Efectul Zeigarnik: cum scapi de-un blestem de familie?

În 1928, rusoaica Bluma Zeigarnik, care lucra la Berlin sub conducerea psihologului Kurt Lewin, a arătat că ne amintim mai bine ceea ce este neîncheiat, decât ceea ce este terminat.

„Uităm” ceea ce a fost încheiat, îl „aşezăm” într-un colţ al memoriei şi nu ne mai gândim la el. Dimpotrivă, ne amintim de o sarcină întreruptă sau neîncheiată, ea continuă să ne macine, să fie analizată întruna, să ne umble prin minte vreme de luni şi de ani întregi. Ne amintim şi de doliurile nefăcute şi încercăm să refacem istoria trecutului. Acest efect chinuitor al sarcinilor neîncheiate este cunoscut azi sub numele de efectul Zeigarnik. În mod concret, o sarcină neîncheiată, un doliu nefăcut – la ce se referă aceste lucruri? Cum am mai spus, se referă la un număr până la urmă destul de restrâns de situaţii inacceptabile: o moarte, o trădare, o sinucidere, un jaf, un viol, un incest, ani de închisoare pentru datorii sau crimă, o şedere într-un spital psihiatric… Dificultatea este că trebuie să facem doliul în numele generaţiilor care ne-au precedat, să închidem trecutul, să îl îngropăm, atunci când actele respective sunt insuportabile. Şi atunci? Ce aţi putea face ca să opriţi această continuă repetare şi să luaţi viaţa de la capăt? Cum să închideţi sistemul? Aceasta depinde de fiecare dintre voi şi de ce anume s-a întâmplat. Puteţi ierta, bineînţeles, dar nu este singura soluţie. Există şi altele, care sunt acte simbolice. Important este să faceţi ceva.

• Françoise Dolto, de exemplu, te punea să scrii pe foi de hârtie ce nu mergea, apoi hârtia era îngropată în cimitir sau arsă pentru a termina cu trecutul.
• Sau poţi să cânţi un cântec de leagăn pentru a închide o tensiune legată de moartea unui copil survenită în urmă cu secole, pe vremea cruciadelor.
• Sau să sădeşti un arbust sau o plantă la o cotitură a drumului pentru cineva la care ai ţinut.
• Sau chiar să cedezi o parte dintr-o moştenire pe care ai primit-o pe nedrept.

Nu există o reţetă miraculoasă. Este rândul vostru să inventaţi, cu propriile voastre mijloace, reacţia care vă va conveni. Veţi vedea, de multe ori răspunsul se iveşte pe neaşteptate, evident şi inevitabil.

Fragment din Exerciții practice de psihogenealogie, de A. Schutzenberger

 

Un exercițiu de târâre: de la reptilă la biped

Persoanelor care au dificultăţi de aşezare, de poziţionare, de stabilitate, de situare în raport cu solul şi de tulburări de dispoziţie le cer să facă exerciţiul de târâre al lui Moshe Feldenkrais.

Fragment din:

L-am întâlnit pe Moshe Feldenkrais la sugestia lui Boris Dolto atunci când organizam la Paris, în 1963, primul congres internaţional de psihodramă, pentru că mi se părea important să deschid acest congres psihanaliştilor şi specialiştilor în tehnici corporale : Moshe Feldenkrais, Gerda Alexander şi Laura Sheleen. Am avut şansa de a fi invitată de către Feldenkrais să locuiesc în casa pe care o închiriase la San Francisco cu echipa sa (Rywerant, Myriam Pfeiffer şi alţii) şi să asist la lecţiile, demonstraţiile şi tratamentele sale acordate bolnavilor. Am văzut cum oameni, sosind în scaun cu rotile, plecau mergând pe picioarele lor graţie unor mijloace simple şi de bun simţ. Am preluat de la el exerciţiul de târâre, care pune pe picioare o mulţime de persoane cu handicapuri diferite.

Acest exerciţiu, care durează cât timp îi este necesar persoanei (în general, de la douăzeci de minute până la o oră), constă în reluarea istoriei devenirii omului, aşa cum o văd anumiţi zoologi şi antropologi, adică trecând de la starea de peşte la cea de reptilă, de patruped şi de om târându‑se ca un bebeluş care se deplasează pe nesimţite pe un covor. Încetul cu încetul, persoana care face exerciţiul „îşi ridică funduleţul“, se sprijină pe ceva, de un taburet sau de genunchii cuiva care joacă rolul tatălui sau al mamei, şi începe să facă primii paşi, împleticindu‑se de la unul la celălalt, înainte de a începe să meargă.

Acest exerciţiu dă rezultate surprinzătoare în ceea ce priveşte uşurinţa în poziţia bipedă, echilibrul, aşezarea şi sentimentul de stare de bine. Persoanele care cădeau des, care se simţeau rău sau aveau accidente încetează ca prin minune să le aibă după acest exerciţiu. În orice caz, figura este odihnită, destinsă, tenul este clar şi ochii strălucitori. Ceva important s‑a întâmplat.

  

Locuri ”bântuite”, fire transgeneraționale… și o regină ghilotinată

Aici este vorba de un caz clinic în care apar legături transge­neraţionale invizibile într‑un loc „bântuit“ de amintiri istorice.

 

Amélie lucrează în domeniul asistenţei sociale şi viaţa ei pro­fesională este normală şi fără probleme. În schimb, are în mod regulat o stare proastă, de neînţeles, însoţită de migrene. Ca să aflu autorul sau obiectul acţiunii, eu folosesc de obicei întrebă­rile cine?, ce?, iar ca să aflu circumstanţele acţiunilor sau stărilor, adverbele când?, unde?, cum?, cât?, de ce?“; o întreb, aşadar, de când şi unde.

Ea asociază această stare proastă în legătură cu schimbarea locului de muncă; o dată pe săptămână. De câteva luni, joia, lucrează într‑un vechi castel, devenit centru de formare, unde dispune de o încăpere de consultaţii. Dar acolo şi numai acolo, se simte prost, cu capul prins ca într‑o menghină. M‑am întrebat dacă locul acela avea cumva vreo particularitate. De fapt, da, avea! Este un loc în care a locuit regina Maria‑Antoaneta. Îi propun o ipoteză (pe care să o verifice ea singură) de posibile legături cu Maria‑Antoaneta şi o invit să facă ceva în această pri­vinţă. Ea hotărăşte să cumpere o carte poştală reprezentând‑o pe regină şi să o prindă pe peretele acelei încăperi, apoi, cât timp se află acolo, să‑şi cumpere de la muzeul Luvru o copie a unei broşe a Mariei‑Antoaneta, cu iniţialele ei „MA“ împletite.

Amélie se simte mai bine, dar mai căutăm şi alte dovezi. „Se întoarce“ în timp în genealogia ei, către epoca Revoluţiei, şi găseşte o servitoare la Varennes. Emitem ipoteze istorice: s‑ar putea ca această servitoare să se fi aflat la Varennes în momen­tul arestării Mariei‑Antoaneta, în timpul fugii cuplului regal, şi e probabil să fi existat un schimb de priviri, ba chiar de câteva cuvinte. Faptul nu poate fi dovedit în mod absolut, dar e posibil. Oricum ar fi, migrenele şi starea proastă au dispărut complet.

Să reamintim în treacăt că există numeroase mărturii în care, în anumite locuri, precum palatul Micul Trianon, oame­nii „simt“ şi o „văd apărând“ pe Maria‑Antoaneta, „frumoasa regină martiră“.

Legendele au o viaţă grea şi castelele bântuite nu se află doar în Scoţia. Dar anumite persoane, cele „senzitive“, cum se spune în Brazilia, simt câteodată oamenii şi evenimentele marcante din trecut care s‑au desfăşurat în acele locuri, mai ales dacă sunt însoţite de o moarte violentă.

Fragment din

PSIHOGENEALOGIA

de Anne Ancelin Schützenberger

        

Ce vă pregătește Editura Trei pentru 2014 (psihologie, psihoterapie)

Cei interesați de zona ”psi” vor avea partea în acest an de lecturi incitate despre psihogenealogie, tulburări de personalitate, violență domestică, interpretare de vise, parenaj, cuplu și bani etc.

În primăvara acestui an, vom publica o carte pe o temă tot mai prizată în ultimii ani în mediul ”psi”: este vorba despre ”Psihogenealogia” (după ediția din 2012 a cărții ”Psychogénéalogie” semnată de psihoterapeuta franceză Anne Ancelin Schützenberger, profesor emerit la Universitatea din Nisa). O carte despre cum să ne asumăm propria istorie personală și familială și cum să punem puțină ordine în ”șantierul” lăsat de înaintașii noștri.

Un volum pe o temă puțin tratată în cărțile de psihoterapie existente pe piața de la noi este Iluzia iubirii. De ce se întoarce femeia maltratată la agresorul său?, un volum al terapeutului american David P. Celani, autor care a mai fost tradus la Trei cu ”Plecarea de acasă”). Noua traducere se referă la ce se întâmplă în mintea femeilor bătute și a abuzatorilor, precum și la abordările terapeutice ale cazurilor extrem de dificile ale victimelor abuzului domestic.

O carte utilă și necesară pentru psihologii și psihoterapeuții de la noi este cea a recunoscutului psihiatru și psihanalist american (născut la Viena) Otto Kernberg: Tulburările grave de personalitate (Severe Personality Disorders: Psychotherapeutic Strategies). Un  volum cu descrieri clare ale celor mai bune tehnici pentru tratarea pacienților ”borderline”, ”narcisici”, ”antiosociali” etc.

    

   

Dacă titlurile de mai sus vor apărea toate în colecția de Psihologie/Psihoterapie, vă dezvălui acum un tilu care apare chiar în această lună, în colecția ”Psihologia pentru toți”: Limbajul viselor, de medicul și psihologul austriac Wilhelm Stekel, o carte cu multe vise interpretate și cu savuroase materiale onirice erotice. Vă puteți convinge citind un fragment în avanpremieră (despre visul unui judecător infidel) pe CafeGradiva.

În fine, în colecția de psihologie practică vor apărea cărți pe teme incitate (nu voi dezvălui autorii și titlurile, ca să mai lăsăm loc și pentru surprize):

– despre cum poți să fi un PĂRINTE EFICIENT;

– despre câteva exerciții utile pentru a vă antrena și PROTEJA CREIERUL;

– despre cum să gestionezi BANII ÎN CUPLU;

– despre cum să-ți ”FACI NOROCUL” etc. etc.