TOP 10 – CĂRŢI MOTIVAŢIONALE

Cele mai bune cărţi motivaţionale.

În orice librărie intri, rafturile librăriilor sunt încărcate cu fel de fel cărţi motivaţionale, care de care mai colorate şi mai promiţătoare. Cum atingi extazul în 7 paşi, cum să fii mai persuasiv decât Houdini şi mai asertiv decât un general de armată – toate acestea sună bine, dar adevărul e că nu e chiar aşa de simplu să te schimbi peste noapte.

Sfat pentru a alege o carte de ”self-help”: preferaţi autorii care nu vă fac cu ochiul şi nu vă vând soluţii miraculoase, verificaţi-le (din textul de pe copertă) experienţa profesională şi răsfoiţi cartea, pentru a vedea dacă prezintă suficiente cazuri din propria practică şi dacă vor să vă vândă soluţii miraculoase sau vă avertizează că vă aşteaptă un drum deloc uşor. Acestea sunt şi criteriile după care am ales cele 10 cărţi de mai jos (din colecţia de ”Psihologie practică” a Editurii Trei), volume folositoare în dragoste, în parentaj sau la locul de muncă.

1. Cartea gesturilor

A devenit repede un bestseller, nu doar pentru că te învaţă cum să-i ”ghiceşti” pe ceilalţi din gesturile şi fâstâcelile lor, dar şi pentru că oferă explicaţii psihologice lămuritoare şi punctează limitele oricărei interpretări a limbajului nonverbal. Autorul, Peter Collett, este profesor la Oxford de psihologie socială şi a colaborat nu o dată cu televiziunile britanice, pentru a descifra gesturile politicienilor.

2. Arta de a citi gândurile

Vine oarecum pe aceeaşi linie, doar că suedezul Henrik Fexeus, psiholog specializat în programare neuro-lingvistică, te învaţă mai curând cum să-ţi utilizezi propriul limbaj nonverbal (ton, postură, expresie facială) pentru a fi mai convingător în dialogurile tale cu partenerul sau cu şeful de la serviciu. Unul dintre capitole va interesa cu siguranţă tinerii în căutare de aventuri amoroase. Se cheamă ”Arta agăţatului inconştient”…

3. Reţete de jocuri

Este mai mult decât pare. Nu e o listă cu jocuri de copii, ci o hartă de psihologie a copilului pusă la îndemâna părinţilor de psihoterapeutul american Lawrence J. Cohen. Prin joc (de la aruncatul copilului în aer până la jocul stând aşezat pe podea) şi mai ales prin crearea de scenarii, părintele îşi poate cunoaşte copilul mai bine, îi poate afla mai uşor grijile şi anxietăţile şi îl poate ajuta chiar (printr-un joc cu păpuşi sau figurine, de pildă) să găsească cele mai bune căi pentru a depăşi dificultăţile din viaţa de la grădiniţă ori problemele legate de frica de monştri sau de greutate în exprimarea emoţiile.

4. Părintele eficient

Nominalizat în mai multe rânduri la Premiul Nobel pentru Pace, Thomas Gordon are meritul de a fi preluat tehnici folosite în cabinetul psihoterapeutic, adaptându-le la relaţia părinte-copil. ”Oglindirea” sau ”ascultarea activă” sunt două exemple de procedee pornite din munca terapeutică, dar utilizabile foarte bine în dialogurile cu un copil care fie e prea mofturos, fie e prea interiorizat şi nu ştie cum să-şi spună păsul. Miza cărţii este de a găsi calea către o negociere ”reciproc avantajoasă” între cei mari şi odraselele lor.

5. Exerciţii de meditaţie pentru depăşirea depresiei

O mână de psihologi anglofoni (din SUA, dar şi din Anglia sau Canada) au testat eficienţa tehnicilor corporale orientale (zen-budiste, în speţă) pentru persoanele cu depresie şi au ales ce era cu adevărat folositor pentru pacienţii lor. Sigur, meditaţia (mindfulness) nu te face bine peste noapte şi nici nu e o tehnică de sine stătătoare. E un adjuvant al psihoterapiei şi, realizată constant şi corect, meditaţia dă realmente rezultate, arată cei patru autori ai cărţii (Williams, Teasdale, Segal, Kabat-Zinn). Nu vei afla cum să te ”integrezi în absolut”, ci cum să îţi uşurezi apăsările sufleteşti ,aplicând nişte tehnici orientale străvechi validate însă ştiinţific şi adaptate recent pentru stilul de viaţă occidental.

6. Imperfecţi, liberi şi fericiţi

Câţi autori de cărţi de autoajutorare credeţi că vor cita şi vor folosi reflecţiile lui Cioran. Extrem de puţini! În ciuda etichetei de „nihilism” date eseisticii filosofului român, psihiatrul francez Christophe Andre îl citează adesea pe Cioran în volumele sale motivaţionale. Asumare negativului şi a imperfecţiunii noastre, acceptarea minusurilor şi folosirea cum grano salis a ”gândirii pozitive” fac parte dintr-o strategie de viaţă sănătoasă pentru minte şi inimă, crede psihoterapeutul parizian. Printre întrebările la care răspunde această carte sunt: Cum scăpăm de teama de eşec? Până unde ne putem umili? sau Cum să evităm competiţiile inutile?

7. Minciunile adulţilor

Sper că n-aţi pierdut excelentul serial de televiziune Lie to Me – Psihologia minciunii. Eroul filmului, profilerul interpretat de Tim Roth, ghiceşte minciunile celor mai versatili vorbitori, analizându-le cu atenţie ”microexpresiile”, adică gesturile pe care le facem automat când simţim atracţie, repulsie, furie, teamă etc. Tot serialul se bazează pe ideile psihologului american Paul Ekman, consilierul de specialitate pentru scenariu, dar şi autorul cărţii de faţă. Citiţi-o şi veţi deveni un poligraf în carne şi oase!

Citeşte întregul top realizat de Victor Popescu pentru ziarul Adevarul

Anina Ciuciu în presa românească: despre rușinea și mândria de a fi rrom

Anul trecut, a scris o carte, „Mândră să fiu rromă“, pe care se temea să o publice. Îi era, în continuare, ruşine de povestea ei.

Apoi, şi-a amintit că multe persoane – nu numai rromi, ci şi români – trăiesc în sărăcie şi nu pot merge la şcoală. Pe ei vrea să îi încurajeze. Cartea, scrisă direct în franceză, a apărut la Paris, la Editura City Editions, în 2013, pentru ca apoi să fie tradusă şi în română. Publicat de Editura Pandora M, volumul a fost lansat de curând şi la Bucureşti, scrie Medeea Stan în prefața largului interviu luat pentru ziarul Adevărul.

Anina Ciuciu (foto: Medeea Stan/Adevărul)

Acceptată la Sorbona, pentru un masterat în drept, Anina Ciuciu povestește cum părinții (dar și bunicii ei) au trebuit să-și ascundă tot timpul originea etnică. Știau ei ce știau, pentru că atunci când secretul a fost dat la iveală, și-au pierdut slujbele, povestește autoarea pentru Adevărul:

Părinţii ne-au povestit, mie şi surorilor mele, că şi ei au fost nevoiţi să se ascundă. Când s-a aflat că sunt rromi, şi-au pierdut slujbele. Tata lucra la un magazin de piese auto. Era contabil. Nu ştim exact ce s-a întâmplat. Într-o zi a fost concediat. Nu mai aveau nevoie de el. Mama, la fel. Avea o slujbă la spitalul din Craiova. Colegii au aflat că e rromă şi a fost dată afară.

Acum, la 24 de ani, Anina Ciuciu poate spune că și-a împlinit visul (și l-a împlinit și pe cel al părinților). Dar până să ajungă să studieze la Paris, a parcurs, alături de ai săi, un lung ocol prin Italia și apoi prin Franța, trăind adesea cu teama că va fi expulzată și fiind chiar nevoită să cerșească, așa cum povestește în interviul de pe site-ul HotNews:

În Italia n-am avut nicio autorizație de ședere, nu aveam niciun document, nu era posibil nici să te gândești la o muncă pentru că nu aveai dreptul la așa ceva si eram totdeauna în pericol de expulzare, pentru ca nu aveam dreptul de ședere pe teritoriu. Singura soluție de a supraviețui era cerșitul și când nu ai de ales, pentru a supraviețui… Nu pot să descriu, este ceva foarte greu, este ceva foarte jignitor, este o umilință foarte grea, de care chiar și astăzi nu îmi face plăcere să vorbesc și încă este o durere.

Despre povestea vieții sale, masteranda sorbonardă a relatat și în fața camerelor de la Digi24 TV, amintind despre bogăția ei spirituală („am triplă identitate: sunt romă, româncă şi franţuzoaică”), dar și despre faptul că suspiciunile față de rromi sunt la fel de vădite și în România, și în Franța. Iar cartea ei se dorește a fi și un răpsuns la toate aceste clișee negative, mai ales că există destule exemple de etnici rromi care au reușit foarte bine în viață:

„Am vrut să reacţionez scriind această carte şi să dau o imagine care se apropie mai mult de realitate (…) Sunt foarte mulţi ca mine care au reuşit. E foarte dăunător pentru comunitate, pentru că nu se vorbește decât de exemple negative”, spune Anina în interesantul interviu luat de Luca Niculescu.

      

EL James, prima în topul celor mai bine plătiți scriitori din lume

E.L. James, autoarea trilogiei erotice „Fifty Shades of Grey“, ocupă primul loc în topul Forbes al celor mai bine plătiţi scriitori din lume, cu venituri de 95 de milioane de dolari, obţinute în decursul ultimului an.

Romanciera britanică E.L. James l-a detronat pe scriitorul James Patterson, care a ocupat prima poziţie în acest top în ultimii trei ani. Clubul celor mai bine vânduţi scriitori este unul exclusivist, iar mulţi dintre membrii săi se menţin în top de zeci de ani. Printre aceştia se numără Danielle Steel, care în acest an ocupă locul cinci, şi Stephen King, aflat cu cinci poziţii mai în spate.

Trilogia „Fifty Shades of Grey“ a devenit într-o perioadă scurtă un adevărat fenomen editorial. Romanele, ironizate de unii, adulate de alţii, au fost catalogate drept „mummy porn“, un gen literar destinat menajerelor în vârstă de până la 50 de ani, aflate în căutarea erotismului şi a unei soluţii practice de a-şi condimenta căsniciile.

 

 

  

În România, trilogia a fost publicată de către Editura Trei, iar directorul editorial Magdalena Mărculescu a declarat pentru „Adevărul“ că volumele s-au bucurat de un mare succes şi pe piaţa noastră:

„Din punct de vedere comercial, trilogia «50 de Umbre ale lui Grey» a dominat vânzările Editurii Trei în perioada ultimului an. Succesul acestei serii se explică în primă instanţă prin popularitatea de care ea se bucură deja în cadrul comunităţilor de cititori online din străinătate şi din ţară, înainte de apariţia cărţii în format tipărit. Aceste grupuri de cititori sunt foarte active şi au puterea de a lansa un titlu în foarte scurt timp. Au urmat apoi două elemente care au acţionat concomitent: vânzările mari pe amazon.com, review-urile care sunt vizibile în orice moment oricui accesează această imensă librărie online şi faptul că a apărut traducerea românească. România (prin Editura Trei) a fost printre primele ţări care au publicat primul volum („Cincizeci de umbre ale lui Grey“), urmat la interval de câteva luni de celelalte două“.

Studiourile Universal Pictures au cumpărat drepturile de ecranizare contra sumei de cinci milioane de dolari, iar filmul urmează să fie lansat pe 1 august 2014. Printre numele luate în considerare pentru rolul Anastasiei Steele se află Lauren Watson, Emma Watson, Shailene Woodley și Felicity Jones, potrivit zvonurilor citate de imdb.com.

Sursă: Adevărul

Ce invenție ne lipsește astăzi?

Autorul unei trilogii SF despre timp, moarte, marţieni şi viitor, scriitorul Félix J. Palma, vorbeşte într-un interviu pentru Adevărul despre cum va arăta lumea peste 20 de ani.

  

Iată două dintre răspunsurile autorului spaniol:

   

De ce vă temeţi cel mai mult când vine vorba de viitor?

De o societate din ce în ce mai dezumanizată.

  

Păstrând convenţia fanteziei, care este o invenţie care ne lipseşte astăzi?

O maşină de călătorit în timp. (Râde) Deşi ar fi, în acelaşi timp, foarte periculoasă. Brusc, toată lumea ar dori să-şi schimbe viaţa. Din ce m-am doumentat, chiar şi în trecut, deduc că, teoretic, a călători în timp este posibil. Dar Universului îi lipsesc nişte legi pentru a putea face posibilă treaba asta în sens practic. Dacă s-ar putea vreodată călători în timp va trebui să găsim o formulă prin care să putem proteja trecutul. Dar mai daţi-mi o zi să mă gândesc la ce invenţie ar fi necesară! (Râde) Am convingerea că ce se va inventa va fi surprinzător, pentru că nimeni nu şi-a imaginat Internetul într-un roman SF. Sigur, existau maşini zburătoare, roboţi, dar nu lucruri care să aibă o putere atât de mare de a schimba societatea. Nimeni nu şi-a imaginat asta. Am pornit de la un email şi am ajuns la bloguri şi reţele sociale care se dezvoltă cu o viteză uluitoare. Şi cred că viitorul se va apropia de nanotehnologie. Vom avea în corp cipuri care să ne vindece de boli.

 

Editura Trei a tradus primele două volume din trilogia lui Félix J. Palma:

Harta cerului 

Harta timpului

   

Copiii, ca obiecte sexuale

„Jurnalul albastru“ este un roman inspirat din realitate, despre prostituţia infantilă din oraşele indiene. Medicul american James Levine a fost atât de impresionat de situaţia fetiţelor obligate să se prostitueze, pe care le-a cunoscut în Mumbai, încât s-a decis să spună povestea lor, notează criticul și scriitorul Cezar Paul-Bădescu în cotidianul Adevărul.

James Levine nu este scriitor profesionist, dar i-a venit ideea acestui roman pe când intervieva copiii străzii din Mumbai, în cadrul unei cercetări medicale realizate în cartierele rău-famate din metropola indiană. (…)

„Mă cheamă Batuk. Sunt o fată de 15 ani, iar cuibuşorul meu se află în Strada Mare din Mumbai. Sunt aici de şase ani şi am fost dăruită cu frumuseţe şi cu un creion. Frumuseţea mea vine din interior, iar creionul, de după urechea lui Mamaki Briila, care este şefa mea. Am văzut cum a căzut creionul de după urechea lui Mamaki în urmă cu două nopţi. Tocmai gătisem o prăjitură, iar ea a dat buzna în cuibuşorul meu cu un zâmbet enorm, s-a aplecat spre mine, m-a ciupit de obraz şi m-a sărutat pe creştet.”

Aşa începe romanul „Jurnalul albastru”, care spune, la persoana întâi, povestea lui Batuk, o fată vândută de mică traficanţilor de carne vie şi forţată să se prostitueze.

„Cel mai important este că fără Batuk, fata în sari roz, cu bordură în culorile curcubeului, n-aş fi avut ce povesti”, scrie James Levine, în cuvântul autorului, în care mulţumeşte organismelor umanitare (în principal, din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite) care i-au susţinut cercetarea din India.

Medicul american a cunoscut-o pe sărmana Batuk pe Strada Cuştilor din Mumbai, unde copiii se prostituează, închişi în spaţii mici, expuse publicului doritor de servicii sexuale, Levine a fost impresionat de imaginea unei fetiţe care stătea în faţa cuştii sale şi scria într-un jurnal.

„Pe Batuk o văd mai degrabă ca întruchiparea Inocenţei, dintr-un tablou celebru al lui Rubens. E o victimă şi protestează prin scris”,

declara James Levine într-un interviu.

De fapt, statutul de victimă şi protestul prin scris sunt evidente numai pentru noi, cititorii. Pentru Batuk, condiţiile în care trăieşte şi prostituţia sunt lucruri pe care le-a integrat deja în existenţa ei şi, neavând termen de comparaţie, le consideră fireşti. Cuşca în care-şi duce existenţa este numită de ea, în jurnal, „cuibuşorul meu”, iar serviciile sexuale pe care trebuie să le presteze sunt traduse în limbajul ei, copilăresc, prin expresia „a face prăjituri”. (…)

Citește întreaga recenzie în ziarul Adevărul.

Ce învață cei mici din certurile celor mari

Se vede că se apropie 1 iunie, căci plouă cu articole despre psihologia copilului. Iată un fragment dintr-un documentar publicat azi în ”Adevărul”, material intitulat ”Absenţa părinţilor lasă urme toată viaţa” (singura mea rezervă față de tipul acesta de materiale este că uneori au ca efect o culpabilizare păguboasă a părinților care simt că și-au neglijat copilul):

***

Cercetările recente arată o tendinţă îngrijorătoare: tot mai mulţi copii sunt lăsaţi în grija televizorului, internetului sau sunt crescuţi cu bone. Aşa se explică fenomenul de creştere a cazurilor de tulburări emoţionale în rândul copiilor, spun specialiştii.

Anxietatea, manifestată inclusiv prin enurezis (urinări necontrolate noaptea), atacurile de panică, lipsa poftei de mâncare, depresia care poate apărea şi la copiii foarte mici, dependenţa exagerată manifestată prin refuzul de a merge la grădiniţă şi la şcoală şi violenţa sunt efectele unor greşeli ale părinţilor în relaţia cu cei mici.

Dar, mai mult decât atât, toate aceste tulburări de comportament la care se adaugă, după etapa adolescenţei,  promiscuitatea sexuală, dependenţa de jocuri de noroc sau de substanţe, tulburările alimentare şi prostul management al stresului pot fi consecinţe ale unor tulburări de personalitate necorectate ce se transformă în boli nervoase în viaţa de adult.

Relaţia cu părinţii, crucială

Potrivit „teoriei ataşamentului„, susţinută de psihiatrul John Bowlby, eşecul adulţilor de a interacţiona firesc, de a se integra social şi de a dezvolta relaţii durabile de cuplu la maturitate se explică prin greşelile părinţilor acestor persoane în a-şi exprima afecţiunea.

Mai exact, potrivit lui Bowlby, unii părinţi nu reuşesc să răspundă nevoilor de securitate ale celor mici, iar acest lucru devine un factor de risc şi, în unele cazuri, chiar factorul declanşator al unor tulburări de personalitate. Psihologul descrie ataşamentul drept procesul prin care copilul devine legat emoţional de membrii familiei sale, de obicei în această ordine: de mama, de tata şi de fraţi. 

Cu alte cuvinte, educaţia şi afectivitatea familiei în relaţia cu copiii previne tulburările de comportament, în cazul în care acestea nu sunt cauzate de boli psihice ereditare sau de afectări neurologice precum ADHD-ul sau autismul, care se pot atenua la rândul lor, tot prin tehnici speciale de educare.

Fii un exemplu bun!

Părinţii, fraţii, bunicii şi alte persoane cu care copilul intră în contact în primii ani de viaţă devin modelele celui mic, „programat” să-i imite pe ceilalţi pentru a învăţa strategii de supravieţuire. El nu are capacitatea de a discerne dacă ceea ce imită este frumos sau urât, prin urmare, dacă modelele sale au un comportament greşit, devine o victimă fără apărare.

Violenţa din cadrul familiei, neglijenţa în relaţiile interpersonale dintre mamă şi tată sau tensiunile dintre cei doi se traduc prin comportamentul violent  al copilului, care va imita atât gesturile, cât şi limbajul celor din familie.

Evitaţi certurile în faţa copiilor!

Imprevizibile sau nu, necesare sau nu, certurile dintre părinţi ar trebui să se desfăşoare departe de ochii şi de urechile copiilor. Altfel, cei mici pot deveni anxioşi fiindcă îşi simt familia ameninţată.

Dar există şi teorii care susţin că, în cazul în care părinţii nu folosesc injurii şi nu-şi  lezează în niciun fel demnitatea, disputa dintre ei poate fi o experienţă necesară celor mici.

Mai exact, potrivit psihiatrului pediatru Aldo Naouri, în volumul „Cum să ne educăm copiii”, apărut la Editura Trei, asistând la disputele părinţilor, copiii înţeleg faptul că aceeaşi situaţie poate fi percepută din unghiuri diferite şi că nu există un adevăr absolut valabil pentru toată lumea, ci adevăruri subiective.

Citește în ”Adevărul” continuarea documentarului semnat de Livia Roșca.