Bătrâna și sigura convenție a manuscrisului găsit lovește din nou. De astă dată nu dintr-o sticlă, nu dintr-un scrin, ci dintr-un laptop. Mama unei neveste model și, la rândul ei, mame model descoperă în jurnalul fiicei sale dispărute o cu totul altă persoană decât cea pe care o știa toată lumea. Adică o tipă care trăiește o viață dulbă cât se poate de încărcată și de compromițătoare erotic, încât mama ei vrea să șteargă jurnalul dispărutei. Totuși, nu se îndură. (Cațavencii)

     

Mireasa

      

Besteller în Marea Britanie, romanul lui Nikki Gemmell, constituit dintr-o serie de notaţii de jurnal, descrie parcursul sinuos al căsniciei şi al dorinţei sexuale, alcătuind o cronică intimă a descoperirii de sine. Folosind ca punct de plecare o serie de „lecţii” dintr-un vechi manual pentru soţii din perioada elisabetană, protagonista noastră îndrăzneşte să exprime ceea ce-şi doresc femeile cu adevărat, dar nu-şi mărturisesc. La rândul ei, inspirată de acel manual, „soţia perfectă” prinde gustul puterii de a şti ce vrea şi, totodată, de a şti cum să obţină ceea ce vrea. Atrasă însă în aventuri erotice altădată de neimaginat, ea se trezeşte în faţa unei dileme: cât poate continua această duplicitate periculoasă? (Jurnalul național)