Tag Archive: Buruiana care împletește ștreangul



Dacă nu v-ați îndrăgostit deja de șotiile din laboratorul de chimie al Flaviei de Luce (lui Dexter i-ar fi plăcut la nebunie experiențele puștoaicei-detectiv), aveți mai jos toate motivele s-o faceți. Și, vorba avertismentului tv, nu încercați așa ceva acasă 🙂

Am intrat în fugă prin uşa deschisă şi am luat-o pe holul de la intrare. Daffy stătea la jumătatea scării ce ducea spre aripa de vest, cu o carte în poală. Feely nu coborâse încă.

Am urcat în goană scara de est spre dormitorul meu, mi-am tras pe mine rochia de duminică ca un actor care îşi schimbă repede costumul, mi-am frecat faţa cu un prosop şi în două minute, după ceas — îndepărtând puţină smoală de pe vârful codiţelor — eram gata pentru rugăciunea de dimineaţă.

Atunci mi-am adus aminte de bomboanele de ciocolată. Mai bine le-aş recupera înainte ca doamna Mullet să înceapă să născocească îngrozitoarele ei îngheţate de duminică. Dacă nu făceam asta, aveau să urmeze o grămadă de întrebări incomode la care trebuia să răspund.

Am coborât pe vârfuri scările până în bucătărie, şi m-am uitat pe după colţ. Ceva dezgustător tocmai începuse să fiarbă pe aragaz, însă nu se vedea nimeni pe acolo. Am recuperat bomboanele de ciocolată din răcitor şi am urcat din nou scările cât ai spune „Jack şi vrejul de fasole”.

Deschizând uşa laboratorului, privirea îmi fu reţinută de scânteierea unui obiect de sticlă, care reflecta o rază de soare năbădăioasă dinspre fereastră. Era un dispozitiv încântător numit aparat Kipp: una dintre piesele splendide de laborator din sticlă victoriană ale lui Tar de Luce.

„Un lucru frumos e o bucurie veşnică”, scrisese odinioară poetul Keats — sau cel puţin aşa îmi spusese mie Daffy. Nu exista nicio urmă de îndoială că Keats scrisese acest vers în timp ce contempla aparatul Kipp: un dispozitiv folosit pentru a extrage gazul rezultat dintr-o reacţie chimică.

Ca formă erau, practic, două baloane transparente de sticlă montate unul deasupra celuilalt, un tub scurt care făcea legătura între ele, cu o pârghie cu dop de sticlă care ieşea în afară din globul din partea de sus, şi un tub de ventilaţie cu un robinet de închidere din sticlă, care ieşea din cel de jos.

Planul meu luă imediat formă: un semn sigur al inspiraţiei divine. Însă aveam doar câteva minute la dispoziţie ca să lucrez înainte ca tata să năvălească şi să mă târască în jos pe scări.

Mai întâi, am luat dintr-un sertar unul dintre vechile brice ale tatei, unul pe care îl şterpelisem pentru un alt experiment. Am îndepărtat cu grijă panglica decolorată de pe cutia cu bomboane de ciocolată, am întors cutia cu fundul în sus şi am făcut o incizie atentă şi dreaptă în celofan, de-a lungul liniei unde se aflase panglica. O deschizătură în partea de jos şi la fiecare capăt era tot ce-mi trebuia pentru ca pachetul să se desfacă precum cochilia unei stridii. Repunerea cutiei la loc avea să fie o joacă de copii.

Odată terminată treaba asta, am ridicat cu grijă capacul şi m-am uitat în interior.

Super! Crema părea să se afle în stare perfectă. Bănuisem că era posibil ca timpul să-şi fi luat tributul — că era posibil ca deschiderea cutiei să scoată la iveală o privelişte asemănătoare aceleia pe care o văzusem odată în cimitir, când domnul Haskins, groparul, în timp ce săpa un mormânt nou, pătrunsese în mod accidental într-altul care era deja ocupat.

  

  

   

Însă atunci îmi trecu prin minte că deoarece bomboanele de ciocolată fuseseră ermetic închise — ca să nu mai spun nimic despre conservanţii care fuseseră probabil adăugaţi — puteau părea proaspete ochiului liber. Norocul era de partea mea.

Îmi alesesem metoda din cauza capacităţii sale de a avea loc la temperaturi normale. Deşi existau şi alte proceduri care ar fi avut drept rezultat acelaşi produs, cea pe care am ales-o era următoarea: în sfera de jos a aparatului Kipp, am măsurat o cantitate de sulfură de fier obişnuită. În balonul de sus, am răsturnat cu atenţie acid sulfuric diluat, folosind o baghetă de sticlă pentru a mă asigura că lichidul se ducea direct în vasul ţintă.

Am urmărit reacţia care începea în recipientul de jos: un balamuc chimic încântător care are în mod invariabil loc atunci când orice substanţă care conţine sulf — inclusiv trupul omenesc — se descompune. Când am considerat că s-a încheiat, am deschis valva de jos şi am lăsat gazul să se evacueze în retorta cu capac de cauciuc.

A urmat partea care îmi place cel mai mult: luând o seringă mare cu margini de alamă dintr-unul din sertarele biroului unchiului Tar (mă întrebasem adeseori dacă o folosise pentru a se injecta cu o soluţie de cocaină cu concentraţie de şapte la sută, precum Sherlock Holmes), i-am vârât acul prin dopul de cauciuc, am apăsat pistonul şi apoi l-am tras.

Acum aveam un ac plin cu hidrogen sulfurat în forma sa lichidă. Tot ce mai rămăsese de făcut era să trag din nou pistonul şi să privesc cum se ridică lichidul în sticla seringii.

Cu atenţie, am injectat fiecare bomboană de ciocolată cu o picătură sau două din chestia respectivă, atingând apoi locul înţepat cu bagheta de sticlă (uşor încălzită în arzătorul Bunsen) pentru a netezi găurica formată de ac.

Dusesem la îndeplinire procedura atât de perfect, încât doar un foarte uşor iz de ou stricat ajunsese până la nările mele. În siguranţă, în interiorul miezului lipicios, hidrogenul sulfurat avea să rămână protejat, invizibil, nebănuit, până ce Feely…

— Flavia!

Era tata, care mă striga din holul de la intrare.

— Vin! am strigat. Vin cât ai zice peşte!

Am pus capacul cutiei la loc şi apoi ambalajul de celofan, tamponând la repezeală de vreo două ori cu mucilagiu în partea de jos pentru a lipi incizia aproape invizibilă. Apoi am pus panglica la loc. Pe când coboram încetişor scara în spirală, încercând cu disperare să par calmă şi reţinută, am observat familia adunată, aşteptând, laolaltă la capătul scărilor.

— Bănuiesc că astea sunt pentru tine, am zis, întinzându-i cutia lui Feely. Le-a lăsat cineva la uşă.

Ea roşi puţin.

— Trebuie să fac o mărturisire, am adăugat.

Toţi ochii fură îndreptaţi asupra mea într-o secundă: ai tatei, ai mătuşii Felicity, ai lui Feely, ai lui Daffy — chiar şi ai lui Dogger.

— Am fost tentată să le păstrez pentru mine, am zis, cu ochii în pământ — dar e duminică şi chiar încerc din răsputeri să devin o persoană mai bună.

Cu mâinile nerăbdătoare întinse, Feely se repezi la momeală ca un rechin care se repede la piciorul unui înotător.

  


Până duminică (inclusiv) aveți tot timpul să trageți o fugă până la Bookfest-ul de la Romexpo. Grupul editorial Trei vă așteaptă cu reduceri de 30% în Pavilionul  C1, la standul A02.

Mai jos aveți un top al cărților abia ieșite de sub tipar:

   

12. ”Puterea fără limite a minții”, de Russell Targ

Fizician de formație și pasionat de fenomenul ”nonlocalității”, autorul oferă un ghid practic pentru ”vederea la distanță și transformarea conștiinței”. Sigur, precogniția sau diagnosticarea la distanță, de exemplu, sunt discutabile, însă Russell Targ, pionier în cercetarea laserului, spune că a găsit argumentele care să pună pe gânduri chiar și firile mai sceptice.

  

11. ”Înăuntrul regatului: Viața mea în Arabia Saudită”, de Carmen Bin Laden

După ce-ați aflat amănunte picante din viața privată a lui Saddam Hussein, a venit rândul unor dezvăluiri despre un alt (fost) inamic ”numărul unu” al SUA. Cumnata teroristului de curând mazilit povestește cam tot ce-a putut să afle prin intermediul soțului ei, unul dintre cei 54 de frați ai lui Osama.  

10. ”Claustrofobia”, de Andrea Perry

Ți-e frică să călătorești cu metroul, să urci cu liftul, să zbori cu avionul sau să stai în camere fără ferestre? Specialistă în terapie prin dramă, psihoterapeuta britanică vorbește deschis despre propria claustrofobie și redă experiențele altor oameni care au trăit o anxietate similară și au depășit-o. În plus, găsiți sfaturi practice inspirate din diverse orientări terapeutice.

9. ”Secretele autovindecării: sute de remedii naturiste inspirate de înțelepciunea orientală”, de Dr. Maoshing Ni.

Expert în tehnici de prevenire a îmbătrânirii și medicină taoistă, Dr. Mao (așa i-a rămas numele din serialul ”Totul despre sex”) te ajută să-ți pui în ordine sentimentele, lucrurile de prin casă, obiceiurile cotidiene și, ca bonus, oferă și 60 de rețete naturiste pentru a scapa de alergii, eczeme, insomnii, mătreață, indigestie și multe alte ”bucurii” ale vieții.

8. ”Omul cu cercurile albastre”, de Fred Vargas

“Personajele din cărțile lui Fred Vargas sunt pe cât de anarhiste și stranii, pe atât de savante. Unul este pasionat de Antichitate, altul împătimit de oceanografie… cert este că modul lor de a vedea lumea doboară orice conformism, dezminte cu umor și fantezie ordinea prestabilită a lucrurilor”, zice Le Magazine Litteraire

7. ”Căile îndrăgostirii”, de Ayala Malach Pines

Psiholog social si cercetător, autoarea oferă celor aflați în căutarea iubirii, cât și celor ce speră s-o retrezească un prețios ghid practic, dar și o cercetare documentată pentru a înțelege elementele atracției și influența părinților asupra gusturilor noastre amoroase.

6. ”Buruiana care împletește ștreangul”, de Alan Bradley

Pe puștoaica-detectiv, Flavia de Luce pe numele ei ficțional, o știți deja din primul roman al seriei, ”Plăcinta e dulce la sfârșit”. De data asta, crima se produce odată cu sosirea în sătucul fetei a unei trupe de păpușari. Încă o provocare pentru copilul-minune al literaturii polițiste…

5. ”Millenium, Stieg și eu”, de Eva Gabrielsson

Poate v-ați înterbat ce va fi fost în mintea lui Stieg Larsson, autorul dispărut prematur al trilogiei (aflată deja la a doua ecranizare) ”Millenium”. Fosta sa parteneră povestește despre viața cotidiană a regelui romanului polițist scandinav, dar și despre unele dispute familiale aprinse în jurul posterității acestuia.

4. ”În culisele psihoterapiei”, de Jeffrey A. Kottler

Pe autor îl știți deja în calitate de coordonator al insolitelor volume : ”Mumia de la masa din sufragerie” și ”Clientul care m-a schimbat”. De data asta, psihologul american scrie despre caznele, greutățile și stările de epuizare și plictis în care ajung psihoterapeuții. Că oameni sunt și ei  :). Sigur, nu lipsesc nici soluțiile practice oferite terapeuților pentru a scăpa de frustrări, anxietăți, nervi și presiuni care pot perturba ședințele.

3. ”Paradoxul iubirii”, Pascal Bruckner

Poate că vă era dor de dilemele fierbinți ale Lunilor de fiere și ale Noii dezordini amoroase 🙂 Eseistul francez pleacă de la o întrebare simplă, dar amarnic de presantă: cum poți împăca dorința de a avea parte de pasiune, iubire și fidelitate cu aceea de a fi liber și deschis față de noi aventuri?

2. ”WikiLeaks – Mărturisirile purtătorului de cuvânt al celui mai periculos website din lume”, de Daniel Domscheit-Berg împreuna cu Tina Klopp

Neamțul, specializat la fel de bine în PR și hacking, dă din casă vrute și nevrute. Îi face un portret exact fiorosului Julian Assange și povestește cum fenomenul WikiLeaks a reușit să pună pe jar guverne și oameni de afaceri de pe tot globul.

   

1. ”Alte camere, alte glasuri de ieri”, de Alex. Leo Șerban

Volumul din colecția ”Cerul Poeților Apăruți” reunește poezii din diverse perioade, începând cu cele scrise la 25 de ani și terminând cu cele inspirate de Lisabona. “Va fi o mare surpriză: poeziile scrise de Alex. Leo Șerban dau, într-un fel, cheia alcătuirii lui sufletești: încăperile și glasurile sale interioare erau înalt poetice”, spune Ioana Pârvulescu.

Veniți la lansarea cărții lui Alex. Leo Șerban!

Sâmbătă, 28 mai, de la ora 12.00, la standul Editurii TREI (Pavilion C 1, stand A02).

Invitați: Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Svetlana Cârstean și Magdalena Mărculescu

 

În plus, vă mai așteaptă două sesiuni de autografe:

Vineri 27 mai, ora 18.00, standul Editurii TREI: sesiune de autografe Chris Simion, “Ce ne spunem cand nu ne vorbim”.

Simbata 28 mai, ora 13.00, standul Editurii TREI: sesiune de autografe Stelian Tanase, “Moartea unui dansator de tango”.

  

  

%d blogeri au apreciat: