Până la lansarea de joi de la Cărturești, iată un fragment din partea introductivă a manualului de diagnostic și planificare a terapiei OPD-2:

   

În anul 1992, mai mulţi psihanalişti, terapeuţi de orientare psihosomatică si psihiatri din Germania, au înfiinţat un grup de lucru, care s-a numit „Grupul de lucru pentru Operaţionalizarea Diagnosticului Psihodinamic” (OPD). Obiectivul acestuia a fost să dezvolte clasificarea tulburărilor psihice orientate spre descriere şi bazate pe simptom, prin adăugarea unor dimensiuni psihodinamice fundamentale. Grupul de lucru OPD a dezvoltat un inventar diagnostic si un manual de intervenţie în criză (Arbeitskreis OPD, 1996) pentru terapeuţi experimentaţi, având drept scop utilizarea acestor instrumente în formare şi în aplicaţii clinice. În continuare, au fost publicate fişele de evaluare a simptomelor  pentru axele individuale, pentru a face procesul de evaluare mai uşor de aplicat şi mai fidel.

Diagnosticul psihodinamic multiaxial se bazează pe 5 axe definite ca:

  • „trăirea bolii şi premisele tratamentului”,
  • „relaţii interpersonale”,
  • „conflict”,
  • „structură” şi
  • „tulburări psihice şi psihosomatice, în concordanţă cu capitolul V (F) al ICD 10”.

După un interviu iniţial de o oră sau două, clinicianul evaluează profilul psihodinamic al pacientului pe baza acestor axe şi înregistrează datele pe formularele de evaluare. (…)

Manualul de faţă permite descrierea procesului schimbării în cazul pacientului. Cu diagnosticul OPD, tiparele relaţionale disfuncţionale, configuraţiile conflictului intern generatoare de stres şi modificările de structură ale pacientului pot fi identificate şi apoi folosite pentru a deduce priorităţile terapeutice, în măsura în care ele sunt legate de simptomele şi suferinţa pacientului. Schimbările pe care le aduce psihoterapia pot fi astfel urmărite progresiv, în categoriile OPD identificate.

Astfel, OPD-2 urmează cerinţele actuale ale cercetării în psihoterapie, pentru a stabili efectele schimbării din cadrul procesului de terapie şi a identifica mecanismele eficiente ale psihoterapiei. Pe lângă abordările terapeutice şi intervenţiile potrivite, cunoştinţele despre proces sunt încorporate în fiecare etapă a tratamentului. Scopul este de a adapta cât mai bine procesul terapeutic nevoilor pacientului.