Archive for februarie 19, 2014



Joi, la Săptămâna PSI pentru părinți, aflați ce înseamnă de fapt să fii o ”mamă bună”, de câte tipuri sunt copiii și cum îl ajuți pe adolescent să treacă cu bine de turbulențele vârstei.

Atelierele vor fi găzduite de rețeaua Librăriilor Cărturești și vor începe de la orele 18.00. Accesul este liber, iar cărțile de parentaj și psihologie a copilului de la Editura Trei vor putea fi cumpărate cu o reducere de 25% în toată săptămâna, în toate librăriile Cărturești (inclusiv prin librăria online).

Iată și programul celor trei ateliere de joi:

  • București (Verona): Ce înseamnă o mamă bună? – aceasta e întrebarea… de la care pleacă psihanalista de la Fundația ”Generația” Rodica Matei (invitata noastră a semnat și traducerea cazului Micului Hans din volumul 8 al Operelor esențiale freudiene).
  • Iași (Palas): Despre Tipuri de părinți & Tipuri de copii va discuta psihoterapeutul Cristian Petrescu, președinte al Asociației de Consiliere și Terapie a Familiei din România.
  • Brașov: Profesor la Universitatea ”Transilvania” și specialist (printre altele) în psihologie educațională, Aurel Ion Clinciu îi va ajuta pe părinți să-i înțeleagă mai bine pe cei care nu sunt nici copii, dar (încă) nici adulți. Titlul atelierului: Adolescența: ieșirea din labirint.

  


“Stau jos, înghesuiți lângă un perete fără uși ori ferestre, în unghiul drept format de două mese din plastic maro. Nu se vede mai mult din decorul care s-ar putea să fie o sală de clasă, o cantină sau un local administrativ. Ea este îmbrăcată într-un palton de culoare deschisă și în jurul gâtului și-a înfășurat o broboadă, el și-a pus un pardesiu închis la culoare, un șal, iar pe masă și-a lăsat căciula din blană de oaie. Parc-ar fi un cuplu de pensionari. Obiectivul camerei video nu îi părăsește, cadrul se clatină absurd, cu mici mișcări înainte și înapoi ale zoom-ului, cu mici panoramări, dar fără contracâmp. Cei care stau în picioare ori așezați, în fața lor, nu se văd. Nu se vede nici fața celui care, din afara imaginii, cu voce înfuriată și monotonă, îi acuză pe cei doi bătrâni că au trăit într-un lux nerușinat, că au lăsat copiii să moară de foame, că au comis genocidul de la Timișoara.

Limonov-2După fiecare salvă de acuzații, procurorul invizibil îi invită să răspundă, iar bărbatul repetă, învârtindu-și căciula între degete, că nu recunoaște legitimitatea tribunalului. Din când în când, nevasta i se enervează, începe să argumenteze și atunci el, pentru a o liniști, își așază mâna peste a ei cu un gest familiar, emoționant. Și tot din când în când, el își privește ceasul de la mână, de unde se poate deduce că așteaptă sosirea trupelor care să îi elibereze. Doar că trupele nu sosesc și, după o jumătate de ceas, filmarea se întrerupe. Elipsă. Următorul cadru le arată corpurile însângerate, zăcând pe pavajul unei străzi sau al unei curți, de cine știe unde.

Scena are bizareria unui coșmar. Filmată de către Televiziunea Română, a fost difuzată pe canalele de televiziune franceze în seara de 26 decembrie 1989. Am privit-o încremenit înainte de a pleca să fac Revelionul la Praga, iar Limonov, la întoarcerea de la Moscova. […] sigur e că s-a gândit la părinții lui în momentul în care, abia încheiată emisiunea, a scris articolul din care extrag următoarele rânduri: «Caseta video, care ar fi trebuit să justifice moartea șefului de stat român, este mărturia strălucită și teribilă a iubirii unui cuplu ajuns la bătrânețe, iubire care se exprimă în strângeri de mână și în schimburi de priviri. Sigur, și ea, și el au fost vinovați de ceva. Este imposibil ca liderul unei națiuni să nu fie. Și cel mai nevinovat tot a semnat un decret dezonorant, tot nu a grațiat pe cineva, este un dat al meseriei. Numai că așa, hăituiți, înghesuiți în colțul unei încăperi oarecare, nedormiți, ajutându-se unul pe altul să înfrunte moartea, ne-au dat o irepetabilă reprezentație demnă de tragediile lui Eschil ori Sofocle. Navigând împreună, simpli și măiestuoși, către eternitate, Elena și Nicolae Ceaușescu s-au întâlnit cu nemuritoarele cupluri de îndrăgostiți ai istoriei universale».

Personal, nu aș fi putut formula lucrurile cu atâta lirism și nici nu mi i-aș fi putut imagina pe cei doi tirani ubuești vinovați numai de inevitabilele erori ale exercitării puterii. Cu toate acestea, îmi amintesc că am resimțit și eu aceeași stare violentă de rău în fața parodiei de justiție, în fața execuției sumare și a regiei care se dorea exemplară, dar își rata cu totul scopul întrucât, într-adevăr, cât de criminali ar fi putut fi cei doi acuzați, demnitatea tot de partea lor a fost.”

Emmanuel Carrère despre asasinarea cuplului Ceaușescu, în Limonov, cea mai recentă apariție la Editura Trei.

%d blogeri au apreciat: