Poza coperta (accepta imaginile in mailul tau pentru a o putea vedea)

Vă invităm la evenimentul de lansare a cărţii Nada, scrisă de Andrei Dósa, marţi 2 iunie, de la ora 19.00, în Librăria Humanitas Cişmigiu. Volumul a aparut la Editura Pandora M, parte a Grupului Editorial Trei.


Alături de Andrei se vor afla la lansare Paul Cernat şi Dmitri Miticov. Evenimentul va fi moderat de Svetlana Cârstean, coordonatorul colecţiei
Cercul poeţilor apăruţi. Detaliile evenimentului sunt aici şi vă aşteptăm cu drag, altături de autor şi invitatii săi.

“Imaginile disparate, sclipirile reci ale unei lumi la limita dispariţiei sunt atrase către punctul de forţă care le absoarbe, proiectându-le apoi într-o logică proprie, vitalizate de o prezenţă străină, îndepărtată. Punctul ăsta e singurul care contează, pentru că are puterea de a face lucrurile să se întâmple. În punctul ăsta, poezia lui Andrei Dósa e mai cuprinzătoare şi mai personală ca oricând.” – Alex Vasies


“O carte traversată de o frică subţire şi de posibilitatea unei iubiri continue, dar absente. O carte luminoasă, plină de sentimente incerte. O carte a echilibrului şi a nehotărârii, a căutării sistemului de referinţă, a durerii care restabileşte echilibrul, a îmblânzirii celor neîmblânzite, o mărturie a celui care bate «toba din interior». Un balans. Andrei Dósa utilizează cu eleganţă un sistem poetic pe care colegii săi de generaţie şi manieră îl scuipă adesea mecanic în faţa cititorului. Ceea ce îl şi scoate în afara sistemului şi îl face la fel de unic ca personajul fără chip al noii lui cărţi, cel care a primit «toate substanţele interzise de pe lume», până a ajuns să fie în acelaşi timp «câinii, camionul şi cel care pr! iveşte»: definiţia cea mai scurtă a poetului.” – Svetlana Cârstean

Andrei Dósa (n.1985, Braşov), poet şi traducător din literatura maghiară, a absolvit cursurile masterului de Inovare Culturală (denumit anterior master de Scriere Creatoare) din cadrul Facultăţii de Litere Braşov. A debutat cu volumul Când va veni ceea ce este desăvârşit (editura Tracus Arte, 2011), pentru care a primit Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“. Volumul American Experience (editura Cartea Românească, 2013) a primit Premiul „Tânărul poet al anului 2013“, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, ediţia a IV-a, 2014. Are colaborări cu revistele Poesis International, Astra şi Corpul T. În anul 2014 a beneficiat de bursa de creaţie a revistei Observator Cultural.

Reclame