Tag Archive: Ascultare



De multe ori se întâmplă să vrem să ajutăm o persoană care trece printr-o perioadă grea, dar să nu ştim ce să spunem sau cum să îi fim alături.

Nance Guilmartin, jurnalistă și consultant organizațional, oferă în cartea Cuvinte care vindecă. Ce poți spune când nu știi ce să spui un ghid pentru a reuşi să-i ajutăm pe cei aflaţi în dificultate sau pentru a primi sprijin atunci când viaţa, inevitabil, ne aduce şi momente de suferinţă, nesiguranţă sau pierderi.

Deşi ne este greu să fim martorii durerii sau disconfortului celor din jur, uneori alegem să nu spunem nimic pentru a evita să greşim, spunând ceva nepotrivit. Această carte ne ajută să învăţăm cum să le fim alături, cum să iniţiem o punte a comunicării şi cum să arătăm că ne pasă.

***

 ”Ieși de pe lungimea de undă a raţiunii, intră pe lungimea de undă a inimii” (fragment din cartea Cuvinte care vindecă. Ce poți spune când nu știi ce să spui)

Exact la fel cum un cal poate să adulmece frica, oamenii pot să simtă energia din jurul lor. Au existat probabil momente în viaţă când și voi aţi spus: „Presimt că e un om nemaipomenit; parcă radiază bunătate“. Nici măcar nu știi de ce ai această senzaţie; e pur și simplu un lucru pe care-l simţi. La fel și în cadrul unei conversaţii: energia pe care o aduci cu tine într-o discuţie tămăduitoare poate fi instinctiv sesizată de persoana pe care încerci s-o susţii sau s-o mângâi.

Este important să ţinem minte că putem să influenţăm capacitatea altor oameni de a se vindeca prin energia care radiază din noi atunci când le suntem alături. Energia ta se poate vedea deturnată (făcându-te astfel să-i scoţi din lungimea ta de undă pe ceilalţi), dacă ești preocupat de sentimentul că nu știi cum să le fii de ajutor. Ori poate că știi cum poţi fi de ajutor, dar nu știi cum să te oferi sau cum să-ţi faci acceptată contribuţia. Toată această frământare interioară poate să încurce tocmai prezenţa binefăcătoare pe care ai vrea s-o întruchipezi.

Atunci când cineva îţi vorbește despre o situaţie dureroasă sau tulburătoare, nu ţi se întâmplă adesea să constaţi că mintea ta începe să comenteze în surdină? Ne spunem în sinea noastră:

„Nu-mi vine să cred că…“, „Nu înţeleg cum de-a putut să…“, „Nicio clipă nu m-aș fi gândit că…“, „Doamne, ce groaznic!“, „N-am nici cea mai vagă idee cum să-l ajut“ sau „Eu n-aș îndrăzni în veci să-i cer una ca asta!“.

Acestea sunt dialogurile noastre interioare, care e firesc să fie colorate efectiv de felul în care judecăm noi lucrurile: ce-ar trebui făcut, acordul sau dezacordul nostru cu ceea ce spune interlocutorul, teama noastră faţă de ceea ce i se întâmplă celuilalt sau teama că nu vom ști ce să facem sau ce să spunem mai departe. E foarte greu să-ţi oprești dialogurile interioare de la a interfera cu capacitatea și dorinţa ta de a asculta.

Un mod prin care poţi să-ţi modulezi energia, așa încât să devină o invitaţie pentru ceilalţi să se acordeze la o frecvenţă mai benefică, este de a-ţi conștientiza propriile sentimente neexprimate — mânie, amărăciune, teamă, blamare sau derută. Ar fi bine și să ţii seama de faptul că, dacă tu ești cel aflat la ananghie, persoanele pe al căror ajutor contezi s-ar putea să se teamă și ele că te vor dezamăgi, ori poate vor ezita să te ajute pentru că nu știu dacă sunt capabile să reacţioneze adecvat la stările tale afective. Poate ar fi bine să te oprești puţin și să recunoști — faţă de tine însuţi și faţă de ceilalţi — ce anume simţi. Când îţi iei un răgaz de câteva clipe ca să faci acest lucru, celorlalţi le va veni și lor mai ușor să vorbească despre propriile lor sentimente sau incertitudini.

Bun, deci cum faci ca să-ţi dai seama că mai există o conversaţie pe care o porţi, una cu tine însuţi, într-o ferestruică discretă de pe ecranul monitorului din mintea ta? Și cum poţi să te întorci la comunicarea vindecătoare cu persoana cu care discuţi? De exemplu, ai putea spune ceva în genul următor:

Allen, în timp ce tu îmi povesteai cum boala tatălui tău se agravează pe zi ce trece și cât de greu îţi este să decizi ce să faci, mi-am dat seama că eu stau aici și te ascult pe tine, dar în sinea mea mă gândesc cum ar fi să-l pierd pe tatăl meu. Voiam doar să-ţi spun că m-am trezit brusc confruntat cu propriile mele temeri… ce-aș face eu dacă mi s-ar întâmpla același lucru.

Atunci când nu vrem să-i lăsăm pe ceilalţi să afle ce se petrece în mintea noastră sau în trupurile noastre, riscăm să transmitem un mesaj subtil negativ tocmai oamenilor pe care încercăm să-i sprijinim: că problema lor ne plictisește sau ne enervează, că îi judecăm aspru sau că ne considerăm cumva detașaţi de situaţie. Atunci când ai curajul să fii îndeajuns de vulnerabil încât să-i lași pe alţii să afle ce-ţi răsare din suflet – fie în conversaţia ta interioară, fie în sentimentele pe care le ai -, acest lucru va disipa „zgomotele parazite“ care interferează cu frecvenţa binefăcătoare. Acesta este un mod de a-ţi crea o prezenţă afectuoasă, prin acordarea conștientă pentru ascultare. Acestea sunt momentele care le permit oamenilor să aibă o nepreţuită experienţă de apropiere sufletească, tocmai pentru că nimeni nu se preface, nimeni nu încearcă să pară altfel decât este.

  • Ce trebuie să fac pentru mine însumi într-o situaţie stânjenitoare sau neobișnuită, ca să ascult într-un mod benefic persoana pe care încerc s-o consolez?
  • Cum pot să mă abţin o vreme de la a pune întrebări, până în clipa când am înţeles cum se simte cealaltă persoană și cum mă simt eu, și să-mi dau seama de ce anume s-ar putea să aibă nevoie cu adevărat cealaltă persoană de la mine în acest moment?
  • Cât m-ar costa să pun frână dorinţei mele de-a ajuta această persoană să se simtă mai bine chiar acum?
  • Dacă nu-i dau sfaturi acestei persoane sau nu-i rezolv problema, de unde să știu eu dacă i-am fost de folos?
  • Ce fel de indicii ar trebui să caut, ca să-mi dau seama că este de ajuns dacă mă mulţumesc cu „simpla ascultare“?
  • Dacă eu sunt persoana care cere ajutor și nu sunt obișnuită să mă bazez pe alţii, care ar putea fi un prim pas, oricât de mic, care să mă ducă în această direcţie data viitoare când voi avea nevoie să mă bizui pe cineva?

Ai auzit ce ți-am spus?


O persoană vorbeşte, cealaltă ascultă. Este atât de simplu, încât ni se pare de la sine înţeles. Din păcate, majoritatea ne considerăm nişte ascultători mai buni decât suntem. De ce atunci când vorbim cu membrii familiei, cu partenerii, colegii sau prietenii nu reuşim să stabilim o legătură? În ce fel se opun reacţiile emoţionale comunicării autentice?

Cartea Ascultă-mă ca să te ascult. Capacitatea de ascultare poate îmbunătăţi relaţiile noastre semnată de psihololgul american Michael P. Nichols este bine gândită, e amuzantă şi empatică și a ajutat deja peste 100.000 de cititori să depăşească anumite conflicte şi să îşi transforme relaţiile personale şi profesionale.

Experimentatul terapeut Mike Nichols oferă exemple vii, tehnici uşor de învăţat şi exerciţii practice ce ne pot ajuta să devenim ascultători mai buni – şi să ne facem auziţi şi înţeleşi chiar şi în situaţiile dificile. Michael P. Nichols, profesor de psihologie la Colegiul William and Mary (statul nord-american Virginia), este un terapeut cunoscut şi un orator de succes.

%d blogeri au apreciat: