „Deci ceea ce păreai să spui este că…“
  • Fără a oferi un răspuns imediat, spune o poveste care îţi amintește despre această chestiune, în timp ce continui să te gândești la cel mai bun răspuns.

   

Fragment din volumul Charisma. Cum să faci o impresie puternică și durabilă.

   

%d blogeri au apreciat: