Tag Archive: cautarea sensului



Există ceva inerent nociv în depărtarea prea mare de viaţă. Când ieşim din viaţă şi devenim spectatori distanţi, lucrurile îşi pierd importanţa.

Din acest punct de vedere, pe care filosofii îl numesc „galactic” sau din „ochiul nebulei” (ori perspectivă „cosmică” sau „globală”), noi şi semenii noştri părem mici şi nebuni. Devenim doar una din multiplele forme de viaţă. Activităţile obişnuite par absurde. Momentele bune se pierd în imensitatea timpului. Ne simţim fire de praf microscopice, iar toată viaţa se consumă într-o clipă fulgerătoare a timpului cosmic.

Perspectiva „galactică” este o problemă formidabilă pentru psihoterapeuţi. Pe de o parte, pare a avea o logică de fier. La urma urmei, abilitatea de a-ţi da seama ce eşti, de a ieşi în afara propriei persoane, de a te privi de la depărtare e unul din cele mai preţuite atribute ale fiinţei omeneşti. E ce ne face să fim oameni. În majoritatea situaţiilor, o perspectivă mai amplă oferă observatorului mai multă obiectivitate; totuşi, această perspectivă drenează vitalitatea în afara vieţii. A zăbovi în ea multă vreme conduce la o tristeţe profundă, iar cufundarea continuă în ea se poate dovedi fatală.

Ce-i de făcut? Ce poate oferi terapeutul pentru a combate efectele nocive ale perspectivei „galactice”? Înainte de toate, există inconsistenţe logice în ideea că perspectiva ochiului nebulei trebuie să conducă la poziţia unui Schopenhauer, după care

„nimic nu contează şi deoarece nimic nu contează, viaţa nu merită trăită”.

Un lucru pe care terapeuţii trebuie să-l remarce este că la baza disperării asociate „lipsei de importanţă” ce decurge din perspectiva galactică stă totuşi ceva ce contează. De exemplu, deşi Schopenhauer afirmă că nimic nu importă, că „nimic nu merită strădania noastră”, existau multe lucruri care aveau importanţă pentru el. Pentru el, conta să-i convingă pe alţii că nimic nu importă; conta pentru el să se opună sistemului hegelian, să continue să scrie până la sfârşitul vieţii, să filosofeze mai degrabă decât să se sinucidă.

Kent Bach sugerează un alt antidot împotriva perspectivei galactice: va trebui să ţinem seama că deşi perspectiva subminează sensul, nu o face în mod absolut; mai degrabă privează lucrurile de sens doar când individul adoptă acea perspectivă. Astfel de momente sunt parte din viaţă, însă doar o parte. Lipsa de sens este o experienţă; şi deşi pare a avea un caracter atât de acaparator, că privează de sens întreg trecutul şi viitorul, nu numai prezentul, o poate face doar când ne vedem vieţile din acea perspectivă galactică. „Sensul” e ceva care trebuie să aibă importanţă doar în interiorul unei perspective. Alteori, lucrurile contează deoarece contează. Şi există tot timpul lucruri care contează pentru noi. Acum contează pentru mine să comunic ideile de faţă cât mai clar. Cu alte ocazii vor conta alte lucruri — relaţiile, tenisul, lectura, şahul, conversaţia. Faptul că astfel de activităţi nu contează din punctul de vedere al ochiului nebulei, că nu sunt solidare într-un tot unitar, înseamnă însă oare că nu contează în niciun fel? Când lucrurile au fost investite cu valoare, nu au nevoie de un sens ca să conteze.

  

Această concepţie posedă implicaţii terapeutice importante: terapeutul trebuie să ajute pacientul să înţeleagă că dubiile (sau adoptarea unei noi structuri de sens) nu scad valoarea a ceea ce a contat în trecut.

Îmi vin în minte trei paciente.

Prima fusese călugăriţă timp de douăzeci şi cinci de ani dar după ce şi-a pierdut credinţa, a ieşit din rândurile ordinului monahal. Depresia din acele momente şi sentimentul anomiei erau amplificate de credinţa că „trăise în minciună” mai toată viaţa sa adultă. O altă pacientă a început să scrie poezii la cincizeci şi cinci de ani, descoperindu-şi un talent enorm. Am tratat-o când avea şaizeci de ani, şi era aproape de moarte din cauza unui cancer. Era foarte mâhnită că îşi „irosise” mai toată viaţa ca soţie a unui fermier, îngrijind copii, spălând vase, recoltând cartofi — activităţi care nu cadrau cu sistemul său de sens dobândit de curând. O altă pacientă, aflat în mijlocul unui divorţ înveninat, fusese adânc rănită de cel cu care fusese căsătorită timp de douăzeci de ani, şi care încerca să-i răpească orice urmă de sens, spunându-i că nu a iubit-o niciodată.

Tuturor celor trei paciente le-a fost de ajutor să înţeleagă că noua structură de sens sau dubiile adânci (altfel spus, privirea vieţii dintr-o perspectivă galactică) nu alterează faptul că un anumit lucru a contat, când a contat.

  • Fosta călugăriţă a înţeles treptat că lipsa sa de credinţă de acum nu a şters cu buretele credinţa pe care a avut-o odinioară, şi nici binele făcut ca profesoară, chiar dacă sub egida unui alt sistem de sens.
  • Şi poeta şi-a dat seama în terapie că fosta sa viaţă a avut permanent pentru ea un sens consistent. Şi-a crescut copiii, a produs hrană, a participat la ciclurile naturii; iar din toate acestea a germinat şi a fost produsă în tăcere poezia sa. Scrisul său de acum era un fruct al întregii sale vieţi; caracterul său specific era dat de experienţele-i unice — chiar străvechea curăţare a noroiului de pe cartofi îşi găsise un loc în versurile sale.
  • A treia pacientă a aflat că lucrurile ce contau din trecut nu sunt doar indestructibile, dar şi foarte preţioase. A devenit mai îndrăzneaţă în apărarea sensului din trecut şi i-a spus soţului: „Dacă tu ai trăit douăzeci de ani fără să mă iubeşti, e tragedia ta! În ce mă priveşte, deşi nu te mai iubesc, te-am iubit odată mult şi mi-am petrecut cei mai buni ani ai vieţii cu tine.”
    

Fragment din tratatul

Psihoterapia existențială

de Irvin Yalom

     


Spirit fascinant, scriitorul american a acordat editiei romanesti „Psychologies“ un interviu in exclusivitate.

Psychologies: Cine este Irvin Yalom? Schitati un autoportret pentru cititorii romani.
Irvin Yalom: Sunt scriitor si psihoterapeut. Literatura pe care o scriu se inspira foarte mult din filozofie, din anumite forme de gandire, din religie. Eu cred ca suntem singuri in univers si trebuie sa descoperim noi insine un sens in viata.

Va ajuta filozofia sa fiti tera­pe­ut? Gasiti raspunsuri pentru pa­cientii dvs. speriati de moarte?
Cred ca este foarte de ajutor pentru un terapeut existentialist sa posede cultura filozofica. Psihologia, ca domeniu, s-a nascut din filozofie. Intrebari foarte adanci si-au pus si marii scriitori si ganditori: Dostoievski, Balzac, Tolstoi. Acesta reprezinta fundalul psihologiei de-a lungul timpului.

Pentru ce fel de probleme sunteti consultat?
Unele persoane vin cu probleme foarte clar definite, asupra carora vor sa lucreze. Altii vin sa ma vada pentru ca au probleme in a construi un sens in viata lor. Am foarte multi pacienti care vin la mine pentru ca le este teama de moarte si vor sa lucreze asupra acestor ganduri. Sa nu mai aiba cosmaruri noaptea despre moarte.

Altii vin cu probleme ce tin de luarea deciziilor, de libertatea lor pierduta. Sunt pacienti veniti din cauza ca se pensioneaza, sunt ingrijorati ca imbatranesc. Mai am pacienti care-si schimba locul de munca sau fac o schimbare majora in viata, si-au pierdut partenerul de viata sau sunt in doliu dupa o persoana draga. Toata lumea se confrunta cu aceste probleme candva in timpul vietii.

La ce foloseste o terapie?
Cred ca este intelept pentru toata lumea sa incerce sa se cunoasca cat de bine poate. Dar pentru majoritatea oamenilor care sunt fericiti si nu au probleme, evident ca nu exista niciun motiv sa vina la terapie. A existat o miscare in SUA cu ceva timp in urma, prin anii ’60, care spunea ca toata lumea ar trebui sa isi depaseasca limitele, sa se cunoasca mai bine. Uneori vorbeau des­pre terapie ca despre ceva normal. Sa ne intelegem, terapia se recomanda celor bolnavi, dar nu numai lor. Oamenii vin la mine pur si simplu pentru ca sufera si au nevoie de ajutor. Majoritatea oamenilor care vin intr-o terapie vin pentru ca vor sa-si imbunatateasca relatiile, ceea ce chiar se intampla.

Ce le spuneti celor in varsta care va consulta pentru ca le e frica de sfarsitul vietii?
Din experienta mea de lucru, as spune ca a te gandi la moarte e ca si cum te-ai uita prea mult in soare… Eu lucrez foarte mult cu oameni ca­re vin la mine pentru ca le e teama de moarte. As putea vorbi o ora des­­pre asta, nici nu as sti de unde sa in­­cep…

Lucrez cu pacientii care au diagnostic de cancer si vor sa se con­­­­­frunte cu ideea de moarte, cu oa­meni care au pierdut o persoana draga, dar si cu persoane mai tine­re care vor sa integreze notiunea de moarte sau care au cosmaruri, frica de moarte – aceasta tema repre­­­zinta o mare parte din experi­en­ta mea.

In viata exista anumite eta­pe care accentueaza preocuparea in ceea ce priveste moartea. De exemplu, a­cum imi vin in minte copiii in­tre patru si cinci ani. Cred ca moartea fa­­ce par­te din preocuparile noas­­­­­tre pe tot parcursul vietii, dar sunt momen­­­te cand suntem mai con­­­­stienti de asta.

De exemplu, la patru-cinci ani este varsta la care descoperim prima oara ca moartea exista . Copiii la aceasta varsta vorbesc despre asta cu parintii lor, pun intrebari des­pre sensul acestui fapt. Pentru parinti este dificil cand sunt con­frun­tati cu aceste intrebari, pentru ca ei insisi nu au gasit raspunsuri la ele. Apoi, acest interes se diminueaza pentru cativa ani, dar re­­­­vine in adolescenta.

Adolescentii sunt foar­te preocupati de moarte, de cum sa-i faca fata. De aceea se anga­jeaza uneori in actiuni cu caracter sfidator la adresa mortii. Sunt in­draz­neti si necugetati, ca si cum si-ar dori sa intalneasca moartea, sa o cunoasca.

Apoi, pe masura ce trec anii, viata se umple cu doar doua lu­­­­cruri: cresterea unei familii si re­usita profesionala. Moartea trece in plan secund pentru o vreme, pana la criza varstei de mijloc. Atunci, oamenii isi reevalueaza existenta in­cer­cand sa gaseasca un sens in ea. Toti cautam un sens.

Ce ii sfatuiti pe toti acestia?
Unii oameni fac fata mortii folosind negarea. Orice om, orice animal vrea sa isi continue existenta si se….

Citeste continuarea interviului in editia electronica a revistei ”Psychologies”: http://www.psychologies.ro

***

Vom reveni în zilele următoare cu fragmente dintr-un nou volum aflat în pregătire la Editura Trei, tratatul lui Yalom de Psihoterapie existențială !!!

%d blogeri au apreciat: