Uneori poate fi dificil să faceţi distincţia între problemele „serioase” şi urcuşurile şi coborâşurile normale ale vieţii de adolescent. Amintiţi-vă când eraţi de vârsta fiicei dumneavoastră, sfătuiesc autoarele cărții Adevărul despre adolescente. Experţii răspund la întrebările FETELOR/PĂRINŢILOR.

Cum v-aţi fi anunţat părinţii că ceva era în neregulă sau că aveaţi necazuri? Le-aţi fi spus direct? V-aţi fi închis în camera dumneavoastră? Aţi fi fost mereu deprimată? Aţi fi fost ţâfnoasă şi v-aţi fi repezit la oricine vă ieşea în cale? Vedeţi vreunul dintre aceste comportamente la fiica dumneavoastră? Uitaţi-vă după semne care să indice că purtarea ei s-a schimbat în feluri care vă fac să vă simţiţi „neplăcut”:

  • Este mult mai irascibilă, mai ţâfnoasă sau mai capricioasă decât de obicei?
  • Este mai retrasă, mai izolată sau mai „mohorâtă” decât de obicei?
  • I se schimbă obiceiurile alimentare sau tiparele de somn în mod semnificativ?
  • Comunică noapte şi zi la telefon sau prin e-mailuri cu prietenii ei şi este mai ascunsă în această privinţă?
  • Se sperie mai uşor, ca şi cum ar avea ceva de ascuns, iar dumneavoastră sunteţi pe cale de a afla?
  • I s-au depreciat notele de la şcoală sau comportamentul din clasă?
  • A încetat să mai participe la activităţile ei normale, cum ar fi sporturile sau lecţiile de muzică?
  • I s-a schimbat deodată grupul de prieteni?

Fragment din:

  

Unul sau mai multe dintre aceste comportamente constituie un semnal de alarmă, o indicaţie a faptului că ceva se întâmplă. Cea mai bună cale de a afla ce se întâmplă cu fiica dumneavoastră este să spuneţi:

„Mă întrebam dacă s-a întâmplat ceva. Nu prea pari în apele tale în ultima vreme. Eşti bine?”

O simplă întrebare ca aceasta poate face minuni. Adolescentele sunt adeseori dornice să îşi împărtăşească gândurile şi sentimentele, dacă cineva le întreabă – şi dacă li se promite că, oricare ar fi problema, vor fi ajutate şi sprijinite. Amintiţi-i că, oricât de rea ar fi situaţia, cu cât cere ajutor mai devreme, cu atât mai repede poate fi rezolvată problema. Majoritatea adolescenţilor nu se deschid faţă de părinţii lor deoarece se tem de consecinţe, nu pentru că nu ar vrea ajutor.

O singură avertizare: dacă vă interogaţi fiica pe un ton critic sau isteric, de parcă ar exista un dezastru iminent, ar putea deveni imediat defensivă sau pur şi simplu s-ar putea închide în sine. Aşadar, încercaţi pe cât posibil să păreţi interesată, raţională şi calmă. Prefaceţi-vă, dacă trebuie; scopul este să începeţi un dialog. De exemplu, un baraj critic precum

„Ştiu că se întâmplă ceva. Îmi dau seama când îmi ascunzi lucruri. Tot timpul intri în belele. Ce e în neregulă cu tine? De data asta ce s-a mai întâmplat? Spune. Trebuie să ştiu”

nu vă va duce nicăieri.

De asemenea, ţineţi minte că s-ar putea să primiţi informaţia sau „povestea” pe bucăţi. Puteţi afla o parte acum, altă parte mai târziu. Aveţi răbdare. La un anumit nivel, majoritatea adolescenţilor vor ca părinţii lor să ştie dacă au probleme, astfel încât să poată fi ajutaţi dacă au nevoie. Trebuie să o faceţi pe fiica dumneavoastră să simtă că vă poate vorbi în siguranţă şi uşor.

  
Citește și răspunul la una dintre întrebările ADOLESCENTELOR: Ce să fac dacă iubitul îmi spune să aleg între el şi prietenele mele?

   

Reclame