Mașinile, ca și oamenii, se descurcă mai bine dacă dispun de cifre. Le aplică și atunci când n-au nici un înțeles, ca în cantitatea pe care o numesc timp. Sherman n-a înțeles timpul mai bine decât Louise. Eu îl înțeleg în toate amănuntele. Anii n-au nici o legătură cu timpul. Liberul-arbitru e una dintre invențiile mele preferate. Aș detesta să renunț la el. Cauzează totuși probleme nesfârșite. Dacă li se acordă liberul arbitru, devine necesar să fie mințiți.

  

Mileniu  

  

Punctul de pornire pentru Mileniu a fost scurta povestire din 1977, intitulată Raid aerian, transformată ulterior în romanul din 1983, ba chiar și într-un film în regia lui Michael Anderson, cu Kris Kristofferson și Cheryl Ladd în rolurile principale. Însă, nu un film prea reușit, având la bază idei interesante dar prea puțin și slab exploatate, pierzând la capitolul efectelor speciale și al prestației actorilor, dar mai ales prin simplificarea la modul extrem a cărții. L-aș recomanda doar amatorilor de SF clasic, nostalgicilor după filme de felul Star Trek-ului din anii ’60.

 

  

  

La 50.000 de ani în viitor omenirea se află pe moarte în urma impactului nefast al omului asupra întregii planete. Fiind descoperită calea de a călători în timp, oamenii au implementat un proiect numit Poarta, prin care se întorc în trecut, răpind oamenii pe cale de a muri. Scopul acestei acțiuni este în principal acela de a-i conserva pentru o eventuală repopulare a Pământului. În viziunea lui Valrey, viitorul omenirii alternează între analgezicul preferat al multora – viața trăită la maxim, și sinuciderea – atât de populară încât primăvara nu îndrăznea nimeni să mergă pe stradă de teamă să nu fie strivit de vreun corp care cade din înălțimi (sărind solitari, în cuplu sau grupuri).

  

Citește continuarea recenziei pe BookBlog.ro