Aş dori ca următorul vis să servească drept ilustrare pentru o înţelegere mai bună a rolului şi efectului pe care le poate avea un arhetip.

Visul l-a avut un medic francez, de 35 de ani, foarte raţionalist, un medic internist, care a fost ademenit de capacitatea sa de formulări strălucitoare şi de forţa sa puternică de gândire să presupună că este un medic excepţional, că este meritul lui dacă pacienţii se însănătoşeau; că ştiinţa şi voinţa sa sunt de o forţă copleşitoare. Această inflaţie a Eului trecea însă complet cu vederea că înzestrările creatoare pe care le avea în tinereţe în grad înalt erau complet înăbuşite şi că şi lumea sa afectivă zăcea paralizată şi bolnavă.

Visul trebuia de aceea să tindă să corecteze această stare unilaterală a conştiinţei, care îi ameninţa deja echilibrul psihic, şi anume printr-o compensare impresionantă de natură arhetipală.

***

Complex arhetip simbolVisul este următorul:

„Sunt aşezat pe o bancă de piatră într-o peşteră subterană cam de mărimea unei camere. În spatele meu, puţin mai sus faţă de mine, şezând tot într-o nişă de piatră, o figură distinsă de preot (un fel de Sarastro din Flautul fermecat), îmbrăcat în straie lungi, albe. Stă direct în spatele meu, nemişcat, numai ochii săi arată că este viu. Eu sunt îmbrăcat nepotrivit, în costum de seară, în nişte haine total neadecvate peşterii de piatră. Peştera este plină, pe tavan şi pereţi, de pietre strălucitoare, care sclipesc ca nişte nestemate. Acum este adusă înăuntru o fată. Este îmbrăcată sărăcăcios, ca de spital. Se află într-o stare catatonică şi se lasă aşezată, lipsită de orice voinţă, în faţa mea pe banca de piatră. E absolut inabordabilă şi fără vreo reacţie.

Apoi încep să vorbesc cu ea. Îi vorbesc încet, cu bunăvoinţă, vorbesc cu ea tot mai mult şi, treptat, starea de stupor o părăseşte. Începe să fie mobilă, se ridică şi, în cele din urmă, mă priveşte cu nişte ochi treji, sănătoşi. Se transformă vizibil dintr-o alienată mintal într-o tânără sănătoasă, care, pe parcursul schimbărilor ulterioare, capătă trăsături de basm; în final, dansează ca o silfidă prin peşteră, pentru ca apoi să dispară definitiv.

În tot acest timp, marele preot a stat nemişcat în spatele meu pe locul său înălţat, iar eu am ştiut că putusem vindeca fata numai datorită influenţei-mana a preotului. — Visul mi-a lăsat un sentiment de profundă siguranţă şi încredere faţă de figura acestui bărbat, de la care pornise forţa tămăduitoare şi mă pătrunsese.”

***

Un comentariu la acest vis este probabil de prisos. Interpretarea lui este exprimată deja chiar în el. Cel care vindecă nu este presupusul atotştiutor, omul condus de voinţă, ci forţa „care stă în spatele lui”, care pătrunde prin el, a „arhetipului spiritului„. Dacă el îl lasă smerit pe acesta „să treacă”, atunci latura până atunci rigidizată, feminin-emoţională şi bolnavă a visătorului se umple de o viaţă nouă, sănătoasă şi avântată, aşa cum era odinioară înzestrarea lui poetică, dar care acum este paralizată.

  

Fragment din Complex, arhetip, simbol în psihologia lui C.G. Jung,

de Jolande Jacobi

 

Reclame