Sâmbătă 31 mai 2013, ora 12.30, vă invităm să-l întâlniţi pe Mihai Duţescu la standul Grupului Editorial Trei de la târgul de carte Bookfest (Romexpo). Poetul va lansa volumul franceza un avantaj.

 

Alături de Mihai Duţescu se vor afla: Svetlana Cârstean (scriitor), Bogdan Alexandru Stănescu (critic literar) şi Magdalena Mărculescu (director editorial Grupul Editorial Trei).

 

Dacă e să fim sinceri, pornisem cu stângul –

încă de la Kick-Off Meeting ieşise nasol

traducerea simultană era fix pe lângă

chiar dacă madam avea o mie jumate pe lună plus bonus

 

Franceza un avantajAlina socotise locurile cu unul în minus

motiv pentru care însuşi Motti (sosit un pic mai târziu)

a trebuit să stea pe scaunul secretarei, adus cu deranj

în timpul teleconferinţei cu cei din Ankara

 

dl Corneliu, stresat, intra şi ieşea

cam din 2 în 2 minute din sală

îşi scotea verigheta şi o învârtea ca pe titirez

după care o muta pe degetul mic, şi iarăşi la loc.

 

Vizavi se lucra la un turn, era zgomot, deşi

tâmplăriile şi pereţii-cortină costaseră o avere

dar probabil că ăia aveau utilaje vechi + norme

HG 493/2006 implementate prin părţi. Şi atunci

 

s-au ridicat şi-au plecat fără să decidă nimic.

Ne era teamă că pierdem contractul, Alina încerca

să spună o glumă, în timp ce dl Corneliu,

mai agitat ca oricând, aliniase cele 4 secretare în hol

 

(veniseră în adidaşi…) şi, cu un Cosmo în mână

le măsura din priviri încercând să-i găsească fiecăreia

un outfit adecvat. Nu voia să mai fie făcut de râs

şi pe 20 august, la Top Management Meeting.

 

– fragment din poemul inițial ne vorbeam la per tu

 

”Mulţi vor vedea probabil în această nouă carte a lui M. Duţescu o radiografie perfectă a unei lumi plină de branduri, şedinţe, dileme (ex: Dior sau Chanel?), paradoxuri şi futilităţi, ba dezirabilă, ba detestabilă. Vor vedea aici o reconfirmare a autorului drept poet al universului corporatist. Mie mi-a plăcut să ghicesc în acest volum semnele unei lumi noi, interioare, ale unei fragilităţi mai ales, care e lăsată în sfârşit să existe.”

– Svetlana Cârstean

        

Reclame