Tag Archive: budism



Budism si psiCâtă vreme inconştientul este unul instinctiv, nu îl depăşeşte pe cel al animalelor sau pe cel al copiilor mici.

Nu poate fi cel al omului matur. Acestuia din urmă îi aparţine inconştientul antrenat, în care toate experienţele conştiente prin care a trecut din pruncie sunt înglobate organic, constituind întreaga sa fiinţă. Din acest motiv, în cazul spadasinului, când acesta îşi ridică sabia, îndemânarea lui tehnică superioară împreună cu conştientizarea de către el a întregii situaţii se retrag undeva în fundal, iar inconştientul său antrenat începe să‑şi joace rolul în toată deplinătatea lui. Sabia se mânuieşte de parcă ar avea propriul suflet.

Atunci când spadasinul își înfruntă adversarul, el nu trebuie să se gândească la adversar, nici la el însuşi, nici la mişcările pe care le face sabia adversarului său. El doar stă acolo, cu sabia lui, care, uitând de orice tehnică, nu trebuie, de fapt, decât să urmeze dictatele inconştientului. Omul a renunţat la calitatea lui de mânuitor al sabiei. Când loveşte, nu el, omul, ci sabia din mâinile inconştientului este aceea care loveşte. Sunt poveşti în care omul însuşi nu şi‑a dat seama că îl doborâse pe adversar — totul inconştient. Acţiunea inconştientului este în multe cazuri pur şi simplu miraculoasă.

Fragment din Budismul Zen și psihanaliza, de 

Erich Fromm, Daisetz Teitaro Suzuki și Richard de Martino

 


Odinioară, în Tibet a existat un faimos lama numit Drom.

Într-o zi, Drom a zărit un om învârtindu-se în jurul unei racle. „Să te învârţi în jurul unei racle este un lucru bun“, a zis. „Practica însă este şi mai bună.“

Omul s-a gândit: „Atunci, citirea unei cărţi sfinte va fi bună“.

Aşa a făcut, iar într-o bună zi, pe când citea, Drom l-a văzut şi i-a zis: „A citi o carte sfântă este un lucru bun; practica este însă şi mai bună“.

Omul şi-a zis: „Nici asta nu pare să fie de ajuns. Atunci, dacă meditez, cu siguranţă aceasta va însemna practică“. Drom l-a zărit meditând şi i-a spus: „Meditaţia este bună; practica este însă şi mai bună“.

Omul a fost uimit şi a întrebat: „Cum se practică?“.

Drom a răspuns: „Nu fi ataşat de această viaţă; determină-ţi mintea să devină ea însăşi practica“.

Fragment din: 

Dalai Lama

 


Într‑una din mănăstiri avem norocul să fim prezenţi în momentul construcţiei unei mandale de nisip. Ritualul are loc numai de patru ori pe an şi durează o săptămână.

Găsesc un lama care vorbeşte foarte clar şi corect hindi; el îmi dă explicaţiile necesare, pe care le traduc prietenilor mei. Cei şase călugări însărcinaţi cu zugrăvirea mandalei se află în penultima zi de lucru, aşa că este aproape gata. Sunt aleşi pe sprânceană, dintre cei mai pricepuţi, căci, la fel ca în cazul iconarilor noştri, greşeala nu este permisă.

   Vă așteptăm joi la lansare:

tane_poster

  

Înainte de începerea lucrului, călugării meditează câteva săptămâni într‑o tăcere şi singurătate absolute, apoi săvârşesc ritualuri de purificare, pentru a putea vizualiza cât mai bine mandala. După aceea, lucrează în schimburi de câte patru, cu migală şi infinită răbdare, ore întregi, fără răgaz. Cred că sunt într‑un soi de transă. Mandala e desenată cu nisip viu colorat: roşu, galben, verde, albastru, alb. Acesta este turnat în conuri metalice care sunt frecate cu nişte beţigaşe, tot din metal. Frecarea determină scurgerea nisipului prin orificiul conului, precum şi debitul acestuia. Mă uimeşte precizia mâinilor călugărilor, faptul că sunt total netulburaţi, impasibili, adânciţi în munca lor, dăruiţi pe de‑a‑ntregul. Desenele geometrice şi florale sunt încadrate de cercuri şi pătrate, figuri ce simbolizează perfecţiunea.

Odată ce truda ia sfârşit, călugării meditează din nou, împreună cu ceilalţi tovarăşi ai lor din mănăstire, asupra mandalei create, apoi suflă în ea şi nisipul este purtat în cele patru vânturi. În acest fel budiştii vor să demonstreze inconsistenţa oricărui efort uman, oricât de mare ar fi acesta şi, prin extensie, efemeritatea a tot ce există, subliniind astfel teoria vidului universal. Decodarea completă a imagisticii mandalelor cere cunoştinţe aprofundate de budism tibetan, mitologie şi simbologie şi nu se poate face în afara unor ritualuri de iniţiere.

  


Cu ivirea acestui simbol, care poate să apară în formele cele mai diverse, echilibrul dintre Eu şi inconştient este tot mereu restabilit.

Simbolurile de tipul mandalei, care reprezintă o imagine primordială a totalităţii psihice, au totdeauna o formă mai mult sau mai puţin abstractă de prezentare, căci tocmai o ordine simetrică a părţilor şi a relaţiei lor cu un punct central funcţionează în ele ca legitate şi le alcătuieşte esenţa. Orientul cunoaşte astfel de entităţi simbolice încă din vremurile de demult; de pildă acelea numite mandale, ceea ce se poate cel mai bine traduce prin „cerc magic“. (…)

Fragment din:

Jung-JacobiJung a studiat aceste simboluri timp de paisprezece ani, înainte de a se încumeta să le interpreteze. Astăzi aparţin însă domeniului celui mai important al experienţei psihologice, pe care Jung l-a deschis și l-a mijlocit celor care au lucrat sub îndrumarea lui.

Simbolistica specială a mandalei arată peste tot aceeaşi legitate, evidentă în dispunerea şi simetria tipică a elementelor imagistice. Ele sunt raportate în mod clar toate la un centru şi se află într‑un cerc sau un poligon (de obicei un pătrat), prin care vrea să fie simbolizată „totalitatea“. Multe dintre ele au formă de floare, cruce sau roată, cu o tendinţă clară spre cifra patru.

O mandala executată în culori pe pergament, din budismul tantric, care provine de la începutul veacului al XVIII‑lea şi se află în proprietatea privată a familiei Jung, prezintă o dispunere asemănătoare: în centru este înfăţişată figura principală, înconjurată de o floare de lotus stilizată, cu opt petale; fundalul pe care e dispus cercul este alcătuit din triunghiuri în patru culori diferite, care dau în patru porţi reprezentând punctele cardinale şi se completează într‑un pătrat mare, care este, la rândul lui, înconjurat de un cerc, cel al „râului vieţii“. Sub acest cerc mare, care mai conţine încă numeroase figuri simbolice, estereprezentat tărâmul de jos cu toţi demonii săi, iar peste cerc tronează şirul de zei celeşti.

Ceva asemănător este valabil pentru numeroasele mandale care au fost efectuate de către pacienţii lui Jung din imboldul unei „trăiri interioare“.

  

%d blogeri au apreciat: