3.III.12 1003 Seestrasse
Küsnach‑Zürich
Dragă domnule profesor,
Scrisoarea dumneavoastră m‑a pus pe gânduri (…) Trebuie să vă spun că nu m‑am putut elibera niciodată de gândul că ar trebui să vă pară neapărat mai important ce am făcut eu până acum pentru răspândirea Ψα şi ce voi mai face pentru aceasta, decât stângăciile şi neajunsurile mele personale. În ultimul timp m‑am abţinut de la o corespondenţă însufleţită, deoarece nu am scris în general pe cât posibil nicio scrisoare, din dorinţa de a câştiga timp pentru lucrarea mea, nu pentru a vă neglija în mod ostentativ pe dumneavoastră.
Ori nu aveţi încredere în mine? Că nu aveţi niciun motiv pentru aceasta o demonstrează istoria. Mă gândesc că nu îmi veţi lua în nume de rău faptul că am opinii în sfera escatologiei Ψα, care diferă de ale dumneavoastră, lucru care nici nu este, de altfel, sigur — căci nu poţi discuta prin scrisori chiar despre toate. Eu mi‑am dat întotdeauna silinţa să‑mi modific opiniile în funcţie de judecata celui care cunoaşte lucrurile mai bine decât mine. Nu aş fi trecut de partea dumneavoastră dacă nu aş fi avut în sânge o oarecare înclinaţie către erezie. De vreme ce nu aspir la o catedră, sunt în măsură să recunosc şi erori. Îl las pe „Zarathustra“ să vorbească în numele meu:
„Ai prea puţină recunoştinţă pentru învăţător dacă rămâi pururea ucenic. De ce să nu voiţi a‑mi sfâşia cununa? Mă respectaţi — dar ce ar fi de s‑ar prăbuşi într‑o zi, ca oarecare alta, slăvirea voastră? Luaţi aminte să nu fiţi ucişi de o statuie! Nu v‑aţi căutat unii pe alţii, şi atunci m‑aţi găsit. Aşa fac toţi credincioşii. Vă poruncesc acum să mă pierdeţi şi să vă găsiţi pe voi înşivă; şi nu mă voi întoarce în sânul vostru decât atunci când toţi vă veţi fi lepădat de mine.“
Asemenea lucruri m‑aţi învăţat dumneavoastră pe mine prin Ψα. Ca unul care vă urmează într‑adevăr, va trebui probabil [să fiu] curajos, nu în ultimul rând faţă de dumneavoastră.
Cu salutări cordiale,
Al dumneavoastră devotat,
Jung
5.3.12
Viena, IX, Berggasse 19
Dragă prietene,
De ce să fiţi „pus pe gânduri“ într‑o situaţie atât de simplă? (…) Când scrieţi că aţi crezut întotdeauna că realizările de până acum pentru cauză şi cele care mai sunt încă de aşteptat din partea dumneavoastră ar trebui să fie mai importante pentru mine decât „stângăciile şi neajunsurile personale“ (pe care prietenii dumneavoastră le‑ar numi mai nevinovat: capriciile dumneavoastră), vă rog să continuaţi să credeţi acest lucru. În relaţia noastră a amândurora cu ΨA se găseşte temelia de nezdruncinat a relaţiilor noastre personale, dar a fost totuşi tentant să construim pe această temelie ceva frumos, chiar dacă mai labil, de apartenenţă intimă, iar asta nu se va schimba, nu‑i aşa?
Ce spuneţi mai departe despre necesara independenţă intelectuală, şi întăriţi prin citatul din Nietzsche, se bucură de deplina mea aprobare. Dacă un altul ar citi însă acele rânduri, m‑ar întreba când am avut eu asemenea tentative de asuprire spirituală, iar eu ar trebui să răspund: „Nu ştiu. Cred că niciodată“. Adler s‑a plâns însă şi el de un lucru similar, dar eu sunt convins că din el vorbise nevroza. Dacă dumneavoastră consideraţi că trebuie să vă eliberaţi personal în mai mare măsură de mine, pot face altceva decât să renunţ la insistenţe, să‑mi plasez libidoul neocupat în altă parte şi să aştept până când dumneavoastră veţi fi descoperit că suportaţi ceva mai multă apropiere? (…)
Vă asigur de statornicia investirilor mele afective şi vă îndemn să îmi purtaţi aceeaşi prietenie, chiar dacă îmi scrieţi rar.
Cu salutări cordiale,
Al dumneavoastră credincios,
Freud
Editura Trei 