Ce-ar fi dacă prezentul și trecutul și-ar da mâna și poveștile care ne încântau, copii fiind, ar căpăta o nouă aură, una ceva mai întunecată în care monștrii n-ar mai avea chip de animal ci de om?

Primul roman din trilogia Albă-ca-Zăpada a scriitoarei finlandeze Salla Simukka conturează un nou tip de eroină în romanele destinate adolescenților, o anti-prințesă mai mult decât capabilă de a se Rosu ca sangeledescurca singură și de a face față misterelor care se furișează în viața ei sau problemelor de care se izbește într-o ciocnire a forțelor binelui și răului reinterpretate.

Dacă Steig Larsson ar fi fost femeie și s-ar fi reorientat spre o altă categorie de public, probabil că ar fi scris cartea aceasta în care se poate vedea o comparație clară și evidentă cu eroina Lisbeth Salander.

Nu mă pot hotărî ce mi-a plăcut cel mai mult în Roșu ca sângele pentru că singurul gând constant e „când apare următoarea parte?”. Dar dincolo de asta am să spun că povestea în sine e ca și cum ai învârti rapid o monedă pe masă și fețele sale s-ar succeda repetitiv fără a fi obositoare ci, din contră, captivante. Așa se îmbină crâmpeiele de viață personală ale lui Lumikki Anderson și problemele care de fapt nu-i aparțin și care o atrag într-o cursă periculoasă în care sunt implicați mafioți ruși, polițiști corupți și un Urs Polar cu o sferă de influență greu de cuantificat și care intuiesc că va juca în următoarele părți un rol de Mamă vitregă pentru Albă-ca-Zăpada noastră…

Citiți continuarea recenziei pe BookBlog.

 

Reclame