Cu cel mai celebru titlu al doctorului Thomas Harris ne aflam in panteonul cartilor de self-help care s-au vandut in peste 10 milioane de exemplare.

Simbol al boom-ului psihologiei pop din anii ’60 si ’70, cartea apare inclusiv intr-un episod din Seinfeld, in care Jerry soseste in propriul apartament unde il descopera pe George Costanza citind pe canapea, in pragul unei depresii, Eu sunt ok – tu esti ok.

Secretul acestui succes consta in modalitatea ingenioasa in care autorul sintetizeaza conceptele de baza ale analizei tranzactionale si le propune audientei largi. Teoria lui Eric Berne, parintele acestei orientari psihologice, este expusa sub forma unor idei extrem de pragmatice, cu aplicabilitate rapida, genul de idei simple, dar patrunzatoare, si care, odata asimilate, incep sa-si arate efectele in viata de zi cu zi.

Dinamicile comportamentului uman iau diferite forme pentru ca la baza creierul nostru se raporteaza in 4 feluri diferite la lume, numite oficial de autori pozitii de viata:

  1. Eu sunt ok, tu nu esti ok;
  2. eu nu sunt ok, tu esti ok;
  3. eu nu sunt ok, tu nu esti ok; si preafericitul si aspirationalul
  4. eu sunt ok, tu esti ok.

Inainte de a explica relevanta covarsitoare pe care o au aceste pozitii de viata, este necesar sa ne familiarizam cu Sistemul PAC, alt concept fundamental in analiza tranzactionala, adica sistemul Parinte-Adult-Copil. Tributar in mare parte psihologiei individuale a lui Alfred Adler, prin faptul ca valorifica maxim modul in care preluam criteriile si regulile parintilor si le ducem cu noi peste tot si in orice situatie, PAC contine ceea ce noi insine continem: un Copil care mentine in noi propria sa filosofie (copilareasca) de viata, de obicei fragila, nerealista  si dezavantajoasa, creata in primii 5 ani dupa nastere, un Parinte care vorbeste prin noi cu regulile, critica si morala preluate de la, evident, parintii nostri (acestea vor fi inregistrate ca adevaruri indubitabile) si un Adult care isi da toata silinta sa medieze intre primii doi, sa fie realist si sa intampine probleme vietii cu maturitate rezonabila, dar mai ales sa testeze veridicitatea informatiilor stocate in Copil si in Parinte.

Fiecare dintre noi este toate cele trei la un loc si uneori facem trecerea de la Parinte la Copil si de la Copil la Adult (sau oricare alta combinatie de trei luate cate trei) in numai cateva minute. Chiar daca Eric Berne refuza comparatia Parintelui, Adultului si Copilului cu sistemul psihanalitic Eu-Se-Supraeu, continuturile lor sunt insa mai degraba asemanatoare, decat diferite, analiza tranzactionala folosindu-se cu succes de instrumentele lui Freud si Adler.

Revenind la pozitiile de viata, punctul de plecare consta in semnificatia copilariei mici pentru fiecare dintre noi. Cand ne nastem, suntem inferiori celorlalti si in totalitate dependenti de ceilalti. Pentru ca avem nevoie de parintii nostri, facem tot posibilul sa fim buni si ne temem ca am putea fi rai si i-am putea indeparta. Aceasta este esenta lui „Eu nu sunt ok”, adica prima concluzie pe care o tragem si o simtim cu totii in viata.

   

Continuarea recenziei semnată de psihoterapetul Mihaela Costea, pe CafeGradiva.ro.