Revista Economistul relatează despre lansarea proaspetei noastre colecții ”Educație și formare”, eveniment petrecut la finele anului trecut. Din cele trei cărți apărute deja în această serie, Economistul s-a oprit asupra volumului dedicat formării inovatorilor (vezi foto: coperta și coordonatorul colecției, prof. univ. Lucian Ciolan):

Lucian Ciolan-col. pedag(economica)

Sursă foto: economistul.ro

Contextul economic, social, educaţional care dă substanţă cărţii Formarea inovatorilor. Cum creşti tinerii care vor schimba lumea de mâine, de Tony Wagner, traducere de Anca Sevcenco, este american. Perspectiva, abordarea, ceva din soluţii s-ar putea să ni se potrivească. „Sănătatea economiei noastre pe termen lung şi o revenire completă a acestei economii depind de crearea de şi mai multă inovare”, scrie autorul, profesor de pedagogie şi expert al Laboratorului de Inovare de la Universitatea Harvard.

Urmând (fără a se ţine ulterior neapărat de ea) semnalarea liderilor din afaceri cum că educaţia STEM – ştiinţă, tehnologie, inginerie, matematică – este esenţială, Tony Wagner aderă la „consensul aproape total asupra importanţei vitale a inovării în economia actuală” şi îşi construieşte lucrarea pe o succesiune de interviuri în sens foarte larg (cu portretistică, memorialistică mai mult ori mai puţin îndepărtată, interlocutori colaterali, contextualizare spaţială, profesională etc.). Au fost interlocutori pentru peste 150 de interviuri. În carte au intrat câţiva, cu vârste între 21 şi 32 de ani, plasaţi în două categorii: unii „care au făcut o muncă extrem de inovatoare” în domenii STEM, şi alţii, „angajaţi în inovare socială şi antreprenoriat”. Altfel spus, o categorie esenţială pentru viitorul economic, şi cealaltă, pentru „bunăstarea socială şi civică”.

Sigur, interviurile şi tot ce le înconjoară în carte nu sunt de povestit fără a-şi pierde ceva din ceea ce trece dincolo de sugestia largă, potrivit căreia inovarea este un motor de creştere economică indispensabil secolului XXI. Drept urmare, cartea e de citit, precum şi de vizionat şi de ascultat, pentru că are o prelungire, „interviuri video”, realizate de Robert A. Compton şi accesibile pe site-ul cărţii www.creatinginnovators.com.

(Fragment din articolul Un motor de creştere economică pentru secolul XXI, semnat de Florin Antonescu și apărut în Economistul)