Tag Archive: Augustin Cambosie


Psihologii nu sunt poeţi


IuliaDar unii dintre ei pot fi surse de inspiraţie. Iuliana Alexa a consemnat peste treizeci de interviuri cu psihologi şi psihoterapeuţi români, o categorie profesională discretă în societatea românească.

Intervievatoarea însăşi menţionează în prefaţa volumului: „Sunt cei care nu apar în presă, de obicei, care, prin natura meseriei, cultivă discreţia, dar care au de spus lucruri mult mai interesante şi mai importante decît cei care populează spaţiul media mainstream. Sunt cei care gândesc aplicat la realitate, care pot oferi soluţii sau care te ajută să le vezi şi singur. Cred că ei fac realmente lumea un pic mai bună şi mai deşteaptă.” Tematica interviurilor este la fel de diversă pe cît este paleta orientărilor psihoterapeutice ale profesioniştilor invitaţi: de la educaţia copiilor, la adulter, relaţiile reuşite sau nefericite, de la depresie la educarea optimismului, de la singurătate la criza vîrstei de mijloc. Prin urmare, toate temele vieţii umane, care pot pune o persoană în dificultate sau îi pot oferi resurse pentru a se dezvolta.

Un simplu interviu nu produce schimbare, dar poate confirma unele idei pe care le avem sau poate însemna acel declic care să ducă la schimbare. De exemplu, Ion Vianu subliniază că „nu există izvor mai mare de nereuşită şi amărăciune ca angajarea pe o cale care nu ţi-e proprie”(p. 114), într-o discuţie despre autenticitate, caracter şi viaţă împlinită. Pe de altă parte, Vasile Dem. Zamfirescu, vorbind despre nevroza românească, arată cum calea proprie a românilor, ca manifestare a resentimentului social general, este de a lucra nu pentru binele propriu, ci pentru răul altuia.
În contrast cu multe din comentariile psihanaliştilor (care constituie, se pare, procentul cel mai mare de terapeuţi intervievaţi), unii văd lucrurile mai simplu (şi în acelaşi timp, atît de complex!): „copiii moştenesc de la tată comportamentul sexual” (p. 106), iar atractivitatea se învaţă.

Oricare ar fi forma sub care se prezintă cunoştinţele psihologice actuale, unele lucruri sunt constante:Romanii la psiholog
Starea de bine se învaţă
– Un interior „amenajat” prin conştientizarea de sine şi acceptare previne depresia şi moderează reacţiile la stres
– Mintea şi corpul nostru transmit mesaje corecte în ceea ce ne priveşte, de cele mai multe ori, dar ţine de noi să facem interpretarea
– Iubirea se învaţă, iar inteligenţa fără emoţie nu ne duce prea departe
– Singurătatea poate fi o decizie asumată
– Fiecare perioadă social-istorică are o modă în patologie. În meniul contemporan: atacurile de panică.
– Traumele interioare sunt oportunităţi de învăţare
– Hipercontrolul este sursă de nefericire

Prin urmare….

Citește continuarea recenziei scrisa de Mihaela Butnaru pe Bookblog.ro


19 cazuri inedite din psihoterapia românească

     

Existența a cât mai multor colecții de povestiri terapeutice este extrem de benefică pentru aproape toate părtile implicate.

  • Pentru publicul larg – oricine poate realiza citind astfel de cărți că limitele psihismului uman sunt atât de largi încât încap o mulțime de show-uri suprarealiste, idei ”mărețe”, OZN-uri sexy cu extratereștri obsedați sexual, în general, trasee logice cu totul și cu totul aparte de ceea ce practicăm noi ca logică uzuală, zilnic.
  • Este benefic și pentru publicul profesionist (studenți în domeniu, psihoterapeuți, viitori psihoterapeuți) – îmbogățirea experienței, informarea și eventual preluarea a noi instrumente de lucru și a unor tehnici diferite.

Un alt lucru pe care specialiștii îl vor ințelege este că undeva pâna in jurul vârstei de 70-80 de ani vor putea alege cu ușurință exemple de cazuri senzaționale, ieșite din comun. Dacă în Mumia de la masa din sufragerie aproape toți autorii (cei care relatează cazurile, psihoterapeuții) au în jurul vârstei mai sus menționate, cazurile prezentate în volumul Povestiri de psihoterapie românească de terapeuții de la noi (relativ tineri, având în vedere că psihoterapia e o meserie tânără la noi) prezintă cazuri mai mult sau mai puțin ieșite din comun (cu două sau trei excepții, cu toții sunt la maxim 10 ani de experiență).

  

   

Povestiri de psihoterapie românească ne impărtășește situații terapeutice speciale, fie prin dificultatea lor, fie prin rapiditatea soluționării lor, fie prin schimbările spectaculoase prin care clienții au trecut, transformându-se concret în alte persoane.

Pasionații de psihanaliză vor citi în mare confort această carte, câțiva reprezentanți de seamă în România dezvăluind povești fascinante: Vasile Dem. Zamfirescu și Augustin Cambosie (elita psihanalizei românești) reușesc să iasă din paradigma școlii pe care o reprezintă, făcând intervenții extrem de spontane și de variate.

Vlad Grigorescu, terapeut adlerian, povestește cu nonșalanța (această impresie este cauzată de talentul de narator pe care autorul îl are) și cu mult profesionalism atunci cand ne-o prezinta pe Mara, care pare să-l fi împins pe iubitul ei la sinucidere. E vorba însă de o nonșalanță benefică, ce oferă speranță, șansă și flexibilitatea înțelegerii că orice eveniment (obiectiv, extern sau psihic) poate fi depășit, metabolizat și că oricine are resursele necesare normalității de care are nevoie.

Cognitiviștii demonstrează prin tehnica lor la ce nivel de științificitate poate ajunge psihologia – ei le cer clienților să-și contabilizeze în tabele excel gândurile, reacțiile, comportamentele, să facă adunări și scăderi, echipa (psihoterapeutul și clientul) analizând datele și generând noi și noi operații de ajustare.

 În final, se conturează poate pentru prima dată un tablou mai cuprinzător al psihoterapiei românești, un tablou ce se prezintă extrem de dinamic, de viu, care evoluează, se perfecționează și surprinde prin eficiența intervențiilor de care este capabil.

Recenzie de MIHAELA COSTEA, psihoterapeut în formare

%d blogeri au apreciat: