Archive for noiembrie 24, 2013



„Somnul si moartea” este un roman gros, perfect pentru serile lungi de iarna, cu o poveste politista foarte antrenanta, cu enigme excelent construite, cu tradari si situatii imposibile ce se amesteca cu conspiratii sinistre.

A.J. Kazinski este pseudonimul sub care scriu impreuna doi danezi: Anders Ronnow Klarlund si Jakob Weineich. Colaborarea lor a inceput in 1999, dupa ce Klarlund a realizat scenariul filmului The Possessed.  Filmul s-a turnat in mare parte la Bucuresti, asa ca amandoi considera Bucurestiul ca fiind locul providential si norocos care a dus la intalnirea lor.

Pe 22 noiembrie, la Targul de Carte Gaudeamus, cei  doi scriitori au lansat noul lor roman „Somnul si moartea”, aparut la Editura Trei. Urmariti mai jos un interviu cu cei doi „povestitori” despre cartile lor atat de intaresante.

 

 

 

– Intre primele pagini ale unei carti in care apare o crima si pagina 500 a cartii cand crima e rezolvata, cititorul are parte de o calatorie in care invata ceva despre viata.

Conspiratiile sunt un instrument excelent in mana povestitorilor.

Somnul si moartea– Ideea fiecarui roman scris de Kazinski este un proces. Vorbim tot timpul, construim construim impreuna. Uneori e foarte haotic acest proces prin care o idee vaga  prinde forma solida a unui thriller de 500 de pagini. ”Kazinski” este ca numele unei formatii rock.

– Scriem ceea ce ne-ar placea sa citim. Seara mergem cu totii la culcare obositi, e noapte, copiii au adormit, mai avem vreo 40 de minute pana sa adormim. Ce ne-ar placea sa citim atunci?

– Nu ne gandim la ce ar vrea alti cititori sa citeasca. Construim povestile cum ne vin si apoi ne asteptam ca ele sa placa si altora asa cum ne plan noua insine.

– Detectivul Niels Bentzon, personajul principal al celor doua carti este o combinatie din noi doi.

– Acum cateva saptamani a aparut la Copenhaga si cel de-a treia parte a seriei, „A holy Alliance”, un roman despre familiile regale europene. Cititorii romani vor descoperi unele referinte si la familia regala a Romaniei.

(Sursă: Hotnews) 


Cu şapte lansări de carte, nouă autori nordici prezenţi la Bucureşti şi multe noutăţi editoriale cu reducere de 30%, Grupul Editorial Trei s-a aflat şi la această ediţie a Târgului Gaudeamus aproape de cititorii săi.

simukka2În cele cinci zile de târg, iubitorii de literatură au avut ocazia să îi întâlnească şi să obţină autografe de la scriitoarea islandeză Yrsa Sigudardottir, autorii suedezi Jan Wallentin, Anders Roslund şi Börge Hellström, danezii Anders Rønnow Klarlund şi Jacob Weinreich, care semnează sub pseudonimul A. J. Kazinski, şi finlandezii Salla Simukka şi Antti Tuomainen, cărţile celor opt fiind publicate de Editura Trei, şi poeta suedeză Athena Farrokhyad, publicată de Editura Pandora M.

Chemarea cucului de Robert Galbraith (pseudonimul lui J. K. Rowling) a fost cel mai căutat roman de la Editura Trei la această ediţie a Târgului Gaudeamus.

Prezenţa grupului de autori nordici i-a motivat pe iubitorii de crime fiction şi următoarele poziţii în clasament au fost ocupate de Paznicul farului de Camilla Läckberg, Somnul şi moartea de A. J. Kazinski, Trei secunde de Roslund şi Hellström şi Mai puternic decât frica de Marc Levy.

În ceea ce priveşte volumele non-ficţiune, cititorii Grupului Editorial Trei au preferat: Zelotul. Viaţa şi epoca lui Isus din Nazaret de Reza Aslan, Întrebări fundamentale de Lou Marinoff şi Universul din nimic de Lawrence M. Krauss.

Cele mai vândute cărţi din colecţiile de psihologie au fost:

  • Umbra din noi de Verena Kast, Opere complete, vol. 8 de C. G. Jung,
  • Exerciţii de meditaţie pentru depăşirea depresiei. Eliberarea de nefericirea cronică de Mark Williams, John Teasdale, Zindel Segal şi Jon Kabat-Zinn,
  • Arta de a fi de Erich Fromm şi
  • Dictionar critic de psihanaliză de Charles Rycroft.

Colecţia de cărţi pentru adolescenţi – Young Fiction Connection – s-a bucurat, de asemenea, de atenţia deosebită a publicului. Cel mai vândut roman a fost Roşu ca sângele de Salla Simukka (vezi foto de la lansare). Autoarea finlandeză a semnat şi multe autografe, sâmbătă, după lansarea cărţii. Regatul umbrelor de Leigh Bardugo şi Sub aceeaşi stea de John Green au fost şi ele în topul preferinţelor tinerilor cititori.

Târgul Internaţional Gaudeamus 2013 a fost o ediţie specială pentru Grupul Editorial Trei, principalul partener al celor cinci ţări invitate de onoare la această ediţie a târgului: Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia. Ţările Nordice au participat la Gaudeamus 2013 sub sloganul Cool Nordic Bucureşti.

  

%d blogeri au apreciat: