Vederea la distanţă era o „abilitate” care avea să ajungă la mare căutare în perioada Războiului Rece, iar unul dintre cei mai celebri practicieni ai acestei capacităţi a fost artistul Ingo Swann.
La începutul anului 1972, Ingo a trecut să-l vadă pe vechiul său prieten Cleve Backster. Laboratoarele lui Backster continuaseră să măsoare cu succes activitatea electrică a plantelor folosind detectoare de minciuni standard. Această activitate intrase în atenţia doctorului Harold Puthoff de la Universitatea Stanford din California.
Fragment din:
Puthoff era dornic să realizeze cercetări fundamentale în domeniul pe care el îl numea „biologie cuantică” şi era sigur că rezultatele experimentelor lui Backster aveau implicaţii pentru propriile sale cercetări. Puthoff îi scrisese lui Backster şi această scrisoare a fost zărită de Swann. Propunerea lui Puthoff era de un mare interes pentru Swann, aşa că s-a hotărât să trimită o scrisoare în California în care să explice capacităţile pe care le demonstrase în cursul experimentelor anterioare şi cum îi puteau fi acestea utile lui Puthoff.
Fascinat, Puthoff a conceput rapid o serie de experimente cât se poate de simple dar eficiente pentru testarea capacităţilor lui Swann. Într-o cutie cu pereţii groşi din lemn se punea un obiect. Pe urmă, cutia era încuiată. După aceasta urma ca Swann să fie adus în încăpere şi să i se ceară să descrie ce se afla în cutie. În cartea sa Mind Reach (Zona de influenţă a minţii), Puthoff afirmă că a fost încântat de rezultate.
Din păcate, nu dezvăluie date, aşa că nu avem nici cea mai mică idee dacă Swann a descris de fiecare dată corect conţinutul cutiei, în 75 la sută din cazuri sau în 10 la sută. În schimb însă, Puthoff afirmă că a fost atât de încântat, încât i-a invitat pe finanţatori să fie martorii pe viu ai capacităţilor lui Swann. Citează chiar un exemplu particular, când a fost prinsă şi pusă în cutie o molie vie. În faţa martorilor, Ingo a descris conţinutul cutiei ca fiind:
ceva mic, maroniu şi neregulat, ca un fel de frunză sau ceva care seamănă cu asta, dar este foarte vie, parcă chiar mişcă!
A fost o lovitură cât se poate de impresionantă care spune multe despre natura vederii la distanţă.
Apreciază:
Apreciere Încarc...
În experiențele din pragul morții (EPM), vederea unei lumini strălucitoare poate apărea în timpul recuperării după un stop cardiac, dar subiecții pot să‑și închipuie că aceste experiențe s‑au întâmplat în timpul perioadei propriu‑zise. Aici propunem ipoteza unei explicații biofizice cu privire la întâlnirea cu o lumină strălucitoare în EPM‑uri. Prin urmare, întâlnirea cu o lumină strălucitoare în EPM‑uri se datorează reperfuzării care induce o supraproducție neregulată de radicali liberi și biomolecule excitate printre ele în numeroase părți ale sistemului vizual. Radicalii liberi neregulați și speciile excitate pot produce o creștere tranzientă a fotonilor bioluminiscenți în diferite zone ale sistemului vizual. Dacă acest exces de emisie de fotoni bioluminiscenți depășește un prag, aceștia pot apărea ca (fosfene) lumini în mintea noastră. Cu alte cuvinte, vederea unei lumini strălucitoare în EPM‑uri se poate datora fotonilor bioluminiscenți generați simultan în faza de recuperare a numeroaselor regiuni ale sistemului vizual, iar creierul interpretează acești fotoni bioluminiscenți intrinseci ca și cum ar avea originea în lumea vizuală externă.
Editura Trei 