Category: Cărți cu tâlc



Natura umanaÎntr‑o psihanaliză, tratamentul începe în momentul în care este făcută prima interpretare care conștientizează un anumit element din materialul prezentat, care era capabil de prezentare, și cu toate acestea încă nu era complet acceptat de către pacient.

De exemplu, un băiețel de trei ani ia trei cărămizi și face un tunel, iar apoi ia două trenuri și le face să se ciocnească în tunel; interpretare: înăuntrul tău oamenii se întâlnesc, și tu îi (con)ții și îi faci să se lovească sau îi menții la distanță; îmi spui despre mama și tatăl tău și despre modul în care se iubesc sau se ceartă și tu pari dat complet la o parte. (Băiețelului i s‑a declanșat un atac acut de astm atunci când a lovit trenurile între ele, iar interpretarea, oferită în acest caz la trei minute de la începutul analizei, a calmat imediat atacul de astm.)

Odată ce am făcut această interpretare, tratamentul a început și tot materialul ulterior a fost influențat de faptul că eu am intrat în viața băiețelului ca o ființă umană care poate exprima lucrurile în cuvinte, care se poate descurca în mod obiectiv cu situația care este plină de sentimente, care poate tolera un conflict și care poate înțelege ce este gata în pacient să devină conștient și deci acceptabil ca fenomen al sinelui.

În acest caz particular, dacă nu s‑ar fi făcut interpretarea, copilul ar fi mers acasă cu atacul de astm, iar tratamentul ar fi eșuat de la început.

Fragment din Natura umană de D.W. Winnicott

    


La terapie in fustitaO adolescentă obeză şi nespălată stă pe un scaun în sala de aşteptare.

Părul ei negru şi des îi cade în şuviţe soioase. Hainele ei sunt vădit neasortate. Felul cum arată vorbeşte în numele ei — și exhibă sentimentele de înstrăinare şi-i înnebuneşte familia. Mirosul ei stătut persistă uneori în cabinet după ce pleacă; îmi imaginez cum îmi impregnează canapeaua şi aerul. Vrând-nevrând mă umplu de el. Sub înţepăturile disconfortului meu, simt freamătul empatiei.

O parte din mine înţelege că înfăţişarea ei este un mesaj urlat în singurul limbaj pe care îl cunoaşte, dar cel mai mult mi-aş dori să-şi facă o baie. Maioul ei strâmt îi dezgoleşte sfidător braţele bronzate, expunând o reţea complicată de tăieturi de diverse lungimi, lăţimi şi adâncimi, unele cicatrizate, altele recente. Pediatrul care o tratează crede că, uneori, se taie de sute de ori pe zi. Îmi spune că are mii de cicatrici pe corp şi că el a ajuns să se simtă neputincios.

Când intră în cabinet, mintea mi se limpezeşte şi devin atentă. N-am cum să nu remarc frumoasa nuanţă măslinie a pielii ei, aşa plină de cicatrici cum e. Ce înseamnă că uneori mi-e scârbă de ea, iar alteori neg acest lucru? Că uneori mă îndepărtez de ea, iar alteori simt empatie faţă de suferinţa ei? Că uneori simt speranţă, dar, alteori, mă simt complet înfrântă? Că uneori sunt capabilă s-o înţeleg, dar uneori nu pot — sau poate, mai cinstit, nu vreau s-o înţeleg? În diferite momente, am simţit toate aceste lucruri. Adevărul e că mă aflu într-o neîntreruptă stare de confuzie.

(…)

Experienţa analistei din această povestire este mai extremă decât ceea ce întâlnesc în mod obişnuit terapeuţii în cabinetele lor. Cu toate acestea, sentimentele intense şi derutante ale terapeutei sunt bine cunoscute oricui lucrează intensiv cu pacienţii fragili sau dezoganizaţi. În psihoterapia psihodinamică, modul cum înregistrăm reacţiile emoţionale faţă de noi înşine şi faţă de pacienţii noştri — transferul şi contratransferul — ne furnizează surse importante de informaţii care ne ghidează abordarea clinică.

Transferul este procesul psihic prin care pacientul transformă în mod inconştient situaţiile noi în situaţii familiare, predictibile. Contratransferul se referă la reacţiile emoţionale complementare faţă de pacient. Într-o formulare largă, contratransferul include toate reacţiile conştiente şi inconştiente ale terapeutului faţă de pacient şi ne oferă o sursă importantă de date.

Imboldul de a-şi înţelege mai bine pacienta o face pe terapeută să sondeze profunzimile reacţiei ei emoţionale, căutând indicii pentru a surprinde ceea ce iniţial pare incomprehensibil — faptul că o adolescentă s-a tăiat pe corp de mii de ori. „Ce înseamnă că uneori mi-e scârbă de ea, iar alteori neg acest lucru? …”

Contratransferul reprezintă o temă importantă în domeniul nostru încă de pe vremea când Freud l-a propus ca mod de a conceptualiza ceea ce el considera a fi „petele oarbe“ ale analistului. Aşa cum îl gândea Freud la vremea lui, se aştepta din partea analistului „să recunoască în sine contratransferul şi să trebuiască să îl stăpânească“. Prin contrast, noi conceptualizăm acum contratransferul într-o accepţiune mai largă. Modelele noastre curente de a înţelege asemenea contratransferuri omniprezente cuprind toată gama reacţiilor. Astăzi, acceptăm că, în general, contratransferul este mereu prezent şi valoros, atât timp cât este înţeles şi nu pus în scenă.

Fragment din La terapie în fustița de balerină și alte povestiri de psihoterapie, de Kerry L. Malawista, Anne J. Adelman și Catherine L. Anderson


Eros si civilizatiePentru marea majoritate a populaţiei, gradul şi modul satisfacerii sunt determinate prin propriul efort; dar acest efort este munca pentru un aparat pe care ei nu-l controlează, care acţionează ca o forţă independentă, căruia indivizii trebuie să i se subordoneze dacă vor să trăiască.

Iar această forţă devine cu atât mai străină, cu cât diviziunea muncii devine mai specializată. Oamenii nu-şi mai trăiesc propria viaţă, ei îndeplinesc funcţii stabilite dinainte. Atunci când muncesc, ei nu-şi satisfac propriile necesităţi şi nu-şi exercită capacităţile, ci muncesc într-un mod înstrăinat. Munca a devenit acum generală şi tot astfel restricţiile impuse libidoului: timpul de muncă, ce constituie cea mai mare parte a vieţii omului, este un timp chinuitor, căci munca înstrăinată înseamnă absenţa satisfacţiei, negarea principiului plăcerii. (…)

Sub dominaţia principiului randamentului, trupul şi sufletul sunt transformate în instrumente ale muncii înstrăinate; ele pot funcţiona ca atare dar dacă sacrifică libertatea obiectului-subiect libidinal care este în mod originar organismul uman şi pe care acesta şi-o doreşte.

Distribuirea timpului joacă un rol hotărâtor în această transformare. Numai temporar, în timpul zilei de muncă, omul este un instrument al activităţii înstrăinate; în restul timpului, el este liber pentru sine însuşi. (Dacă ziua medie de muncă, inclusiv pregătirea pentru muncă şi drumul de acasă până la locul de muncă şi de acolo înapoi, constă din 10 ore, iar nevoia biologică de somn şi hrană necesită încă 10 ore, atunci în cea mai mare parte a vieţii rămân patru ore de timp liber la fiecare 24 de ore).

Acest timp liber îi stă la dispoziţie pentru plăcere. (…) Însă prin rutina obositoare şi mecanică a activităţii de muncă înstrăinată, repaosul se transformă în destindere pasivă şi în refacere a energiei pentru muncă.

Fragment din Eros şi civilizaţie. O cercetare filosofică asupra lui Freud, de Herbert Marcuse

 


3.III.12 1003 Seestrasse

Küsnach‑Zürich

Dragă domnule profesor,

Scrisoarea dumneavoastră m‑a pus pe gânduri (…) Trebuie să vă spun că nu m‑am putut elibera niciodată de gândul că ar trebui să vă pară neapărat mai important ce am făcut eu până acum pentru răspândirea Ψα şi ce voi mai face pentru aceasta, decât stângăciile şi neajunsurile mele personale. În ultimul timp m‑am abţinut de la o corespondenţă însufleţită, deoarece nu am scris în general pe cât posibil nicio scrisoare, din dorinţa de a câştiga timp pentru lucrarea mea, nu pentru a vă neglija în mod ostentativ pe dumneavoastră.

Ori nu aveţi încredere în mine? Că nu aveţi niciun motiv pentru aceasta o demonstrează istoria. Mă gândesc că nu îmi veţi lua în nume de rău faptul că am opinii în sfera escatologiei Ψα, care diferă de ale dumneavoastră, lucru care nici nu este, de altfel, sigur — căci nu poţi discuta prin scrisori chiar despre toate. Eu mi‑am dat întotdeauna silinţa să‑mi modific opiniile în funcţie de judecata celui care cunoaşte lucrurile mai bine decât mine. Nu aş fi trecut de partea dumneavoastră dacă nu aş fi avut în sânge o oarecare înclinaţie către erezie. De vreme ce nu aspir la o catedră, sunt în măsură să recunosc şi erori. Îl las pe „Zarathustra“ să vorbească în numele meu:

„Ai prea puţină recunoştinţă pentru învăţător dacă rămâi pururea ucenic. De ce să nu voiţi a‑mi sfâşia cununa? Mă respectaţi — dar ce ar fi de s‑ar prăbuşi într‑o zi, ca oarecare alta, slăvirea voastră? Luaţi aminte să nu fiţi ucişi de o statuie! Nu v‑aţi căutat unii pe alţii, şi atunci m‑aţi găsit. Aşa fac toţi credincioşii. Vă poruncesc acum să mă pierdeţi şi să vă găsiţi pe voi înşivă; şi nu mă voi întoarce în sânul vostru decât atunci când toţi vă veţi fi lepădat de mine.“

Asemenea lucruri m‑aţi învăţat dumneavoastră pe mine prin Ψα. Ca unul care vă urmează într‑adevăr, va trebui probabil [să fiu] curajos, nu în ultimul rând faţă de dumneavoastră.

Cu salutări cordiale,

Al dumneavoastră devotat,

Jung

  

Corespondenta-banner

   

5.3.12

Viena, IX, Berggasse 19

Dragă prietene,

De ce să fiţi „pus pe gânduri“ într‑o situaţie atât de simplă? (…) Când scrieţi că aţi crezut întotdeauna că realizările de până acum pentru cauză şi cele care mai sunt încă de aşteptat din partea dumneavoastră ar trebui să fie mai importante pentru mine decât „stângăciile şi neajunsurile personale“ (pe care prietenii dumneavoastră le‑ar numi mai nevinovat: capriciile dumneavoastră), vă rog să continuaţi să credeţi acest lucru. În relaţia noastră a amândurora cu ΨA se găseşte temelia de nezdruncinat a relaţiilor noastre personale, dar a fost totuşi tentant să construim pe această temelie ceva frumos, chiar dacă mai labil, de apartenenţă intimă, iar asta nu se va schimba, nu‑i aşa?

Ce spuneţi mai departe despre necesara independenţă intelectuală, şi întăriţi prin citatul din Nietzsche, se bucură de deplina mea aprobare. Dacă un altul ar citi însă acele rânduri, m‑ar întreba când am avut eu asemenea tentative de asuprire spirituală, iar eu ar trebui să răspund: „Nu ştiu. Cred că niciodată“. Adler s‑a plâns însă şi el de un lucru similar, dar eu sunt convins că din el vorbise nevroza. Dacă dumneavoastră consideraţi că trebuie să vă eliberaţi personal în mai mare măsură de mine, pot face altceva decât să renunţ la insistenţe, să‑mi plasez libidoul neocupat în altă parte şi să aştept până când dumneavoastră veţi fi descoperit că suportaţi ceva mai multă apropiere? (…)

Vă asigur de statornicia investirilor mele afective şi vă îndemn să îmi purtaţi aceeaşi prietenie, chiar dacă îmi scrieţi rar.

Cu salutări cordiale,

Al dumneavoastră credincios,

Freud

  


a-dangerous-method05

Secvență din A Dangerous Method, film inspirat de relația dintre Spielrein (K. Knightley) si Jung (M. Fassbender)

 

Sabina Spielrein: ”rusoaică, plecase la Zürich pentru a studia medicina și, aflată într-o stare de tulburare mentală disperată, a intrat în tratament psihanalitic la Jung. S-a îndrăgostit de analistul ei, iar acesta, profitând de dependența ei, și-a făcut-o amantă. După o luptă dureroasă, ea s-a eliberat de această legătură, și a devenit psihanalist; mai târziu s-a întors în Rusia, unde a practicat psihanaliza. În 1941, după invazia nazistă a Uniunii Sovietice, ea și cele două fiice ale ei au fost împușcate cu sânge rece de soldații germani”, povestește Peter Gay în excelenta sa biografie Freud. O viață pentru timpul nostru

Iată mai jos secvențe din corespondența Jung-Freud pe tema discutabilei relații terapeutice (și amoroase) Jung-Spielrein. Mai întâi, scrisoarea vinovată și parțial sinceră a lui Jung, apoi răspunsul părintesc al lui Freud:

 

Burghölzli‑Zürich, 7.III.09

Dragă domnule profesor!

Telegrama dumneavoastră de astăzi m‑a neliniştit. Sper să nu‑mi fi luat .n nume de rău lunga tăcere. Aştept deja de 14 zile această duminică, pentru a vă scrie astăzi în linişte sufletească. De mai bine de 14 zile sunt solicitat peste măsură (…) În fine, pentru a pune capac la toate, mă trage acum teribil la răspundere un complex; anume, o pacientă, pe care am smuls‑o cu ani în urmă cu cea mai mare dăruire dintr‑o gravă nevroză, mi‑a decepţionat încrederea şi prietenia în cea mai ofensatoare manieră care se poate imagina. Mi‑a făcut un scandal urât numai fiindcă am renunţat la plăcerea de a‑i concepe un copil. Eu m‑am menţinut întotdeauna faţă de ea în limitele unui gentleman, dar, în faţa cugetului meu cam prea sensibil, nu mă simt totuşi nepătat, iar lucrul acesta mă doare cel mai mult, fiindcă intenţiile mele au fost întotdeauna curate. Dar ştiţi şi dumneavoastră că diavolul se poate folosi şi de cel mai bun lucru pentru a produce murdărie. Am învăţat din aceasta nespus de multe despre înţelepciunea conducerii unei căsnicii, fiindcă până atunci nu avusesem, în pofida întregii autoanalize, decît o imagine nicidecum suficientă despre componentele mele poligame. Acum ştiu unde şi cum trebuie apucat diavolul…

***

2764_6c004374Viena, IX, Berggasse 19, 9.3.09

Dragă prietene,

Vă mulţumesc mult pentru telegramă şi scrisoare, care — deja prima dintre ele — au pus definitiv capăt neliniştii mele. (…) Despre acea pacientă, care v‑a învăţat ce înseamnă recunoştinţa nevrotică a femeii respinse, am prins şi eu de veste. Muthmann mi‑a vorbit cu ocazia vizitei sale despre o doamnă, care i s‑a prezentat lui drept iubita dumneavoastră, şi a remarcat că lui i‑ar insufla respect dacă dumneavoastră v‑aţi fi păstrat încă atâta libertate. Dar am căzut de acord asupra bănuielii că situaţia se prezintă altfel şi că nu poate fi explicată fără să se ţină cont de nevroza lăudăroasei doamne. Să fim calomniaţi şi pârjoliţi de iubirea cu care operăm, acestea sunt riscurile meseriei noastre, din cauza cărora nu ne vom abandona însă în niciun caz meseria. De altfel, vorba lui Faust, „Tu eşti cu diavolul per tu, Doar nu te temi de‑o simplă flăcăruie?“. Mi‑a venit în minte acest citat deoarece dumneavoastră, în prezentarea acestei întâmplări, cădeţi în mod hotărât pradă unui stil teologic…

Fragmente din Corespondența Freud-Jung

 


Eros si civilizatieAlienarea muncii este aproape completă.

Mecanica liniei de asamblare, rutina biroului, ritualul cumpărării şi vânzării sunt eliberate de orice legătură cu posibilităţile umane. Relaţiile de muncă au devenit, într-o mare măsură, relaţii între persoane văzute ca obiecte interşanjabile pentru conducerea ştiinţifică şi pentru experţii eficienţei. Desigur, competitivitatea încă dominantă cere un anumit nivel de individualitate şi spontaneitate; dar aceste trăsături au devenit tot atât de superficiale şi iluzorii ca şi competitivitatea căreia îi aparţin. Individualitatea există, pur şi simplu, doar cu numele, pentru desemnarea specifi că a tipurilor (precum vampă, casnică, petrecăreaţă, bărbătos, femeie de afaceri, cuplu ambiţios), tot aşa cum competiţia tinde să fie redusă la tipuri prestabilite în producţia fleacurilor, ambalajelor, mirosurilor, culorilor şi aşa mai departe.

Sub această suprafaţă iluzorie, întreaga lume a muncii şi recrearea sa au devenit un sistem de obiecte însufleţite şi neînsufleţite — toate supuse în aceeaşi măsură administrării. Existenţa umană în această lume este doar substanţă, materie, material, care nu conţine în sine principiul mişcării. Această stare de osificare afectează şi instinctele, inhibiţiile şi modificările lor. Conştientul, tot mai puţin împovărat de autonomie, tinde să fie redus la sarcina de a regla coordonarea individului cu întregul. Această coordonare este atât de eficientă încât fericirea generală mai degrabă a scăzut decât a crescut. Conştientizarea de către individ a reprimării dominante este împiedicată de restrângerea manipulată a conştientului său.

Acest proces schimbă definiţia fericirii. Conceptul indică o condiţie mai-mult-decât-intimă, mai-mult-decât-subiectivă; fericirea nu constă doar în sentimentul de satisfacţie, ci în realizarea libertăţii şi satisfacţiei. Fericirea presupune cunoaştere: ea este prerogativa animalului raţional. Odată cu declinul conştientului, cu controlul informaţiilor, cu absorbţia individului în mijloacele de comunicaţie în masă, cunoaşterea este administrată şi limitată. Individul nu ştie cu adevărat ce se întâmplă; maşina superputernică a educaţiei şi amuzamentului îi uneşte cu toţi ceilalţi într-o stare de anestezie din care toate ideile dăunătoare tind să fie excluse. Şi, întrucât cunoaşterea întregului adevăr nu duce mai deloc la fericire, o asemenea anestezie generală îi face fericiţi pe oameni.

Fragment din

Eros și civilizație. O cercetare filosofică asupra lui Freud,

de Herbert Marcuse


Poza coperta (accepta imaginile in mailul tau pentru a o putea vedea)

Vă invităm la evenimentul de lansare a cărţii Nada, scrisă de Andrei Dósa, marţi 2 iunie, de la ora 19.00, în Librăria Humanitas Cişmigiu. Volumul a aparut la Editura Pandora M, parte a Grupului Editorial Trei.


Alături de Andrei se vor afla la lansare Paul Cernat şi Dmitri Miticov. Evenimentul va fi moderat de Svetlana Cârstean, coordonatorul colecţiei
Cercul poeţilor apăruţi. Detaliile evenimentului sunt aici şi vă aşteptăm cu drag, altături de autor şi invitatii săi.

“Imaginile disparate, sclipirile reci ale unei lumi la limita dispariţiei sunt atrase către punctul de forţă care le absoarbe, proiectându-le apoi într-o logică proprie, vitalizate de o prezenţă străină, îndepărtată. Punctul ăsta e singurul care contează, pentru că are puterea de a face lucrurile să se întâmple. În punctul ăsta, poezia lui Andrei Dósa e mai cuprinzătoare şi mai personală ca oricând.” – Alex Vasies


“O carte traversată de o frică subţire şi de posibilitatea unei iubiri continue, dar absente. O carte luminoasă, plină de sentimente incerte. O carte a echilibrului şi a nehotărârii, a căutării sistemului de referinţă, a durerii care restabileşte echilibrul, a îmblânzirii celor neîmblânzite, o mărturie a celui care bate «toba din interior». Un balans. Andrei Dósa utilizează cu eleganţă un sistem poetic pe care colegii săi de generaţie şi manieră îl scuipă adesea mecanic în faţa cititorului. Ceea ce îl şi scoate în afara sistemului şi îl face la fel de unic ca personajul fără chip al noii lui cărţi, cel care a primit «toate substanţele interzise de pe lume», până a ajuns să fie în acelaşi timp «câinii, camionul şi cel care pr! iveşte»: definiţia cea mai scurtă a poetului.” – Svetlana Cârstean

Andrei Dósa (n.1985, Braşov), poet şi traducător din literatura maghiară, a absolvit cursurile masterului de Inovare Culturală (denumit anterior master de Scriere Creatoare) din cadrul Facultăţii de Litere Braşov. A debutat cu volumul Când va veni ceea ce este desăvârşit (editura Tracus Arte, 2011), pentru care a primit Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“. Volumul American Experience (editura Cartea Românească, 2013) a primit Premiul „Tânărul poet al anului 2013“, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, ediţia a IV-a, 2014. Are colaborări cu revistele Poesis International, Astra şi Corpul T. În anul 2014 a beneficiat de bursa de creaţie a revistei Observator Cultural.


In cautarea sinelui

De curând, psihanalistul Vasile Dem. Zamfirescu, director al Editurii Trei, i-a acordat un interviu lui Matei Georgescu, psihanalist, la rândul său, și gazdă a seriei de dialoguri televizate Interviurile TVH.

Redau mai jos o replică din interviu, dar merită să-l urmăriți în întregime, pentru a afla parcursul intelectual al profesorului Vasile Dem. Zamfirescu. Cartea-pretext pentru acest dialog a fost În căutarea sinelui, apărută recent într-o ediție revizuită și adăugită.

   

  

V.D.Z.: Psihanaliza nu este doar o terapie, este un demers inițiat în profunzimile propriei personalități, ceea ce alte forme de psihoterapie nu fac; în urma acestei incursiuni în propriul inconștient, beneficiile sunt considerabile, așa încât vorbeam pe parcursul cărții În căutarea sinelui despre un beneficiu care mi-a fost imediat evident: este vorba despre un câștig de energie. Reușind să diminuez din conflictele interne, care consumă multă energie – nu mai trebuia să dorm după-masă -, practic mi-a crescut disponibilitatea de a lucra mai mult decât o jumătate de zi, sănătatea s-a îmbunătățit vizibil, aproape miraculos.

Dar nu a fost doar un câștig energetic, ci și un câștig foarte important în ceea ce privește creativitatea – nu doar în profesie, ci și în viață. Dacă ajungi să-ți cunoști propriul inconștient, să poți să dialoghezi cu el și să poți să-i citești semnele, atunci gradul de libertate pe care îl ai este considerabil sporit față de perioada de dinainte de psihanaliză, când de fapt, fără să știi, inconștientul te conduce. După o psihanaliză reușită, ajungi să te conduci tu însuți și să-ți poți controla inconștientul și chiar să-l fructifici – adică să-ți dai seama care sunt sugestiile pozitive care vin de acolo și care sunt capcanele pe care el ți le întinde pentru a-și continua dominația.

 

  


page all

Intre 20 şi 24 mai vă aşteptăm la târgul de carte BookFest 2015, la ROMEXPO, pavilionul C. Am pregătit o mulţime de titluri noi, preţuri speciale la cărţi, cu discount de până la 50% şi peste 100 de volume la 10 lei, plus două lansări inedite: volumul de poezie Gravitaţie al Svetlanei Cârstean şi cea mai noua lucrare a cunoscutului psiholog francez Christophe André – „Despre arta fericirii. 25 de lecţii pentru a învăţa cum să trăieşti fericit” Iar pentru cei care nu vor ajunge la târg, avem promoţii si pe site, in toate colectiile de carte.

Iată câteva din cele mai noi cărţi care vă aşteaptă la standul nostru:

Literatura de referinta si fiction Bestsellers

literatura

Colectia pentru tineri: Young Fiction Connection

young

Colectia pentru copii

middlegrade

Psihologie, Lifestyle si Educatie: vezi cele mai noi titluri aici.

psi


Ramuri migdal

 

De fiecare dată când respirăm mireasma câmpurilor sau când simțim mirosul pământului de pădure reavăn, se face auzit în noi ecoul îndepărtat al fericirii pe care o trăim în aceste „regăsiri biologice“. Întâlnirile cu natura sunt mai mult decât o hrană pentru fericirea noastră, căci fericirea nu se poate lipsi de ele…

„M-am trezit noaptea și m-am uita la peisaj. Niciodată, chiar niciodată, nu mi s-a părut natura atât de emoționantă, atât de fragilă”

– Vincent Van Gogh

Tabloul lui Van Gogh, ”Ramuri de migdal înflorit”, ar fi putut să se numească „Nașterea fericirii“, pentru că găsim în el tot ce ține de apariția fericirilor umane: fragilitatea și forța, înrădăcinarea în viață și elanul spre transcendență. Aceste fericiri care abia se nasc sunt cele mai importante, dar și cele mai vulnerabile, astfel încât nu este de mirare că le putem călca în picioare sau neglija.

Este ceea ce face această pictură: ne deschide ochii asupra frumuseții și fragilității lor, atrăgându‑ne atenția că sunt absolut necesare în existența noastră. Fericirea deplină se naște exact în astfel de momente de grație. Să te oprești, să taci. Să privești, să asculți, să respiri. Să admiri. Să întâmpini cu bucurie fericirile care se nasc. Să te străduiești, cu multă răbdare, să le sesizezi peste tot unde se află. Este prima lecție… o lecție primordială.

Fragment din

Despre arta fericirii.

25 de lecţii pentru a învăţa cum să trăieşti fericit, de

Christophe André

Volumul se află la BookFest in premiera si ii marcam lansarea intr-un mod inedit.  In acest volum cu totul special, in care arta, psihologia, filosofia fericirii si literatura se imbina armonios,  cunoscutul psihoterapeut si profesor francez Christophe André ne pune pe toti in fata unei intrebari fundamentale: Ce ne face fericiti?

Va invitam sa raspundeti acestei intrebari la standul nostru din cadrul BookFest si fiecare raspuns va fi recompensat cu un voucher cadou pentru cartile voastre de vacanta, cu reducere de 40% la orice achizitie de pe site-ul www.edituratrei.ro. Descoperiti Colţul Despre Arta Fericirii la standul TREI, sambata şi duminică.

Despre arta fericirii

 

 

%d blogeri au apreciat asta: