Pe langa functia beletristica, O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii [reeditata de curand – n.red.] dezvaluie si mici secrete din lumea unei boli psihice relativ necunoscute pentru oamenii de rand: autismul.

Ii debaraseaza de rangul de nebuni pe autisti si ii aduce printre noi, ii face mai simpatici si ne ajuta sa ii intelegem si sa ii acceptam. Ceea ce e deja foarte mult pentru un simplu roman de fictiune, nu? Pentru mine asta face cu adevarat o carte buna. Micile revolutii interioare pe care le declanseaza in fiecare cititor.

O intamplare ciudataInca de la inceput te prinde prin amanunte neobisnuite: capitolele nu sunt numerotare crescator, incepand de la 1, cum ar fi normal. Va las pe voi sa aflati care e smecheria, de ce cartea incepe de la capitolul 2. Christopher John Francis Boone scrie un roman politist, mai exact el e naratorul romanului de fata. E un baiat aparent normal, locuieste cu tatal sau, mama lui a murit in urma cu doi ani. Intr-o zi gaseste cainele vecinei mort.

  

Mark Haddon este un scriitor lucid şi, în acelaşi timp, extrem de amuzant, care intră perfect în mintea personajului său.

– Ian McEwan

  

De aici incepe si povestea. Pe scurt, politia il crede vinovat de moartea cainelui, vecina la fel, iar Christopher isi propune sa gaseasca adevaratul criminal. Ce intriga si ce te face sa continui sa citesti? In primul rand povestea nu e asa simpla cum pare, prin prisma faptului ca mintea si comportamentul protagonistului nu sunt asa simple cum par.

E un copil autist, la urma urmei. Asta face ca aventurile lui prin lumea adultilor, pe drumuri, investigand si intreband, sa fie povestite si resimtite cu totul altfel. Joaca de-a detectivul are de data asta alte reguli. De exemplu, lui Christopher nu ii place sa fie atins. Uraste culorile galben si maro. Nu intelege expresia faciala a unei persoane, decat daca aceasta ii explica in cuvinte ce anume simte. Se intreaba in permanenta de ce oamenii se asteapta sa fii sincer daca nu vor sa auda adevarul. Cel mai cutremurator lucru mi se pare faptul ca el nu isi poate imagina lucruri. Nu intelege metafore, nu are imagini fictive in minte, nu poate presupune. Totul e concret, masurabil, logic sau demonstrat.

Cronică publicată de Bookblog.