”Pe piață, au apărut tot soiul de cărți în genul Codului lui Da Vinci, dar dacă preferați ceva mai stilat, atunci încercați inteligentul thriller al lui Adam Blake”, scrie cronicarul unui ziar regional din Yorkshire.

Evanghelia după Iuda – continuă recenzia – include toate temele specifice genului, cum ar fi creștinismul timpuriu, culte păgâne, artefacte bine ascunse, secrete periculoase, dar are și o construcție foarte bine ritmată, cu tot soiul de întorsături de situație, cu rău-făcători dați naibii și cu o intrigă deșteaptă care-ți va pune tot timpul perspicacitatea la încercare.

La aceasta, mai adăugați că scriitorul (toată lumea crede că sub acest pseudonim se ascunde un autor britanic de primă mână) știe cum să depene o poveste care să te prindă, cu fapte și istorii fascinante. Sunt toate ingredientele necesare pentru o poveste clasică de aventuri fantastice”.

Iată și un fragment cu misterioși urmăritori (adepți ai unui cult ocult dedicat lui Iuda) care străbat Calea Victoriei din București: 

Solomon Kuutma era un mister, chiar şi pentru sine însuşi. Un om care venera cinstea şi transparenţa, dar care îndeplinea acţiuni secrete şi ascundea cele mai grave adevăruri în cele mai adânci fântâni. Deşi considera viaţa ca fiind sacră, ucidea fără scrupule şi dădea ordine altora să ucidă.

(…)

„Cea mai mare calitate a mea”, medita el „cel mai mare dar al meu este, probabil, iubirea. Nu poţi învinge un duşman fără a-l cunoaşte şi nu îl poţi cunoaşte fără a-l iubi: fără a-ţi lăsa gândurile să armonizeze în tăcere cu gândurile lui. Odată făcută această muncă herculeană, mereu te vei afla cu un pas înaintea lui, fără vreun efort suplimentar, stând la pândă pe toate cărările vieţii lui”.

Dar Kuutma nu îl putea iubi pe Tillman: şi probabil că, din acest motiv, Tillman era încă în viaţă.

Kuutma luase urma fostului mercenar încă din Turcia, încercând să se hotărască ce abordare ar fi fost mai potrivită, având în vedere că acum Tillman îl omorâse pe Kiril Kartoyev şi, foarte probabil că, înainte de a-l ucide, a vorbit cu el.

Tillman stătuse în Erzurum doar câteva ore, timp insuficient pentru Kuutma să pună o echipă pe urmele lui: de fapt, timp de-abia suficient cât să îşi schimbe hainele, să se bărbierească şi poate să verifice reţelele pe care le folosea pentru afla dacă, în urma raidului de la domiciliul lui Tillman din Inguşeția, ar fi putut fi afectat în vreun fel.

Din Erzurum, Tillman s-a dus la Bucureşti, probabil prin Ankara. Cel mai probabil luase trenul sau mai multe trenuri, întorcându-se pe jos prin munţii de la nord de Bursa. Era acolo un loc unde două linii de cale ferată treceau la 11 kilometri distanţă una de cealaltă, înainte de a coti brusc spre nord, respectiv spre vest. Linia dinspre vest era mai ales pentru trenurile de marfă: i-ar fi fost relativ uşor lui Tillman să sară într-un vagon dintr-un loc în pantă şi apoi să se strecoare pe sub vagoane sau să forţeze uşa unuia şi astfel să parcurgă o distanţă de 500 de kilometri, lăsând în urmă două graniţe prost păzite şi ajungând în capitala României.

Totuşi, în Bucureşti folosise propriul paşaport — unul dintre multele paşapoarte, dar unul pe care îl mai folosise şi pe care îl găsi la îndemână — pentru a-şi lua o cameră la Hotelul Calea Victoriei.

Kuutma îşi cântări opţiunile foarte atent. Încă nu îi era deloc clar ce anume ştia Tillman sau ce urmărea, iar în aceste cazuri rare şi ambigue, crezul Mesagerului avea chipul dublu al lui Ianus:

„Nu face nimic fără aprobare. Fă tot ceea ce este necesar”.

Uciderea lui Kartoyev, se gândea Kuutma, îl făcuse pe Tillman să treacă firava şi invizibila graniţă dintre aceste două categorii, incluzându-l în cea din urmă. Trebuia eliminat şi, în cazul ideal, interogat mai întâi. Kuutma însuşi avea să se ocupe de interogatoriu. I-a contactat pe Mesagerii locali şi o echipă de patru a fost trimisă la Hotelul Calea Victoriei pentru a-l reţine pe Tillman îndeajuns cât să ajungă şi Kuutma şi a-l prelua.

Dar deşi Tillman îşi luase cameră la hotel, plătind pentru trei nopţi în avans, se părea că era una dintre pistele false pe care îi plăcea să le lase în urmă peste tot unde mergea. Când Mesagerii intrară în cameră, găsiră patul gol şi totul în perfectă ordine, mai puţin un bilet, care ajunse în scurt timp la Kuutma.

Pe bilet scria: „Dublu tăiş”.

  

Reclame