Tag Archive: Când apare copilul



librarieEditura Trei va ofera la inceput de primavara 10 titluri noi in Pachetul Psihologului !
Prin aceasta oferta puteti cumpara anumite carti in pachete de cate trei, cinci sau zece bucati la preturi fixe, absolut speciale.
Cartile incluse in aceasta oferta pot fi usor identificate cand navigati prin colectiile noastre, deoarece sunt semnalizate printr-un triunghi verde.

Cautati triunghiul verde si puneti in cos trei, cinci sau zece carti si veti beneficia de reduceri deosebite, dupa cum urmeaza:

– pachetul de 10 carti costa 100 lei
– pachetul de 5 carti costa 70 lei
– pachetul de 3 carti costa 40 lei

Oferta este valabila pe site-ul www.edituratrei.ro si in cele doua librarii de psihologie coordonate de Editura Trei:

1. Libraria de psihologie de la sediul Colegiului Psihologilor din Romania (Str. Stoian Militaru, nr. 71, sector 4) – telefon 0725 346 088
2. Libraria de psihologie de la sediul Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei – Universitatea din Bucuresti (Soseaua Panduri, nr.90, etaj 1) – telefon 0722 322 942

PACHETUL PSIHOLOGULUI –  contine 49 de titluri dintre care primele 10 sunt noi!

TITLURI NOI
Citește în continuare


Ce faci când copilul te întreabă ce e moartea sau cum a venit el pe lume? Îi spui adevărul cu naturalețe și fără tabuuri, răspunde psihanalista Françoise Dolto, în volumul Când apare copilul (reeditat de curând la Editura Trei)

     

      

        

Cum îi explici unui copil de grădiniţă ce sunt sexualitatea şi moartea? Ce faci cu un copil obraznic şi capricios? Cum vorbeşti cu nou‑născutul? Pur şi simplu, considerându‑l pe micuţ ca pe o persoană, ca pe o fiinţă în stare să înţeleagă lucruri care par că ţin doar de lumea „celor mari”, răspunde psihanalista franceză Françoise Dolto în cartea „Când apare copilul. O psihanalistă dă sfaturi părinților”. Volumul tratează clar şi fără ocolişuri teme de care adesea părinţii se jenează să vorbească: de la sex şi moarte, la ce înseamnă să fii un „copil adoptat” sau „un frate mai mare”.

   

Nevoia de comunicare

„Când ni se naşte un copil suntem absorbiţi de întrebări de tipul: ce greutate are? Ce lungime are? Ce notă a primit la maternitate? Cum suge sau ce scaun are? Foarte puţini părinţi sunt preocupaţi şi de sănătatea psihică a copilului, fiind convinşi că astfel de probleme apar doar mai târziu”, observă psihanalistul Vasile Dem. Zamfirescu în prezentarea cărţii. Totuşi, lucrurile nu stau aşa. Încă de la naştere, copilul are nevoie de dragoste, siguranţă, bucurie şi, mai ales, de comunicare. Altfel, el va avea toate şansele să ajungă la viitoare tulburări psihice, explică psihanalistul român.

Chiar dacă pare absurd, părintele trebuie să vorbească de la bun început cu nou‑născutul. E drept, el nu va înţelege o iotă, dar va percepe modulaţiile vocii la nivel afectiv.

„Spre sfârşitul sarcinii, copilul aude tot. Dintr‑odată, la naştere, aude zgomote puternice. Atunci simte nevoia să audă vocea modulată a mamei, precum şi vocea tatălui. Mama poate să spună ceva de genul: «Vezi, te aşteptam. Eşti băieţel»”, exemplifică Dolto.

Doar vorbindu‑i celui mic îl umanizăm, îl introducem în „lumea noastră” ca pe un viitor bărbat sau ca pe o viitoare femeie, şi nu ca pe un bebeluş sau ca pe o păpuşă, subliniază psihanalista.

  

Limbajul capriciilor

Nenumăratele prejudecăţi ale părinţilor constituie ţinta principală din cartea „Când apare copilul”. Părinţilor ce‑şi doresc o odraslă cuminte, Dolto le spune: „Un copil trebuie să strice”. Dacă i se va spune prea devreme că nu are voie să strice jucăriile sau să se atingă de mobilă sau tapet, îşi va pierde toată vioiciunea. Un copil este sănătos atunci când părinţii se întreabă tot timpul ce mai pune la cale micuţul. Dolto îi apără pe copiii neastâmpăraţi, dar şi pe cei capricioşi sau, mai degrabă, neînţeleşi. Dacă cel mic se opreşte pe stradă, există un motiv: a obosit, nu‑i plac pantofii sau vrea să meargă cu căruciorul. Capriciul este semnul că cel mic „vrea să explice ce simte şi ce doreşte, dar nu ştie prea bine cum să facă acest lucru”, lămureşte Dolto.

 

”Buzunarul pentru copii”

Profesorii români se întreabă de multe ori care e vârsta potrivită pentru „educaţia sexuală”. De pe la 3–4 ani, copilul va întreba, se va interesa despre cum a venit pe lume. Nefiind o adeptă a amânărilor sau a poveştilor cu „barza”, psihanalista crede că lucrurile e bine să fie spuse pe şleau de la bun început. Celui mic e bine

„să i se explice că prin actul sexual corpul copilului începe să se formeze în burtă — se poate spune «buzunarul pentru copii» pe care‑l au toate fetele şi care se măreşte când devin mame”, arată Dolto.

La fel, cum de la trei ani copilul se întreabă în legătură cu diferenţa sexuală, dacă e vorba, de exemplu, de o fetiţă, „mama trebuie neapărat să‑i explice că băieţii şi fetele au sexe diferite, să pronunţe cuvântul «sex» şi să‑i spună că este o fetiţă drăguţă, că va fi o domnişoară, iar apoi o femeie ca mama ei”, sfătuieşte Dolto.

  

”Când voi muri?”

Nici subiectul morţii nu trebuie ocolit. Chiar dacă are abia trei anişori, cel mic se întreabă ce se va întâmpla cu el când va îmbătrâni şi, mai mult, aude când se vorbeşte despre moartea cuiva din familie, lucru care nu trebuie să‑i fie ascuns. El percepe expresia schimbată a feţelor din jurul lui şi e îngrijorat de absenţa acelei persoane, dar nu îndrăzneşte să întrebe ce s‑a întâmplat.

Tăcerea în legătură cu acest subiect îl va face pe cel mic să se simtă exclus, „tratat ca o pisică sau un căţeluş”, observă Dolto. Un răspuns ferm la întrebări de genul „Când voi muri?” poate aduce liniştea în sufletul celui mic:

  • „Vom muri când vom termina de trăit” sau
  • „Nimeni nu ştie când o să moară, să ne bucurăm de clipele pe care ni le dă viaţa”.

  

Copilul nu este un ”bebe”

Toate sfaturile şi programele din manualele şi revistele glossy care vorbesc despre cum să fii un părinte „bun” pălesc în faţa observaţiei lui Dolto care nu cere părinţilor decât să poarte firesc:

„Mă şochează aceste mame cu ochii aţintiţi asupra «performanţelor» copilului: în ziua cutare «bebe» a făcut asta, în ziua cutare «bebe» a făcut astălaltă. Ai zice că e un raport de psihologie experimentală. Copilul nu este un «bebe», are un nume care îl leagă de o familie şi un prenume care e al lui, în jurul căruia se învârte toate viaţa lui relaţională cu părinţii, cu cei apropiaţi”, observă Dolto.

Copilul nu are nevoie de „dresură”, ci de joacă, atenţie moderată şi vorbe lămuritoare.

CV Françoise Dolto

Autoarea a avut ea însăşi o copilărie nefericită, s‑a specializat apoi în pediatrie, după care în anii ’50 ajunge colaboratoarea psihanalistului Jaques Lacan. A lucrat o viaţă întreagă cu cei mici atât în calitate de medic pediatru, cât şi de psihoterapeut. În acelaşi timp, şi‑a găsit timp şi pentru organizarea unor activităţi dedicate copiilor cu handicap sau pentru a da sfaturi părinţilor prin intermediul mass‑media.

Volumul „Când apare copilul” este o selecţie a unor emisiuni radiofonice de la finele anilor ’70, în care Dolto vorbeşte despre cazuri concrete din educaţia celui mic, de la potolirea geloziei dintre fraţi, la educaţia sexuală sau banii de buzunar ai celui mic.

(articol publicat în 2007 în ziarul Cotidianul)

%d blogeri au apreciat: