Pe măsură ce aspectele negate ale experienţei sunt aduse în conştiinţă, e nevoie de un proces pe care am ajuns să îl conceptualizăm ca restructurare a Sinelui.

Imaginea Sinelui pe care clientul a avut‑o trebuie să fie modificată pentru a conţine aceste noi percepţii ale experienţei. Asta poate să presupună o mică schimbare când experienţele negate sunt doar uşor incongruente cu Sinele; sau poate să implice cea mai drastică restructurare, în care Sinele şi Sinele în relaţiile lui cu realitatea este atât de transformat, încât puţine aspecte rămân neatinse. În prima situaţie, ar putea să existe un disconfort uşor. În cazul unei restructurări radicale, clientul poate să treacă prin cea mai sfâşietoare durere şi printr‑o confuzie totală şi haotică. Această suferinţă poate fi asociată cu schimbări rapide ale configuraţiilor personalităţii.

O descriere a unei experienţe care a implicat o restructurare profundă este oferită de domnişoara Har. Mare parte din viaţa ei şi din configuraţia de personalitate a fost structurată în jurul urii faţă de tatăl său. Ce se întâmplă când înţelege că a negat sentimentul opus este bine exprimat cu propriile ei cuvinte.

 

Terapia centrata pe clientA optsprezecea şedinţă reprezintă pentru mine un amalgam de sentimente. În această şedinţă am ajuns aproape să spun că îmi plăcea tatăl meu, uneori. Am simţit atunci că am ajuns pe marginea unei prăpăstii îngrozitoare; mam referit la asta mai târziu ca la o groapă pe care miam săpato singură. Când am întrebat: Carei efectul ei asupra „fundamentului întregii mele vieţi?“ deabia mai puteam vorbi. Am simţit mai profund decât pot să descriu că ajunsesem întrun punct foarte îndepărtat de tot ceea ce cunoscusem vreodată. Disperare, frică şi durere — toate mult mai intense decât orice am simţit înainte — se aflau în spatele acestei întrebări.

Imediat ce sa încheiat şedinţa, am vrut să aud înregistrarea, aşa cum făceam uneori. Îmi amintesc că nu am mai opus rezistenţă în timp ce o ascultam şi tremuram pe măsură ce ajungea mai aproape de punctul în care miera teamă că spusesem „îmi iubesc tatăl“. Cred că nu am auzit niciodată această parte pe care o aşteptam. Am adormit şi am dormit până când înregistrarea sa terminat. Când mam trezit, am fost speriată şi nefericită. În următoarea şedinţă, am fost furioasă şi confuză, speriată de ceea ce aş putea să fac sau să spun în continuare. Între aceste două şedinţe am avut ore de panică adevărată. A fost o experienţă dezintegratoare care sa terminat cu o integrare mai bună, dar în acelaşi timp a fost greu de suportat.

În acest moment (a optsprezecea şedinţă), experienţele negate au fost recunoscute, dar au efectul de a produce haos în personalitate. Întrebarea „care‑i efectul ei asupra fundamentului întregii mele vieţi?“ este una care, într‑adevăr, este pusă de fiecare client care se confruntă cu experienţe semnificative care au fost profund negate conştiinţei. Confuzia care apare este bine descrisă de domnişoara Har în a douăzeci şi una şedinţă ca „starea amorfă în care am intrat“. Această calitate fluidă, amorfă este foarte greu de suportat, chiar dacă prevesteşte pierderea unei organizări inadecvate a Sinelui şi deţine posibilitatea unei structuri de personalitate mai eficiente şi mai puţin vulnerabile.

Fragment din 

Terapia centrată pe client. Practica ei actuală, implicaţii și teorie,

de Carl R. Rogers

Reclame