Tag Archive: accident



MincinosiiPovestea mea incepe inainte de accident. In iunie, in vara in care am implinit cincisprezece ani, tata a fugit cu o femeie pe care o iubea mai mult decat pe noi.

Tata era profesor de istorie militara, cu un relativ succes. Pe vremea aceea il adoram. Purta sacouri din tweed. Era numai piele si os. Bea ceai cu lapte. Ii placeau jocurile de societate si ma lasa sa castig, ii placeau barcile si ma invasase sa merg cu caiacul, ii placeau bicicletele, cartile si muzeele de arta.

In luna aceea de iunie, vara in care implineam cincisprezece ani, tati ne-a anuntat ca pleaca, lucru pe care l-a si facut doua zile mai tarziu.

I-a spus mamei mele ca el nu este un Sinclair si se saturase sa incerce sa devina unul. Nu putea sa zambeasca, nu putea sa minta, nu putea face parte din familia aceea minunata, traind in casele acelea minunate. Nu putea. Pur si simplu nu putea. Si nici nu voia.

Deja angajase un camion care sa-i mute lucrurile. Isi inchiriase si o casa. Tata si-a dus o ultima valiza pe bancheta din spate a Mercedesului (ii lasa lui mami doar Saabul) si a pornit motorul.

Apoi a scos un pistol si m-a impuscat in piept. Stateam pe peluza si am cazut lata. Gaura facuta de glont s-a deschis larg si inima mi s-a rostogolit din cusca coastelor pe un pat de flori. Sangele imi tasnea ritmic din rana deschisa,

apoi din ochi,

din urechi,

pe gura.

Avea gustul sarii si al ratarii. Rusinea de-a nu fi iubita, de un rosu stralucitor, imbibase iarba din fasa casei, caramizile de pe poteca, treptele spre veranda. Inima imi salta spasmodic, ca un pastrav, in stratul de bujori. Mami s-a rastit la mine sa-mi tin firea.

In clipa asta vreau sa te porti normal, mi-a zis. In clipa asta, mi-a zis.


La vreo zece pasi mai incolo zacea o bucata din carlinga, in mijlocul cablurilor si carcaselor unor fotolii pietrificate in zapada.

Pamantul era acoperit de resturi, majoritatea fiind niste fragmente de metal smulse si remodelate din cauza violentei impactului. Roata din fata a trenului de aterizare se itea verticala pe varful unei mici ridicaturi. O bucata de portiera pe care se mai zareau inca niste inscriptii era incatusata in bolta de gheata, la cativa metri deasupra pamantului.

Partea din fata a avionului Kanchenjunga  era acolo, intepenita in acest mormant in care muntele o ingropase. Suzie se apropie incet, incantata si totodata ingrozita de ceea ce descoperise.

— In sfarsit, iata-te, murmura ea. Cat de mult am sperat la clipa aceasta!

Suzie se reculese in liniste in fata carcasei avionului.

(…)

Mai puternicDecenii la rand, ghetarul Bossons scuipase motoarele avionului Kanchenjunga, rotile din spate ale trenului de aterizare si lucruri care apartinusera pasagerilor. Potrivit raportului intocmit dupa accident, pe care Suzie il stia pe dinafara, cockpitul, ca si compartimentul clasei intai, nu fusese descoperit. Unii dintre anchetatori dedusesera ca fusese pulverizat in momenul impactului, altii, ca se prabusise, probabil, intr-o crevasa, asemenea unei corabii ce dispare in abis. Descoperirea lui Suzie le dadea dreptate celor din urma.

Fragment din:

In jurul ei, sase schelete pe care gheata le pietrificase pareau niste mumii in vesmintele lor gaurite. Suzie ingenunche in mijlocul acestui tablou sinistru, contempland vietile acestea distruse din pricina unor metri, a unor secunde in plus. Potrivit raportului de expertiza, daca pilotul ar fi inteles, un minut mai devreme, ca pozitia era gresita, ar fi putut sa redreseze aparatul si sa treaca peste varf. Dar, in dimineata zilei de 24 ianuarie 1966, o suta unsprezece persoane pierisera, iar ramasitele pamantesti a sase dintre ele se aflau in fata lui Suzie. Patrunsese in carlinga, cand Shamir se ivi in spatele ei.

— N-ar trebui sa faci asta, ii spuse el calm. Ce cauti?

— Ce-mi apartine. Daca una dintre rudele tale ar zace aici, n-ai fi fericit sa ti se inapoieze ceva ce i-a apartinut?

— Unul dintre pasageri ti-era ruda?

— E o poveste lunga. Iti promit ca am sa-ti spun totul cand o sa iesim de-aici.

— De ce n-ai facut-o inainte?

— Pentru ca n-ai fi vrut sa vii cu mine, ii zise Suzie apropiindu-se de un schelet.

Parea sa fie al unei femei. Avea bratele intinse in fata, ca intr-un act de ultima rezistenta inainte de a primi moartea in plin. La inelarul mainii drepte purta o verigheta arsa, iar la picioarele ei se afla, prinsa intre doua bare de fier indoite, o mica geanta de voiaj topita in intregime.

— Cine ai fost? sopti Suzie punandu-se in genunchi. Aveai un sot si copii care te asteptau?

Shamir se apropie cu inima stransa si ingenunche la randul lui.

— Nu pune mana pe nimic, ii spuse el. Aceste obiecte nu ne apartin.

Suzie se intoarse spre ramasitele unui alt pasager. O servieta din metal ii era legata de incheietura mainii cu un lant si niste catuse. O lumina cu lanterna. O inscriptie in hindi gravata pe capac era inca vizibila.

— Ce inseamna? intreba Suzie.

— Nu stiu ce sa-ti spun, totul e aproape sters.

— Nu recunosti nici macar un cuvant?

Shamir se apropie de servieta.

— Pe proprietar il chema Adesh, dar nu reusesc sa-i citesc si numele de familie. Cred ca era un diplomat. Scrie aici. „Servicii diplomatice — Nu deschideti.“

Suzie nu spuse nimic. Ridica usor incheietura si o desprinse brusc de restul scheletului. Apoi inlatura catusele si lua servieta.

— Esti nebuna de legat! exclama Shamir, uluit.

— Documentele pe care le contine au, poate, o valoare istorica, replica Suzie, impasibila.

   


Grupările sau înserierile de hazarduri par, cel puțin pentru înțelegerea noastră de astăzi, absurde și, pe deasupra, situate în întregime în sfera accidentului.

Fragment din:

Dinamica inconstientuluiExistă firește și cazuri al căror caracter ”întâmplător” ar putea da naștere la îndoieli.

Spre a da un exemplu din multe altele, iată ce caz mi-am notat pe 1 aprilie 1949:

  • Azi e vineri. La masa de prânz avem pește.
  • Cineva amintește în trecere de obiceiul „peștelui de aprilie“ (1).
  • În cursul dimineții mi-am notat inscripția: „Est homo totus medius piscis ab imo.“ (2)
  • După-amiază o fostă pacientă, pe care n-am mai văzut-o de luni de zile, îmi arată câteva imagini extrem de expresive cu pești, pe care le-a pictat între timp.
  • Seara mi se arată o broderie care reprezintă monștri marini semănând cu niște pești. Pe 2 aprilie, în cursul dimineții, o fostă pacientă pe care n-am mai văzut-o de mulți ani îmi povestește că a avut un vis în care, stând la marginea unui lac, a văzut un pește mare care înota direct spre ea și care a „acostat“, ca să zic așa, la picioarele ei.
  • În această perioadă mă ocup de o cercetare privind simbolul istoric al peștelui. Doar o singură persoană din cele care intră aici în discuție știe despre asta.

În acest caz e la îndemână bănuiala că e vorba de o coincidență semnificativă, de o legătură acauzală. Trebuie să mărturisesc că această acumulare m-a impresionat. Avea pentru mine un anume caracter numinos. După cum se știe, în astfel de împrejurări ne place să spunem: „Dar asta nu poate să fie doar un simplu hazard“, și nu ne dăm seama ce spunem cu asta.

––

(1) În germ. Aprilfisch sau Aprilscherz (gluma de aprilie) se referă la obiceiul păcălelilor de 1 aprilie. (N.t.)

(2) Omul total este pește de la brâu în jos.

  

%d blogeri au apreciat: