Tag Archive: alimentație sănătoasă



Totul porneste de la mancareMitul nr. 1 despre grăsimile saturate: hamburgerii de fast‑food sunt nesănătoşi din cauza conţinutului ridicat de grăsimi saturate.

Hamburgerii de fast‑food sunt nesănătoşi din multe motive, dar nu este corect să dăm vina pe conţinutul de grăsimi saturate. Am menţionat deja unele dintre reziduurile toxice care se pot întâlni în grăsimile provenite din carnea, fructele de mare sau ouăle produse industrial. Nu este vina grăsimilor saturate — acesta e rezultatul direct al modului în care animalele au fost crescute şi hrănite. (În hamburgerii ecologici, care provin din carne de animale care au păscut, nu întâlnim aceste deşeuri nesănătoase.) De fapt, uleiurile industriale din seminţe, în care au fost prăjiţi hamburgerii respectivi, contribuie semnificativ la efectul lor nociv.

Deci, într‑adevăr, hamburgerii de fast‑food nu sunt foarte sănătoşi, în mare parte din cauza grăsimii. Dar nu da vina pe grăsimile saturate, ci pe modul în care a fost produsă şi preparată carnea. (Pe glutenul din chiflă, pe siropul de porumb cu conţinut ridicat de fructoză din condimente şi pe doza monstruoasă de sare.)

Fragment din cartea TOTUL PORNEȘTE DE LA MÂNCARE

  

Reclame

Nu neapărat ceea ce mănînci cauzează diabetul, ci şi ceea ce nu mănînci. Eu nu cred în diete — sunt menite să eşueze pentru că, de obicei, sunt restrictive. Nu ţine dietă; este timp pierdut. Vei slăbi mai mult dacă MODIFICI ceea ce mănînci decît cu DIETA.

PROVOCARE: zahăr alb rafinat şi îndulcitori artificiali, precum aspartamul, zaharina, sucraloza, tagatoza, Truvia.

MODIFICARE:  foloseşte îndulcitori naturali, cum ar fi agavele, melasa, stevia sau zahărul de cocos nerafinat.

***

Diabetul fara medicamentePROVOCARE: făină albă, făină bună la toate, făină cu agent de creştere şi zeci de alte permutări ale făinii albe.

MODIFICARE : făină de orez, migdale, nuci, cocos sau sorg. Dacă vrei o făină de tranziţie înainte de a trece la oricare dintre acestea, începe cu făină de grîu integral 100%, neînălbită, bio, apoi, schimbă pe făină de orez  şi încearcă după aceea tipuri de făină de fructe cu coajă lemnoasă, cum ar fi făina de migdale.

***

PROVOCARE : gustări, de obicei chipsuri de cartofi, care conţin înlocuitori de grăsimi ca Olestra, un ingredient care poate — în timp — să contribuie la boala cardiacă, imunosupresie, cancer şi diabet.

MODIFICARE:  mănîncă gustări care conţin grăsimi naturale, cum ar fi avocado sau nuci. Dacă ai de gînd să mănînci chipsuri, alege‑le pe cele care nu conţin olestra şi, de preferinţă, pe cele care nu conţin nimic în afară de sare de mare şi uleiuri sănătoase (de exemplu, de floarea-soarelui, nu de rapiţă).

***

PROVOCARE: alimente preparate. Dacă vin într‑o cutie preambalată, trebuie să dispară. Citeşte etichetele, pe majoritatea vei vedea o listă de ingrediente care este extraordinar de lungă, cu multe cuvinte imposibil de pronunţat.

MODIFICARE: Scapă de ele! De toate! Înlocuieşte alimentele procesate cu alimente proaspete, bio, inclusiv cu migdale şi nuci, bace şi mere.

***

PROVOCARE: plăcinte şi torturi. (În afară de cazul în care e o petrecere de zi de naştere. Nu vreau să fiu chiar o distrugătoare de petreceri.)

MODIFICARE: Mănîncă mere în loc de plăcintă cu mere şi bace colorate (zmeură, afine, merişoare), ananas, rodie, portocale, kiwi, nucă de cocos, papaya, mango ş.a.m.d. Aş prefera să mănînci fructe FĂRĂ zahăr adăugat, în stare crudă şi pură.

***

PROVOCARE: carne comercială de crescătorie. Aceste animale şi păsări sunt de obicei pline de paraziţi, bacterii, hormoni cauzatori de boli şi alte substanţe chimice. Sunt teribil de maltratate şi hrănite cu porumb şi soia, o alimentaţie nefirească.

MODIFICARE: Mănîncă carne fără hormoni, de fermă, de la animale hrănite cu iarbă, care au dus o viaţă mai naturală înainte de sacrificare. Limitează consumul la maximum trei porţii pe săptămînă. Poţi

să spui că sunt nevrotică, însă, dacă eşti consumator de carne roşie, te‑aş sfătui să mănînci fripturi în loc de hamburgeri. Un singur hamburger poate avea pînă la 1 000 de vaci diferite tocate în el. Hamburgerul făcut din 1000 de animale îţi creşte mult riscul de a ingera microorganisme mortale.


În anii 1950, oamenii care locuiau în zona mediteraneeană, în special în Creta, erau slabi şi nu sufereau aproape deloc de boli cardiace. Cu toate acestea, aproximativ 40% din aportul lor caloric provenea din grăsimi, în primul rând din uleiul de măsline.

Dacă aruncăm o privire asupra alimentaţiei pe care ei o aveau pe atunci, vom observa următorul lucru: cretanii consumau în principal fructe, legume, leguminoase şi puţin peşte. Grăsimile saturate reprezentau mai puţin de 6% din aportul total de grăsimi.

Într-adevăr ei consumau cantităţi mari de ulei de măsline, însă, în rest, alimentaţia lor era excepţional de sănătoasă. Ei lucrau, de asemenea din greu pe câmp, parcurgeau pe jos câte 15 kilometri pe zi, uneori împingând plugul sau folosind alte unelte manuale. Americanii nu au preluat mesajul că trebuie să mănânce multe legume, fructe şi leguminoase şi să facă mult antrenament fizic; ei doar au acceptat că uleiul de măsline este un aliment sănătos.

Fragment din:

Mananca pt. a traiAstăzi, locuitorii Cretei sunt graşi la fel ca noi. Ei încă mănâncă mult ulei de măsline, însă consumul de legume, fructe şi leguminoase a scăzut foarte mult. Carnea, brânzeturile şi peştele sunt noile componente principale ale alimentaţiei, iar nivelul activităţii fizice este extrem de redus. Astăzi afecţiunile cardiace sunt foarte frecvente, iar mai mult de jumătate din populaţia Cretei, adulţi şi copii, este supraponderală.

Chiar şi doi dintre cei mai entuziaşti susţinători ai dietei mediteraneene, epidemiologul Martijn Katan de la Universitatea de Agricultură din Wageningen, Olanda, şi Walter Willett, de la Facultatea de Sănătate Publică din Harvard, admit că acest tip de alimentaţie este potrivit pentru persoanele care au o greutate apropiată de greutatea ideală. Această afirmaţie exclude majoritatea americanilor.

Cum ar putea fi sănătoasă o alimentaţie care are ca punct central un aliment atât de deficitar în substanţe nutritive, dar bogat în grăsimi precum uleiul? Gram cu gram, uleiul de măsline este unul dintre alimentele cu cea mai mare capacitate de a ne îngrăşa şi cu cea mai mare densitate calorică de pe planetă; conţine chiar mai multe calorii pe jumătatea de kilogram decât untul (unt: 3 200 calorii, ulei de măsline: 4 020).

  


Nu am intenţia de a critica actualele dumneavoastră obiceiuri alimentare şi nici stilul dumneavoastră de viaţă, dar vă recomand cu căldură ca, măcar o dată pe zi, să vă verificaţi starea sănătăţii şi să vă gândiţi dacă obiceiurile şi stilul dumneavoastră de viaţă chiar sunt eficiente în menţinerea sănătăţii proprii.

Spun asta pentru că multe produse pe care se pune ştampila „bun pentru dumneavoastră”, conţin de fapt lucruri care fac rău organismului.

Mituri răspândite privind alimentele

  • Mănâncă iaurt în fiecare zi, ca să‑ţi îmbunătăţeşti digestia.
  • Bea lapte în fiecare zi, pentru a evita deficienţa de calciu.
  • Ia‑ţi dozele zilnice de vitamine prin suplimente, nu prin fructe, pentru că fructele conţin o grămadă de carbohidraţi şi de calorii.
  • Abţine‑te de la consumul de carbohidraţi cum ar fi orezul sau pâinea, ca să nu te îngraşi.
  • Încearcă să menţii o alimentaţie bogată în proteine.
  • Asigură‑ţi fluidele bând ceai verde japonez, pentru că e bogat în antioxidanţi.
  • Fierbe apa de la robinet înainte să o bei, ca să înlături orice urmă de clor.

Fragment din:

Enzima miracolAdevărul este că încă nu am întâlnit un om care să consume zilnic iaurt şi, în acelaşi timp, să aibă o bună sănătate intestinală. Mulţi americani beau zilnic lapte şi consumă produse lactate încă din copilărie. Dar mulţi dintre aceşti oameni suferă de osteoporoză, care, de fapt, se presupune ar trebui să fie prevenită de calciul din lapte. Fiind japonez/american şi, în acelaşi timp, şi doctor, tratez câteva luni pe an pacienţi la Tokyo. Şi văd că japonezii care beau cu regularitate ceaiuri bogate în antioxidanţi au aceleaşi probleme neplăcute de stomac. Vorbesc aici inclusiv despre instructori de la casele de ceai, care beau cantităţi mari de ceai verde în cadrul slujbei lor şi care au ceea ce se numeşte gastrită atrofică, boală precursoare a cancerului la stomac.

Amintiţi‑vă ce mi‑au spus cele peste 300.000 de cazuri clinice observate: o persoană cu o funcţie gastrointestinală slabă nu este niciodată cu adevărat sănătoasă. În lumina acestei constatări, de ce sunt considerate bune pentru sănătate nişte lucruri care ne atacă stomacul şi intestinele? În mare parte, pentru că oamenii au tendinţa să se uite la un singur aspect, la un efect al acelui aliment sau al băuturii respective, în loc să analizeze întregul ansamblu.

Să luăm, de exemplu, ceaiul verde. Nu există nicio îndoială că ceaiul verde, care conţine mulţi antioxidanţi, poate omorî bacterii şi are efecte antioxidante pozitive. Drept urmare, s‑a răspândit ideea că dacă bei o grămadă de ceai verde japonez, o să‑ţi prelungeşti viaţa, plus că, probabil, n‑o să faci cancer. Totuşi, eu personal am serioase dubii privind acest mit al antioxidanţilor„. Datele mele clinice dezavuează această credinţă larg răspândită. Examinându‑mi pacienţii, am descoperit că persoanele care beau foarte mult ceai verde au probleme cu stomacul.

Este adevărat că antioxidanţii aflaţi în ceai sunt un tip de polifenol, care împiedică sau neutralizează efectele devastatoare ale radicalilor liberi. Totuşi, atunci când mai mulţi dintre aceşti antioxidanţi sunt reuniţi, ei devin o substanţă numită tanin. Taninul este responsabil pentru aroma astringentă a unor plante şi fructe. De pildă, „amăreala” din numele curmalelor amare japoneze vine de la tanin. Taninul se oxidează cu uşurinţă, în funcţie de cât de mult a fost expus la oxigen sau la apă, devenind astfel rapid acid tanic. Mai mult, acidul tanic are capacitatea de a coagula proteinele. Teoria mea este că ceaiul care conţine acid tanic are un efect negativ asupra mucoasei stomacale – acea membrană de mucus care căptuşeşte stomacul – iar persoana în chestiune va dezvolta boli la stomac, cum ar fi ulcerul.

Dacă e să ţinem cont de efectele cumulate ale acidului tanic, ale substanţelor chimice agricole reziduale şi ale cafeinei, veţi înţelege de ce recomand cu tărie să bem apă chioară în locul ceaiului. Pentru băutorii de ceai care nu se pot abţine de la consumul lui, recomand frunzele de ceai crescute organic; beţi ceaiul după masă, nu pe stomacul gol, ca să evitaţi solicitarea exagerată a mucoasei gastrice, şi nu beţi mai mult de 2‑3 căni pe zi.

Mulţi oameni sunt induşi în eroare de concepţii greşite, dar răspândite, privind sănătatea lor, pentru că medicina de azi nu priveşte corpul uman ca pe un întreg. Timp de mulţi ani, doctorii s‑au tot specializat, abordând şi tratând o singură parte a corpului. Astfel, nu mai vedem pădurea, din cauza copacilor. În organismul uman, toate părţile sunt interconectate. Faptul că o componentă a unui aliment este benefică pentru o anumită parte a corpului nu înseamnă că este bună pentru întregul corp. Când alegem un aliment sau o băutură, trebuie să privim tabloul de ansamblu. Nu poţi decide dacă un aliment este bun sau rău, pur şi simplu, luând în consideraţie un singur ingredient din el.

 

%d blogeri au apreciat asta: