Tag Archive: bestseller



Cu multe titluri noi şi aşteptate de iubitorii de carte, cu reduceri substanţiale de până la 50% şi volume la preţul fix de 10 lei, ne-am bucurat să putem fi şi anul acesta, la Salonului Intenaţional de Carte Bookfest, aproape de voi, cititorii noştri.

Cele mai vândute cărţi din colecţiile de literatură au fost: Fata din tren de Paula Hawkins (Colecţia Fiction Connection, Editura Trei), Personal de Lee Child (Colecţia Fiction Connection, Editura Trei), Oona & Salinger de Frédéric Beigbeder (Colecţia Fiction Connection, Editura Trei), Cine a fost Albert Einstein? de Jess M. Brallier (Colecţia Cine a fost?, Editura Pandora M) şi Vocea pumnalului de Patrick Ness (Colecţia Young Fiction Connection, Editura Trei).

Dintre titlurile publicate în colecţiile de psihologie, foarte apreciate de cititori au fost: Corespondenţa Freud – Jung de Sigmund Freud şi C. G. Jung (în afara colecţiilor), Despre arta fericirii de Christophe André (în afara colecţiilor), Ghidul DSM 5 pentru clinicianul inteligent de Joel Paris (Colecţia Psihologie-psihoterapie), Sensurile ascunse ale vieţii de Stephen Grosz (Colecţia Psihologia pentru toţi) şi Copilul care îţi dă de furcă de Stanley I. Greenspan şi Jaqueline Salmon (Colecţia Psihologie practică).

Pe parcursul târgului, am desfăşurat campania „Ce te face fericit?”, prilejuită de lansarea celui mai nou volum al lui Christophe André, #DespreArtaFericirii. Le mulţumim tuturor celor care ne-au răspuns la intrebare, gândurile lor bune şi vorbele frumoase, dar şi frcvenţa cu care intre lucrurile care aduc fericire se numără şi cărţile, ne-au bucurat foarte mult 🙂 Colecţia de răspunsuri este aici şi primim in continuare definiţii ale fericirii, 60 de vouchere cadou pentru Lecturi de Vacanţă aşteaptă să fie revendicate.

Cu siguranţă o întrebare frumoasă. Aparent o întrebare simplă. Şi totuşi…:-) Pe tine ce te face fericit? Scrie răspunsul pe o foaie, trimite-ne poza acesteia şi primele 60 de „fericiri” primesc automat de la noi cadou un Voucher cu discount 40% pe site-ul www.edituratrei.ro pentru Lecturi de Vacanţă. Continuam alături de voi definirea fericirii, dupa #BookFest, până pe 20 iunie.

despre arta fericirii

Târgul de carte Bookfest 2015 a fost un bun prilej de a ne reîntâlni cu cititorii noştri şi de a le oferi cărţi interesante, care suntem siguri că le vor face mai frumoasă apropiata vacanţă de vară. Vă mulţumim că aţi fost alături de noi.

Reclame

tuturor baietilor pe care i-am iubit Jenny Han

Am publicat in colecţia Young Fiction bestellerul To all the boys i loved before (Tuturor băiaţilor pe care i-am iubit) scris de tânăra şi talentata Jenny Han. Jenny Han a scris primul său roman, Shug (2006) pe când era încă la colegiu. Au urmat seriile de succes The Summer I Turned Pretty (bestseller New York Times) şi Burn for Burn (scrisă împreună cu Siobhan Vivian).

Sensibil şi amuzant, Tuturor băieţilor pe care i-am iubit (2014) sondează trăirile unei adolescente în pragul maturizării, care descoperă cât de important este să-ţi asumi sentimentele şi să-ţi asculţi inima. Descopră cartea pe site-ul nostru.

Ce-ar fi dacă toţi băieţii de care te-ai îndrăgostit vreodată ar afla ce-ai simţit pentru ei… în acelaşi timp? Lara Jean păstrează cu sfinţenie nişte scrisori de dragoste într-o cutie de pălării rămasă de la mama sa. Scrisori pe care însă… nu le-a trimis, ci doar le-a scris. Câte una pentru fiecar

e băiat de care a fost îndrăgostită. Când scrie, Lara îşi deschide inima şi mărturiseşte tot ceea ce n-ar avea curajul să spună cu voce tare. Scrisorile sunt secretul ei. Nimeni altcineva nu trebuie să le vadă. Numai că într-o bună zi cineva le expediază, iar lumea imaginară pe care Lara o ţinea ascunsă scapă dintr-odată de sub control.

Tuturor-baietilor-pe-care-i-am-iubit

„Felul de a fi al Larei Jean – cu capul în nori, timidă, capabilă de emoţii puternice şi complet naivă când vine vorba de băieţi – sporeşte farmecul acestei poveşti speciale.” – Publishers Weekly

„O emoţionantă explorare a iubirii adolescentine.” – Kirkus Review

„Nu sunt scrisori de dragoste în toată puterea cuvântului. Scrisorile mele sunt pentru momentul în care nu vreau să mai fiu îndrăgostită. Sunt de rămas-bun. Pentru că, după ce îmi termin scrisoarea, nu mai sunt consumată de propria dragoste, care devorează totul. Dacă dragostea e ca o posedare, poate că scrisorile mele sunt propriile exorcizări. Scrisorile mă eliberează. Sau cel puţin ar trebui.“ –  Jenny Han


Lene Kaaberbøl şi Agnete Friis sunt cele două autoare daneze ale seriei Nina Borg. Agnete Friis este de profesie jurnalist, în timp ce Lene Kaaberbøl este scriitoare profesionistă, cu peste două milioane de exemplare din cărţile ei vândute în întreaga lume. Prima lor colaborare, romanul Băiatul din valiză, a fost bestseller New York Times şi USA Today, şi a fost tradus în 27 de limbi.

Un fragment:

Cu un picior proptit în uşa de sticlă, ca s-o ţină deschisă, trase de valiză spre scările ce duceau în parcarea subterană. Sudoarea îi şiroia domol pe piept şi pe spate, pe sub tricou; aici era doar puţin mai răcoare decât pe străzile îmbâcsite şi lucind de arşiţă de afară. Mirosul puternic de mâncare stricată venind de la un ambalaj de sendviş aruncat pe jos nu ameliora cu nimic aerul din jur.

Nu exista lift. Pas cu pas, cără valiza grea cu braţele, ducând-o către nivelul inferior unde parcase, numai că, odată ajunsă, îşi dădu seama că nu era dispusă s-o bage în maşină fără să ştie ce ascunde. Ochi un loc mai ferit în spatele unor tomberoane şi se adăposti de camerele de filmat şi de privirile curioase ale trecătorilor. Valiza nu era încuiată, ci doar prinsă cu două catarame şi cu o cureluşă foarte rezistentă. Îi tremurau mâinile, ba una îi şi amorţise şi se făcuse lividă de la cât cărase povara. Cu toate astea, izbuti să desfacă şi cureluşa, şi cataramele.

În valiză era un băiat: gol, cu părul bălai, destul de firav, cam de trei anişori. Şocată, femeia se clătină pe călcâie şi se prăvăli peste un tomberon de plastic. Băieţelul avea genunchii lipiţi de piept, de parcă l-ar fi împăturit cineva ca pe o cămaşă. Altfel, se gândi ea, probabil că n-ar fi încăput. Avea ochii închişi şi pielea îi strălucea uşor în lumina orbitoare şi albăstruie a becurilor fluorescente din tavan. Numai în clipa în care văzu cum buzele i se deschid uşor, îşi dădu seama că era în viaţă.

 

Baiatul din valiza
  


Steve Hely e un tânăr romancier american, cunoscut publicului larg ca scenarist al emisiunii Late Show with David Letterman, precum şi al unor seriale în mare vogă: American Dad, 30 Rock şi The Office.

Publicat în 2010, volumul Cum am devenit un romanicer celebru este o satiră spumoasă la adresa „fabricanţilor” de bestseller-uri, dar şi a publicului acestora. Toate clişeele genului – temele favorite, tonul abordat, tiparele personajelor – sunt aruncate în aer într-un text scris cu o ironie ce aminteşte vag de Woody Allen, poate chiar de Kennedy Toole. Umorul e negru, (uşor) livresc, pe alocuri inaccesibil publicului din afara Statelor (nu doar pentru că referinţele sunt locale, ci şi pentru că imaginarul american are particularităţile lui).

Pete Tarslaw, eroul narator, e un ins şcolit şi înzestrat în ale scrisului, dar condamnat la plictisul unei meserii oarecare – scrie eseuri pentru admiterea la facultate, comandate de aspiranţii cu bani, dar slab mobilaţi intelectual. La firma EssayAides mai lucrează şi alţi colaboratori „recrutaţi din rândul celor înfometaţi şi supraeducaţi”. Pete se trezeşte din lâncezeala cotidiană când primeşte un mail de la iubita lui din facultate, Polly, în care e invitat la nunta acesteia. E sfâşiat de ideea că ar putea să treacă neobservat la măreţul eveniment şi-şi propune ca, până atunci, să devină un romancier celebru.

Cum am devenitDe aici, practic, începe aventura: listele de subiecte, tonul, studierea modelelor celebre (dintre care se distinge numele lui Preston Brooks), studierea publicului şi a preferinţelor sale, apariţiile mediatice ale autorilor etc. E inserată chiar şi o pagină dintr-un (fictiv) top de best-seller-uri al ”New York Times Book Review”, unde apar, printre altele, titluri ca: Aerobică pentru minte, de Pamela McLaughlin, Cavalerii cornului întunecat, de Gerry Banion, Parfum de bumbac şi brânză, de Jennifer Austin-Meyers şi, fireşte, Blândeţe pentru păsări, de Preston Brooks.

Boemul Pete – care doarme îmbrăcat, manâncă acelaşi lucru zi de zi şi-şi foloseşte blugii pe post de şervet la masă îşi doreşte faima şi bogăţia tuturor acestor autori („casă superbă lângă ocean sau pe malul unui lac pitoresc”) şi e dispus, pentru toate astea, să scrie o carte proastă, cu toate ingredientele succesului pe care le poate el distinge. Regulile pe care şi concepe sunt de-a dreptul hilare; „Evocă o tristeţe confuză la sfârşit”; „Romanele trebuie să aibă episoade care se petrec pe autostrăzi, făcând şofatul să pară poetic şi magic” etc. Pe lângă reguli, avem şi mostre de text, savuroase (şi, evident, trebuie să scrii bine şi să ai experienţă ca să poţi scrie ceva atât de prost).

Aşa se naşte Clubul Rămăşiţele Tornadei care – surpriză (sau nu)! – chiar ajunge un bestseller, nu din efortul autorului de a îndesa în el toate porcăriile vandabile, ci dintr-un „accident” care ne arată că, deseori, scandalul creşte vertiginos vânzările.

Citește continuarea recenziei în România literară.

    


Daniel Cristea Enache semnează în suplimentul ”Bucureștiul Cultural” al revistei ”22” o cronică extinsă a cărții Moartea unui dansator de tango, ”roman în format comercial şi de factură senzaţionalistă” al ”optzecistului“ Stelian Tănase. Chiar dacă povestea se citește pe nerăsuflate, caracterul ei ”facil” este doar aparent, autorul oferind mai degrabă ”un bestseller sofisticat”, observă criticul. Iată un fragment din cronica sa:

Stelian Tănase urmăreşte atent agonia lumii vechi; lichidarea ei brutală, operată prin aplicarea unor directive ideologice. E ceea ce dă şi substanţa cărţii, dincolo de suita episoadelor rapid rulate: în „Valahia“, veselei vieţi de noapte i se dă stingerea, după ce marele aliat-ocupant se bucură, grobian, de bucuriile decadentismului bucureştean. Iar alinierea metropolitană şi naţională după ucazul noului stăpân pune şi mai bine în evidenţă „excentricitatea“ unor eroi ca Mişu Banu, Jean Glonţ zis Cairo, Vasea Olşevski, Moni Refec şi (parţial) Gogu Vrabete, ex-dansatorul de tango urmărit de-a lungul şi de-a latul romanului.

Fanţi bucureşteni şi artiste de varieteu, „fetiţe“ dulci şi agenţi de bursă, gambler-i şi hoţi hipercalificaţi – cam toate aceste personaje ieşite tefere din războiul mondial (evitat cu abilitate şi certificate sau cu câte un înger personal stând aproape pe timpul bombardamentelor americane) îşi vor evalua corect şansele de supravieţuire în lumea nouă. Înseşi ocupaţiile lor vor fi – sunt deja – radiate din nomenclator. Prin urmare, „exponentul“ trebuie să se alinieze, să intre în rând, pierzându-şi atât categoria, cât şi personalitatea – ori să dispară.

În decuparea zilelor frumoase din timpul marelui măcel (frontul e departe, viaţa de noapte bucureşteană este foarte animată), stilul eroilor cu ghilimele cuplează cu cel narativ. Mai ales că Stelian Tănase se foloseşte de convenţia consultării unor surse documentare la prima mână: note informative scrise la cald şi transcrise la rece. Argoul e, deocamdată, la el acasă:

„Toboşarul Malagamba se dregea la masa orchestrei. Lake Dinţirupţi, cu un ochi vânăt, fotografia cine intra şi ieşea, cine stătea de vorbă cu cine. L-a înregistrat şi pe Gogu, cocoţat la bar cu coatele pe blatul de zinc. Tot cu ochiul vânăt auzea şi ce se vorbea în jur. Trebuia să-i vomite lui Ţepeluş ce afla. Nu avea urechi, i le-a tăiat cu briciul la frizeria «Palermo» a lui dom’ Take, plină de colivii. Când Gogu şi-a rotit privirea prin hrubă, Diana acordeonista se spovedea: Îmi fac calabalâcul, plec. Astrele sunt poziţionate nefast. Călătorii şi vagabonzii nu trebuie să iasă din casă. Dacă te fecundează bărbată-tu, naşti copii tâmpiţi. Să o întrebe pe Fifi Cioara, ea vindea leacuri. Să te ungi pe tot corpul, să devii invizibil, dacă vrei să pleci spre Bosfor. Fă, tu o să atârni în ştreang! i-a strigat barmanul. Pentru cine spionezi în seara asta? Ea a râs. Ţepeluş se făcea că e în filaj ca să consume gratis. Patronul îl finanţa bucuros, să nu scrie de rău în raport şi să-i închidă cârciuma, cum se mai întâmplase. Avea un armistiţiu cu comisarul. Rânduiala lumii nu se schimbase de sute de ani“ (pp. 72-73).

Ulterior, când înstăpânirea sovietică pe capitala „Valahiei“ este completă, stilul se desface de oralităţile argotice ale şmecherilor de Bucuresci şi devine unul neutru la modul ameninţător.

Rânduiala, deodată, s-a schimbat:

„Până se termină cu arestările avea de gând să stea ascuns – ca fiecare. Cei avuţi, cu sau fără sânge albastru, erau ridicaţi, din plapumă, de pe stradă, strânşi la marginea oraşului într-un ţarc supraaglomerat, fără hrană şi apă, fără schimburi. După o carantină, 2-3 săptămâni, timp în care dormeau sub cerul liber, era o vreme ploioasă, erau vărsaţi într-un lagăr din Bărăgan. Oraşul se umpluse de maşini negre. Noaptea îţi băteau la uşă şi te duceau habar n-aveai unde şi de ce. Aveau o listă neagră şi bifau om cu om“ (pp. 267-268).

Autorul preferă, în mod vădit, primul registru, care îi permite să prindă o scenă, o întâlnire, o discuţie în cât mai multe detalii. Pagina se umple de zgomotele şi de culorile mahalalei (outdoors şi indoors), iar debitul narativ e de-a dreptul torenţial. Peste cititorul, iniţial, deconcertat vin valuri-valuri de „informaţie“ fizionomică, gestuală, psihologică, socială, politică, într-un decupaj ce scurtează la maximum enunţurile, multiplicându-le, în schimb, şi dându-le un ritm sacadat. Mitraliera epică are un tir susţinut şi precis: fiindcă Stelian Tănase vrea să creeze senzaţia de plin a lumii acesteia pestriţ-bucureştene ce va muri sufocată de cenuşiul proletar.

%d blogeri au apreciat asta: