Recepţionerul avea propria cămăruţă lângă biroul din holul hotelului, şi punea nişte hârtii în ordine în momentul în care Erlendur intră şi închise uşa în urma lui. Bărbatul se ridică în picioare şi începu să protesteze, spunând că nu are timp să stea de vorbă, că tocmai se ducea la o întâlnire, însă Erlendur se aşeză şi îşi împreună mâinile în faţă.

— De ce anume fugiţi? întrebă el.

— La ce vă referiţi?

— Nu aţi venit ieri la muncă, în plin sezon de vârf al hotelului. Când am încercat să stăm de vorbă în seara în care portarul a fost asasinat, v-aţi comportat ca un fugar. Acum sunteţi foarte ţâfnos. După mine, sunteţi în fruntea listei de suspecţi. Mi s-a spus că dumneavoastră îl cunoşteaţi pe Gudlaugur mai bine decât oricine altcineva din acest hotel. Dumneavoastră negaţi acest lucru — spuneţi că nu ştiţi nimic despre el. Cred că minţiţi. Eraţi şeful lui. Se cuvine să fiţi mai cooperant. Nu e de glumă să vă petreceţi Crăciunul la închisoare.

Bărbatul se uită la Erlendur fără să ştie ce să facă, apoi se lăsă încetişor pe spate în scaunul său.

— Nu aveţi nimic care să mă incrimineze, zise el. E o prostie să credeţi că eu i-am făcut toate astea lui Gudlaugur. Că am fost în camera lui şi… mă refer la prezervativ şi… ştiţi dumneavoastră.

Erlendur voia să ştie cum se putuseră scurge detaliile referitoare la caz şi cum întreg personalul se bălăcea în ele după bunul plac. Bucătarul-şef ştia cu exactitate pentru ce anume strângeau mostre de salivă. Şeful de la recepţie putea să reconstruiască scena din camera portarului. Poate tocmai directorul hotelului lăsase să-i scape detaliile, poate fata care găsise cadavrul, poate poliţiştii.

— Unde aţi fost ieri? întrebă Erlendur.

— Mi-am luat o zi liberă pentru că am fost bolnav, răspunse şeful de la recepţie. Am fost acasă toată dimineaţa.

— Nu aţi spus nimănui. Aţi fost la doctor? V-a prescris ceva? Pot să stau de vorbă cu el? Cum îl cheamă?

— Nu am mers la doctor. Am stat în pat. Acum mă simt mai bine.

Tuşi forţat. Erlendur zâmbi. Bărbatul acesta era cel mai prost mincinos pe care îl întâlnise vreodată.

— De ce toate aceste minciuni?

— Nu aveţi nimic care să mă incrimineze, zise şeful de la recepţie. Tot ce puteţi face este să mă ameninţaţi. Vreau să mă lăsaţi în pace.

— Aş putea vorbi şi cu soţia dumneavoastră, întrebă Erlendur. Să o întreb dacă v-a adus o cană de ceai ieri la pat.

— Nu o amestecaţi pe ea în treaba asta, ripostă şeful de la recepţie, şi trecu brusc la un ton mai dur şi mai apăsat. Se înroşi.

— Ba exact asta am de gând să fac, îl informă Erlendur.

Şeful se uită urât la el.

— Să nu vorbiţi cu ea, îi spuse.

— De ce nu? Ce ascundeţi? Aţi devenit prea misterios ca să mai puteţi să scăpaţi de mine.

Fragment din policierul Vocile de Arnaldur Indridason

  

Reclame