Tag Archive: abuz



Iluzia iubiriiDependenţa extremă de ceilalţi este cauzată de lipsa amintirilor liniştitoare introiectate.

Acei copii mai puţin norocoşi care au părinţi care îi abuzează sau îi abandonează nu au destule amintiri legate de modul în care au fost calmaţi sau mângâiaţi în timpul copilăriei lor. De aceea, ajunşi adulţi, ei nu se pot calma singuri atunci când sunt stresaţi. De fapt, atunci când se întorc spre ei înşişi, tot ceea ce trăiesc este un vid care se transformă într‑o anxietate şi mai mare. Aşadar, aceşti indivizi trebuie să se bazeze pe alte persoane şi nu pe ei înşişi pentru a se calma.

Fragment din:

Această incapacitate de a se linişti pune într‑o mai mare dificultate persoanele cu tulburări de caracter care au un pattern independent, decât pe cele care au un pattern dependent. De aceea, aceasta reprezintă o problemă mai curând pentru indivizii care abuzează decât pentru victimele abuzului şi este unul dintre motivele pentru care bărbaţii care îşi bat partenerele sunt atât de dependenţi de femeile pe care le abuzează. Ei sunt absolut dependenţi de partenerele lor pentru a‑şi regla senzaţia internă de calm, iar fără partenerele lor ei se simt abandonaţi şi la cheremul haosului lor intern. (…)

Nu este ceva neobişnuit pentru pacienţii cu tulburare de caracter să‑şi exprime sexualitatea ca şi cum ar fi singura formă de apropiere existentă pentru el. De exemplu, unul dintre foştii mei pacienţi îi cerea soţiei sale sa aibă contact sexual cu el în fiecare seară. Atunci când ea îl refuza, el era nemulţumit, comenta şi intrau într‑o tiradă ostilă până când ea ceda. Dacă se întâmpla ca ea să reuşească să se sustragă, atunci el o suna la serviciu şi o obliga să‑i promită că vor avea contact sexual în acea noapte. Fără actul sexual zilnic, sentimentele lui de abandon l‑ar fi copleşit şi ar fi simţit o panică interioară.

Trecutul său era atât de sărăcăcios, încât contactul fizic era singurul mod în care el se simţea „aproape“ de soţia‑mamă, aşa cum care era aceasta simbolizată. Sexualitatea sa era motivată de lipsa unui obiect internalizat care să ofere liniştire, iar dependenţa de soţia sa care regla tensiunea lumii sale interne era aproape totală.

 


Un terapeut olandez practică lupte greco-romane cu pacientele sale într-un cabinet din Amsterdamul celui de-al doilea război mondial. Jung se întâlnește în secret cu una dintre pacientele sale, care ulterior îi va fi și secretară (celebrul caz Sabina Spielrein).

Perls, fondatorul Gestalt-terapiei, încurajează o pacientă să se vindece apelând la mai puțin obișnuitul sex în grup, iar Ferenczi se căsătorește cu o pacientă, pentru ca mai apoi să i se aprindă călcâiele și după fiica acesteia. Un psihiatru psihopat din SUA crede ca sămânța sa este sacră și ajunge să violeze pacientele clinicii.

Jung și Spielrein în biopicul ”Prendimi l’anima” (sursă: iainglen.com)

 

Mai vreți cazuri? Găsiți cu duiumul în noul volum Ora de intimitate, scris într-un stil captivant de Susan Baur, psiholog clinician în statul New England din S.U.A. Scenele fierbinți nu lipsesc, mai cu seamă datorită jurnalelor ”victimelor”, citatele pe larg în prima parte a cărții.

Iată ce scria în 1939, Etty Hillesum despre psihanalistul ei olandez Julius Spier, de care s-a îndrăgostit în timpul unor lupte ”terapeutice” corp la corp:

A doua oară când ne-am luptat corp la corp, lucrurile au fost însă mult diferite. De data aceasta, s-a arătat şi el aţâţat. Şi, la un moment dat, când pentru câteva clipe s-a întins gemând peste mine şi a făcut cea mai veche mişcare convulsivă de când lumea, în sinea mea s-a ridicat cel mai josnic gând cu putinţă, ca o miasmă dintr-o mlaştină: „Ciudat mod mai ai de-a trata pacienţii, din câte văd, şi pe lângă că-ţi faci mendrele, mai eşti şi plătit pentru asta, chiar dacă o nimica toată”.

Meritul cărții nu stă însă în bogăția de cazuri ”fierbinți” și nici în descrierile, e drept, picante. Inteligența autoarei vine din poziția ei extrem de nuanțată în privința relațiilor erotice terapeut-clientă (statistic, cazurile de relații fierbinți terapeută-client sunt extrem de rare).

Sigur că nu îmbrățișează dezmățul declanșat în anii ‘70 în California grupurilor ”terapeutice” bazate pe sex, abuz, supunere față de terapeutul-guru. Dar nici nu se arată prea încântată față de actualele reglementări, exagerat de stricte, care impun în cabinet o relația strict contractuală, rece și rezervată. Terapeuții (mai nou terapeutele, în urma procentului tot mai mare de femei-psiholog) trebuie să lucreze și cu mintea, și cu inima, dovedind o dragoste și o grijă vecină, dupa caz, cu cea părintească, fraternă sau, de ce nu, cu cea romantic-cavalerească, spune Baur:

O formă sau alta de dragoste este necesară în terapia pe termen lung. Relația doctor-pacient are multe elemente în comun cu tradiția occidentală a iubirii romantice sau a dragostei cavalerești, în accepția moravurilor din Franța medievală [o iubire inhibată, nepusă în act]. Apoi travaliul relației doctor-pacient, dar și al iubirii are ca efect crearea unor persoane individualizate. Dragostea este forța modelatoare și formatoare care creează și apoi întreține ceea ce noi numim indivizi.

%d blogeri au apreciat: